#citeşteDobrogea Muzeu regional dobrogean, visul de acum un secol al academicianului Ion Simionescu. Lucrări din Bibilioteca virtuală ZIUA de Constanţa

Cu fiecare număr pe care îl răsfoim pentru a-l oferi spre integrală lectură cititorului mai apoi în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa descoperim valorile pe care revista „Analele Dobrogei” le-a găzduit de-a lungul anilor săi de apariţie.

Astăzi, vă oferim un scurt fragment dintr-un articol semnat de geologul şi palentologul Ion Simionescu în numărul 3 al anului I de apariţie, pe care îl găsiţi AICI articol care se intitulează chiar „Dobrogea” şi în care academicianul Simionescu descrie cu generozitate acest ţinut... „Cel care cunoaşte trecutul istoric al Dobrogei şi a călcat mai îndelung pământul ei, observând,oameni, locuri şi lucruri, acela nu va lua drept exagerare, părerea că ea nu are seamăn în Europa. Ai crede că un uriaş din vremea legendelor, vroind să facă o jucărie pentru vre-un copil de al său, a făurit acest pământ scump nouă, încingându-l cu lanţ de ape din trei părţi”.


 
Ion Simionescu s-a născut pe 10 iulie 1873, la Fîntînele, judeţul Bacău (a decedat pe 7 ianuarie 1944, Bucureşti) şi a fost geolog prin specializare, naturalist de mare anvergură, cu preocupări ample în geografie și biologie, profesor universitar, academician, mare popularizator al frumuseţilor naturale ale ţării şi culturalizator al mulţimii.
Din cauza decesului ambilor părinţi se mută la Botoşani, la bunici, unde urmează cursurile primare, la şcoala nr.1, „Marchian” (1879-1833), la care a învăţat şi Nicolae Iorga, acesta fiind cu doi ani mai mare, apoi Liceul „Laurian” (1883-1890).
 
În toamna anului 1890 se înscrie la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Ştiinţe, unde îi are printre profesori pe Grigore Cobălcescu şi Petru Poni. După absolvirea facultăţii (1894), funcţionează pentru scurt timp ca suplinitor la Liceul „Laurian” din Botoşani, deoarece a plecat la Viena (1895) ca bursier al Academiei Române, pentru a se specializa în Geologie, mai exact în domeniul Paleontologiei, şi unde de altfel şi-a susţinut şi doctoratul în Filozofie, specialitatea Geologie (1898). După finalizarea doctoratului a plecat la Grenoble, unde și-a desăvârșit pregătirea în paleontologie. Revine în ţară în anul 1899 și intră prin concurs în învăţământul superior, la Catedra de Mineralogie a Universității din Iași. Activitatea neobosită depusă pe multiple planuri îi permite să se afirme plenar: profesor titular (1905), decan al Facultăţii de Ştiinţe (1910), membru titular al Academiei Române (1911), după ce fusese primit ca membru corespondent în 1907, Rector al Universităţii din Iaşi (1912 şi 1923), deputat de Botoşani (1919), Profesor la Universitatea Bucureşti (1929), Preşedinte al Academiei Române (1940) și diferite funcţii de mare răspundere în cadrul Ministerului Instrucţiunii publice.
 
Revenind la revista „Analele Dobrogei”, am mai reţinut spre exemplificare ultimul paragraf: „Prin străduinţa serioasă a tuturora, prin colaborarea asiduă a cercetărilor şi a Dobrogenilor cari ţin la bucata lor de pământ, a Românilor cari îi dau seamă de excepţionala bogăţie şi variaţie a ţării lor, se poate înfăptui undeva, pe pământul ei, acolo unde se va găsi un suflet de om energic si cu voinţă, cel mai frumos monument al dragoste de
Loc: un mândru muzeu regional. Numai mâna să o întinzi şi se poate prinde de oriunde un obiect interesant prin sine, păstrat pentru generaţiunile viitoare.
Un muzeu complect, bogat, variat, cuprinzând toate dorneniile, dela piatră, gâze şi până la oameni, se poate lesne înfăptui, ca altar al dragostei de ţară, semn de reală şi puternică legătură între trecutul până în vremea poveştilor şi viitorul atât de mândru întrezărit”.