#citeşteDobrogea Pe vremea când Constanţa număra 80 de case. Lucrări din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa

Demersul publicistic al academicianului Constantin Brătescu, de a alcătui memorabila revistă „Analele Dobrogei”, va primi poate într-un târziu şi recunoaşterea generaţiilor viitoare, care îşi vor putea descoperi între filele acestui document istoria pământului din care se trag.

Un exemplu în acest sens îl oferă reproducerea integrală în „Analele Dobrogei” 3 nr. 1 din 1922 a unei broşuri scrise în limba franceză de Ion Ionescu de la Brad, rezultat al primei sale călătorii prin Dobrogea – „Turcia europeană a anului 1850” -, ca urmare a însărcinării primite din partea guvernului imperial.

Considerat un studiu serios asupra Dobrogei cu informaţii preţioase lucrarea cuprinde „note de călător harnic, atent şi priceput”.

Remarcăm faptul că un singur exemplar din această broşură, tipărită la Constantinopol, se găseşte la Academia Română, oferit de A. Ubicini (1818-1888, istoric şi publicist francez, preocupat de limba şi cultura română, de etnogeneza românilor. A participat la Revoluţia Română de la 1848. Unul dintre primii membri de onoare străini ai Academiei Române). 

lon lonescu dela Brad a fost primul şi cel mai de seamă agronom român: un om de carte şi de practică. Băiat de preot din ţinutul Romanului, a fost trimis de Mihail Sturza să studieze agricultura în Franţa. 

Începând de astăzi, vom oferi fragmente din această valoroasă „Excursiune agricolă în Dobrogea”, în care sunt scoase în evidenţă însemnătatea aşezării la gurile Dunării, caracterul agricol pastoral, capacitatea de colonizare a acestui ţinut bogat, dar slab populat la vremea aceea.

 

„Dobrogea e o parte a provinciei Bulgaria, administrată de vizirul din Rusciuk: Said Paşa. Judeţele acestei provincii sunt Varna, Silistra şi Nişa; plăşile lor, numite casale, sunt guvernate de mudiri. În partea care se numeşte de obicei Dobrogea sunt unele casale cu păduri, altele absolut fără copaci. Se numeşte Dobrogea mai ales această din urmă parte. Cuvântul e turc şi însemnează ţară fără pădure – pe când cealaltă parte, unde sunt păduri, se numeşte Deli-Orman, cuvânt turc, care însemnează ţinut acoperit cu păduri mari. Casalele Dobrogei sunt: Bazargicul, Balcicul, Mangalia, Constanţa, Babadag, Tulcea, Isaccea, Măcin, Hârşova: casaua Alfatlar formează transiţia între Dobrogea şi Deli-Orman. În Deli Orman se găsesc cazalele Silistra, Ceardac, Tobcea, Omur Faki şi Cabair Tatar  în care ăşi are reşedinţa, aproape de Hârşova, la Cetalorman, căpetenia tătarilor, Amursa-Bey.

Primul sat al ţinutului fără pădure, Dobrogea, e Aiorman, format din vreo 40 de case clădite din piatră fără ciment. După o lună de călătorie în această regiune fertilă, m-am convins că lipsa ei de căpetenie e apa, aşa încât orice îmbunătăţire a agriculturii atârnă de mijlocul de a avea apă multă şi fără cheltuială. În momentul de faţă, apa se scoate din puţuri şi se foloseşte mai mult pentru vite, deoarece agricultura se practică foarte rar. Puţurile sunt foarte adânci şi apa se scoate din ele printr-un procedeu special acestei regiuni. Se înhamă un cal la un manej alcătuit din patru braţe. Acesta, învârtindu-se, răsuceşte în jurul axului vertical pus în legătură cu cele patru braţe, o funie, la capătul căreia se află un burduf de piele. Adâncimea unui puţ la Aiorman e de 25 metri. El costă de la 7 – 10.000 piaştri.

În capătul acestui sat se află ferma lui Asan-Pasa, care a adus colonii de arabi în Dobrogea, acum trei ani. Ferma e părăsită însă de un an.

Urcându-ne drumul plin de urcuşuri şi coborâşuri, am trecut peste satul Carazikioi şi după un ceas am ajuns la Bazargic, opt ore departe de Varna. Noi am străbătut acest drum însă într-o zi, cu o trăsură de un cal cumpărată la varna. (...)

Această ţară supusă invaziunilor duşmane, a fost prădată de mai multe ori, iar satele părăsite de locuitori; nu găseşti decât cimitirele, care sunt o dovadă că populaţia era odată numeroasă în această regiune.

Acum 20 de ani, satele se şineau lanţ, astăzi mergi numai pe ruinele unor oraşe înfloritoare altădată şi întâlneşti doar câteva sate: atât de dezastruos este războiul cu urmările lui. Din această pricină n-am găsit nici chiar pe cele mai bune hărţi nsate existente acum. Astfel, din 35 de sate ale cazalei Constanţa, abia am mai găsit 10 şi încă şi pe acestea mai mult sub formă de cimitire. Iată un lucru la care nu mă aşteptam. (...)

 

(...) Din punct de vedere al debuşeurilor, poziţia geografică a Dobrogei e cât se poate de favorabilă: mărginită dintr-o parte de Dunăre, din alta de Marea Neagră, Dobrogea oferă cultivatorilor înlesniri, care greu s-ar găsi în alte ţări, căci produsele se pot scurge aici, sau pe mare, sau pe Dunăre. (...)

În interiorul Dobrogei sunt numai două debuşeuri: Bazargic şi Carasu. Acest din urmă oraş nu mai există decât cu numele, căci nu mai e în picioare nicio casă din el. Bazargicul şi Carasu sunt cele două pieţe de desfacere ale Dobrogei, a cărei cea mai scurtă distanţă dintre Dunăre e linia Constanţa – Cernavodă, două oraşe celebre altădată şi care astăzi au aspectul a două sate, unul cu 80, celălalt cu 40 de case”.

 

Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din lucrarea „Tomi - Constanța“, a col. Marin Ionescu Dobrogianu, ce poate fi parcursă integral accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța