#citeşteDobrogea Sunai Gelmambet, despre fericita coincidenţă de a fi asistentul profesorului pe care l-a „admirat cel mai mult în toată perioada facultăţii“ (galerie foto+document)

Motto: „Cunoaşterea este puntea care ne conectează cu toţi cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizaţie la civilizaţie şi de la viaţă la viaţă, contribuim cu poveştile individuale care devin istoria noastră colectivă. Indiferent cât de bine păstrăm informaţiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informaţii» până la momentul în care le dăm un înţeles. Modul în care aplicăm ceea ce ştim despre trecutul nostru devine înţelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)
 

 
Prodecan al Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, ş.l. dr. ing. Sunai Gelmambet (CV-ul complet în secţiunea „Documente“) avea să-l evoce pe mentorul său, Garabet Kumbetlian, al cărui student a fost în perioada 1991-1996.
 
„Personal, consider că profesorul Garabet Kumbetlian m-a format în primul rând profesional. I-am fost student în perioada 1991-1996, la Facultatea de Construcţii, perioadă în care m-a fascinat modul în care predă disciplina Rezistenţa materialelor - titular fiind la Universitatea Maritimă şi profesor asociat la Universitatea „Ovidius”. Avea nişte cursuri foarte interesante, pentru că, dincolo de disciplina propriu-zisă, ne prezenta istoria Rezistenţei materialelor, ceea ce venea ca o completare a cursului şi care îl făcea foarte atractiv.
 
M-a fascinat din prima clipă în care l-am cunoscut ca pe un om foarte generos. La ora actuală, termenul de profesor exigent este oarecum înţeles greşit. Eu consider că profesorul Kumbetlian era în aceeaşi măsură exigent, dar foarte generos. Avea un mod original de a evalua şi reuşea performanţa de a vedea tot timpul partea plină a paharului. Chiar dacă studentul nu se prezenta la un nivel foarte ridicat, reuşea să găsească şi o parte bună, pe care i-o transmitea celui evaluat. Practic, nu te puteai supăra dacă rămâneai cu o restanţă, pentru că îţi transmitea rezultatul împreună cu unele cuvinte de încurajare. Cu studenţii vorbea cu «dumneavoastră» şi prima dată când mi s-a adresat am crezut că nu vorbeşte cu mine. Nu ne-a tratat niciodată cu superioritate, în aşa fel încât să ne simţim inferiori. Ba chiar, stând în preajma dânsului, trăiai senzaţia că eşti o persoană mai importantă. Avea un dar aparte de a aplana conflictele, reuşind să fie un liant, o legătură între toţi.
 
Lucrul acesta m-a fascinat mai ales după ce i-am devenit asistent. Mi-a plăcut foarte mult disciplina şi modul în care se prezenta la cursuri. După ce am absolvit, am considerat că deja cunosc destulă teorie şi vreau să fac practică, aşa încât am ajuns să lucrez în producţie, pe şantier, în proiectare”.
 

„Principiul dânsului părea să fie «legi aspre aplicate cu blândeţe»“

 
Universitarul Sunai Gelmambet îşi aminteşte că s-a reîntors către facultate când, la un moment dat, era scos la concurs postul de preparator la Rezistenţa materialelor, în luna februarie 2000.
„Nu ştiu dacă a fost chiar o coincidenţă, dar pentru mine fericită, să ajung să-i fiu asistent profesorului pe care l-am admirat cel mai mult în toată perioada facultăţii şi pe care îl luasem drept model. Era net superior şi reuşea să mă fascineze prin modul cum îşi prezenta materia.
 

Practic, la ora aceasta, eu simt că am preluat foarte mult din modul cum ne preda profesorul Kumbetlian, am preluat modul de evaluare, care mi s-a părut extraordinar. Cred că a fost singurul care ne dădea rezultatele în timp real. Mai mult, îţi oferea ocazia să vii să-ţi vezi lucrarea, să vezi ce ai greşit. În felul acesta era evitată din start nemulţumirea studentului. Totul era foarte transparent şi, indiferent de ce notă obţinea, studentul pleca mulţumit.
 
În perioada lungă de timp în care am interacţionat cu dânsul, din studenţie şi până când s-a stins din viaţă, am descoperit o înţelepciune, o transformare. Exigenţa din studenţie a lăsat loc unei generozităţi. Pe undeva principiul dânsului părea să fie «legi aspre aplicate cu blândeţe».
 
Am reuşit să scot o carte împreună cu dânsul prin 2006, în două volume - «Culegere de rezistenţa materialelor pentru constructori», şi în discuţiile pe care le aveam plănuisem să mai scoatem un curs de Rezistenţa materialelor. Dorinţa era în primul rând a mea, pentru că eram conştient că va veni şi ziua în care am să-l pierd şi voiam să-mi rămână o dovadă că am colaborat cu un asemenea profesor valoros. Şi acum le spun studenţilor mei că într-o proporţie covârşitoare îi datorez profesorului Garabet Kumbetlian tot ceea ce sunt.
 
Tot dânsul mi-a inoculat şi ambiţia de a participa cu studenţii la concursurile de Rezistenţa materialelor. Mi-a spus un lucru atunci pe care abia acum îl valorizez: «Participă cu studenţii, pentru că în primul rând pentru tine o să fie bine, va fi un mare avantaj în pregătirea ta. Pe măsură ce ai să mergi în mai multe centre universitare, ai să vezi cum se lucrează, cum lucrează fiecare profesor, modul lor de pregătire. Nu contează locul pe care îl veţi ocupa, important este să participaţi».
 
Aşa încât din anul 2000 participăm an de an. Într-adevăr, la ora actuală, îmi cunosc toţi colegii de la universităţile din ţară care predau Rezistenţa materialelor şi, mai mult, felul în care lucrează şi ştiu la ce nivel suntem noi şi la ce să mă raportez, ceea ce este foarte important pentru noi. Într-un fel mă simt dator să las în urma mea ceea ce am primit de la dânsul.

 
Și în calitate de conducător de doctorate a lăsat în urmă numeroşi discipoli, de bună calitate, cum ar fi Valentina Pomazan, Remus Zăgan, Bogdan Rădoi, Emil Oanţă. Chiar şi după ce a ieşit la pensie am continuat colaborarea, dânsul fiind invitat special la toate întâlnirile. M-am bucurat enorm că doar cu câteva luni înainte de a-l pierde am reuşit să organizăm, la Universitatea «Ovidius» din Constanţa,  Conferinţa internaţională a Academiei de Știinţe Tehnice din România. Împreună cu doamna decan, conf. univ. dr. Ing. Ichinur Omer, şi cu colegii de la Inginerie mecanică a reuşit să ne coaguleze în jurul dânsului şi să organizăm ultima conferinţă din viaţa prof. Garabet Kumbetlian”.