#citeşteDobrogea „Nedreptatea totdeauna se răsbună“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

În numărul 4, anul IV, 1923 (octombrie-decembrie) al „Analelor Dobrogei” (serie veche), revista Societăţii Culturale Dobrogene, la pagina 151/ 143, regăsim o legendă, fără autor, dar care este reprodusă de Ioan Georgescu, profesor care a preluat această povestire de la un elev de al său, Marin G., elev la Şcoala Normală din Constanţa. Articolul se numește „Legenda Mârleanului” şi poate fi citit integral AICI.
 

 
Revista „Analele Dobrogei”, acest izvor de scrieri care îmbogăţesc viziunea cititorilor ei, cuprinde numeroase şi variate articole din toate domeniile. O revistă care a ajuns la inimile celor care au publicat în paginile sale, dar mai cu seamă la sufletele cititorilor săi, indiferent de mediul din care aceștia proveneau.
 
Legenda la care facem referire astăzi aduce în prim-plan două generaţii, tată-fiu, care, împotriva voinţei lor, ajung să lupte pe front și să își dedice viaţa slăvirii ţării.
 
„Comuna Mârleanu e situată, în întregime, între deal și Dunăre. Ori cât s-a sporit în timpul din urmă numărul locuitorilor și a crescut întinderea comunei, nici o casă n-a trecut de linia dealului; toate se opresc aici, căutând să se întindă în jos, pe șesul de pe malul drept al Dunărei. Așezarea aceasta nu e întâmplătoare. Ea își are legenda ei”.
 
Deși comuna Mârleanu era mică și aproape necunoscută, ostașii veneau și aici să îi ia pe flăcăii satului cu „arcanul”. „Venise rândul comunei Mârleanu să dea și ea un om pentru oastea ţării.  Neaflându-se nimeni să se ducă de bună voie pe atâta timp de acasă, oamenii stăpânirii au prins cu arcanul și ridicat cu puterea pe un biet Românaș care se nemerise să fie atunci la îndemână. S-a zvârcolit bietul om să scape, a răcnit, a ţipat, s-a rugat să-l lase, că-i om însurat și să ia mai bine pe altul, fără nevastă și copil. Totul a fost degeaba. Nimeni nu l-a ascultat, nimeni nu l-a luat în seamă”.
 
Pentru că pacea dăinuia în comuna Mârleanu, oamenii nu se așteptau ca ostașii să îi invadeze și să ia dintre ei soldaţi pentru război, rupându-i de familiile lor, de rude, de viaţa obișnuită. Întâmplarea face ca, la distanţă de 20 de ani, aceeași familie să fie hăituită de oamenii „armatei” şi, mai mult decât atât, tatăl şi fiul să aibă aceeaşi soartă: să meargă la război, cu incertitudine și frică.
 
„Timp de douăzeci de ani comuna Mârleanu a avut pace din partea oștirii. Nu i s-a cerut să mai dea nici un om. La douăzeci de ani, însă, iarăș vin oamenii stăpânirii să ducă un om de oaste din Mârleanu. Şi cine s-a nimerit să fie și de astă data alesul? Fiul celui prins cu arcanul înainte cu douăzeci de ani! Bag seama ceasul cel rău ori nenorocul care se leagă de unii oameni mai altfel decât scaiul de oaie”.

 
Gândirea părintelui care își vedea soarta trasă la indigo îl măcina, iar faptul că putea avea același destin îl speria tot mai mult. Iar sentimentul de răzbunare se înfiripase în inima sa, deoarece nu îi putea veni să creadă că această soartă crudă se repetă la douăzeci de ani cu aceleași motive, aceleași detalii, dar alte vremuri.
 
„Destul că, văzând acum nefericitul părinte cum sunt unii crai, iar de el și de familia lui e vai! Şi-a pus în gând ca să-și răzbune. Fiind acum ostaș vechiu și având atâţia tovarăși de arme încercaţi, într-o bună zi vine cu putere armată asupra satului Mârleanu să pedepsească pe săteni pentru nelegiuirea săvârșită cu familia lui”.
 
Tatăl, trecut deja printr-un război, a mistuit tot ce era în jurul lui, toată întinderea satului, toate dealurile, toate casele, toate vietăţile. A dat foc la tot, pentru a se putea răzbuna. Chiar dacă gestul său era nesăbuit, pentru acest om, satul era blestemat, fără noroc, şi nu putea face altceva decât să îl şteargă de pe hartă.
 
„Şi cum satul se întindea pe atunci și pe un clin al dealului și pe celălalt, el s-a oprit la mijloc, unde era casa lui și tot ce a fost de acolo, în sus, pe deal: casă, om, vietate n-a scăpat teafăr: totul a fost trecut prin ascuţișul săbiei, foc și pârjol. De atunci, Mârlenenii nu mai trec de linia dealului cu așezările lor și, de câte ori se abat prin partea locului, își amintesc de trista întâmplare a omului de oaste din satul lor, care le-a rămas ca o strașnică învăţătură pentru toate timpurile să nu mai facă nedreptate nimănui, nici celui mai neajutorat om, fiindcă nedreptatea totdeauna se răsbună”.



Puteţi accesa varianta integrală a numărului 4, iulie-septembrie, din anul IV (1923) al Analelor Dobrogei AICI.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante. În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi să descărcaţi în format electronic revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoaşterea istoriei locale. 
 
Citește și:
 
#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanța lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ și a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)
 
#citeşteDobrogea „Delfinul, zimbrul Mării Negre“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa