#citeşteDobrogea Scriitorul Tudor Şoimaru, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Celor care îşi doresc să descopere vechea noastră urbe, cea de până la intrarea în cel de-al Doilea Război Mondial, le recomandăm spre lectură, începând de astăzi, o preţioasă carte de reportaje scrisă de dramaturgul şi prozatorul Tudor Şoimaru, intitulată simplu „Constanţa”.


 
Apărută în anul 1936, la Editura Fundaţiei Regale, cartea s-a bucurat de o recenzie deosebită, semnată Romeo Lerescu, în nr. 2 al Revistei Dobrogene din anul 1936, publicaţie pe care o puteţi accesa pe site-ul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman”: „De Constanţa, ca oraş şi frumuseţe specifică, s-a mai ocupat, ca să lăsăm la o parte «România pitorească» a lui Vlahuţă, în care descrierea oraşului nu ocupă decât două pagini, Ion Adam în «Constanţa pitorească şi împrejurimile ei», precum şi dl. col. Ionescu Dobrogianu.
 
Monografia d-lui Tudor Şoimaru e o noutate totuşi în literatura noastră. Şi lucrul e explicabil. Deşi poate unul din cele mai bătrâne oraşe, cu un istoric din cele mai bogate, Constanţa ca oraş românesc nu are un trecut care să depăşească cu mult anii din jurul lui 1900”.
 
Dramaturgul şi prozatorul Tudor Şoimaru (pseudonimul lui Gheorghe Drăguşanu) s-a născut pe 29 decembrie 1898, la Bucureşti. A urmat liceul la Piteşti, iar studiile universitare începute în Franţa au rămas neterminate.
A debutat în Cronica din Iaşi (1918) şi a fost redactor la Universul, Dreptatea, Adevărul, România literară (director: Cezar Petrescu). Împreună cu P. Constantinescu, Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, înfiinţează revista „Kalende” (1928); a condus, cu Victor Rodan şi G. Legrel, revista satirică „Încotro?” (1931-1938).

Publică interviuri şi cronici teatrale la „Viaţa Românească”, „Adevărul literar”, „Mişcarea literară” şi „Aurora”. Două cărţi reprezintă sinteza activităţii sale publicistice: „Constanţa” (1936), care pune în relief arta reporterului, şi „Istoria vieţii publice în România” (1938), revelatoare pentru verva ironică a cunoscătorului vieţii publice interbelice. 
A debutat ca dramaturg cu o comedie, „Furtună în Olimp” (1946). A mai scris două monografii, dedicate actorului Grigore Manolescu (1959) şi lui Cezar Bolliac (1962). Romanul „Cântece şi flăcări” a apărut la un an după moartea sa pe 18 septembrie 1967, la Bucureşti.