#citeșteDobrogea „Thalia Ex Ponto” (2001) In Memoriam Romeo Profit, „eminența cenușie” a directorilor Teatrului de Stat

În absența unei arhive a vieții teatrale la malul mării, cotidianul ZIUA de Constanța și-a asumat reconstituirea din surse credibile nu numai a istoriei instituțiilor artistice, dar mai ales a oamenilor care au clădit prin eforturile lor un „astăzi” cultural constănțean.

Unul dintre cei mai reprezentativi artiști tomitani a fost și Romeo Profit, de la a cărui naștere se împlinesc astăzi 92 de ani (15 septembrie 1927) și care avea să ajungă pe scena Teatrului de Stat chiar de la înființare, în anul 1951. După care, pe rând, a ocupat funcția de director al Teatrului de Păpuși (1979-1986), devenind apoi unul dintre cei mai importanți secretari literar-artistici. În lucrarea sa „Dulcea povară”, colegul său, Jean Badea, l-a considerat „eminența cenușie” a directorilor care s-au succedat vreme de 30 de ani la conducerea Teatrului de Stat.

În luna ianuarie a anului 2002 avea să se stingă din viață, la varsta de 75 ani.

Din respect pentru întreaga sa activitate, la evenimentul organizat de cotidianul ZIUA de Constanța anul trecut în luna iunie, nepoata sa, Magda Volanciu, a acceptat să vină de la București pentru a ridica distincțiile oferite de organizator, dar și de Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța.

Astăzi readucem în atenția personalitatea teatrologului Romeo Profit, prin intermediul descrierii oferite de Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian în cartea „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii”.

„Cei mai tineri actori, truditori din prima zi de viaţă a teatrului, timp de câteva decenii, au fost constănţenii Jean Ionescu şi Romeo Profit, tandem căruia scena pontică, oraşul, spectatorii şi toţi cei care vor veni după noi, le datorează indicibil de multă recunoştinţă şi mare respect. Fuseseră actori şi animatori ai teatrului din cadrul Ateneului Municipal, formaţie semiprofesionistă ce continua activitatea Teatrului Ligii Culturale şi Teatrului «Muncă şi Lumină» desfăşurată aici prin anii '30-'40. (...)

Celălalt pol al tandemului, Romeo Profit, se afla la antipodul colegului său, cel puţin din punctul de vedere al temperamentului. Un entuziast incorigibil care se inflama pentru orice nouă idee, contaminându-i şi pe ceilalţi, la nevoie impunându-le cu argumente majore - e drept - însufleţirea de care era animat. Jucase alături de Jean Ionescu şi alţii în teatrele semiprofesioniste de care am vorbit şi în cel de stat, în primele stagiuni. Vocaţia lui fiind în primul rând de animator, a devenit secretar literar, funcţie pentru care a urmat Facultatea de teatrologie şi pe care a exercitat-o până la pensionare, în anul '88. A fost şi a rămas un împătimit de teatru care şi-ar fi petrecut tot timpul - dar absolut tot, în teatru, cerând şi celorlalţi să facă asta, şi, mirându-se sau supărându-se când afla că unii dintre aceştia aveau nevoie şi de altceva. I se datorează partea elevată a repertoriului ( atât cât se putea aproba în condiţiile date), cât şi artificiile menite să-i susţină argumentarea. Putea aştepta, amâna, reveni asupra unui proiect, până în pânzele albe.


I se datorează marile iniţiative ale Festivalurilor de teatru antic şi săptămânii de teatru istoric, devenită prin dictat Festival de teatru politic. I se datorează relaţiile foarte ramificate ale teatrului cu marii regizori ai ţării (Sică Alexandrescu, N.Al. Torcani, Mihai Berechet, Marietta Sadova, Mihai Dimiu, Gebrge Rafael, David Esrig etc.), cu toţi dramaturgii importanţi (Horia Lovinescu, A. Baranga etc.) cărora nu de puţine ori li s-au prezentat pe această scenă piesele, în premieră absolută, relaţiile cu cei mai buni traducători prin care s-a obţinut prezentarea în premieră pe ţară, la Constanţa a unor titluri· semnificative din dramaturgia contemporană universală (Tennessee Williams - "Noaptea iguanei"; Lyon Feuchtwanger-"Diavolul la Boston") sau chiar din cea clasică (Goldoni -"Vilegiatura", "Nora şi soacra"). I se datorează în foarte mare măsură afişele grafice şi caietele-program, şi unele şi altele dintre cele mai frumoase ale timpului, realizate cu mari greutăţi, într-o tipografie cu oameni inimoşi dar nedotată.

I se datorează ciclul lung de conferinţe experimentale din· istoria teatrului, ţinute la Constanţa de cei mai faimoşi oameni de cultură români ca şi întâlnirile dintre autorii dramatici şi publicul constănţean. Şi unii şi alţii veneau la Constanţa graţie insistenţelor mai mult decât exasperante cu care Profit îi chema aici. S-au perindat pe această scenă, în decurs de patru decenii: I.M. Sadoveanu, Petru Comarnescu, Mihnea Gheorghiu, Al. Balaci, Gţorge Ivaşcu, Victor Eftimiu, Al. Kiriţescu, H. Lovinescu, A. Baranga, Al. Mitru, Teodor Mazilu ş.a .. Ambiţia ca teatrul să prezinte cât mai multe premiere absolute sau pe ţară, l-a animat pe întregul parcurs al zbuciumatei sale vieţi de om de teatru. L-am susţinut cu modestele-mi puteri şi l-au susţinut şi alţii, pentru că, în definitiy, ce altă mai înaltă raţiune de a fi poate avea un teatru, în afara aceleia de a prezenta lucrări inedite, de a pune umărul la crearea unei dramaturgii naţionale, prin abordarea ei curajoasă, pe drumuri neumblate.

Sigur că greutăţile erau imense, părând adeseori de netrecut; spaima de ieşirea din tipare şi de cărările nebătătorite paraliza în primul rând eşalonul cel mai înalt, al decizionarilor. De aici refuzul furios al aprobărilor, apelul la măsuri disciplinare etc. Se putea trăi şi liniştit în teatru, dar Profit nu a ales drumul acesta. Şi este spre cinstea lui. Lâncezeala în care majoritatea teatrelor se complace acum, se putea instala încă din timpul anilor nefericitei dictaturi comuniste, dacă n-ar fi existat oameni de teatru turhtţlenţi ca el şi ca alţii, nu prea mulţi. I se datorează aducerea şi menţinerea timp de mulţi ani a Teatrului de păpuşi la ştacheta celor mai bune teatre de gen ale lumii.

Sigur că nu putea face asta singur; sigur că s-a bazat pe talentul ieşit din comun al unei mari actriţe -Aneta Forna ca şi pe munca întregului colectiv format sub semnul marilor ambiţii, încă de creatorii săi, Claudiu Cristescu şi Lucia Trotonghi. Dar ca şi în cercetare, în economie, comerţ sau alte domenii, în teatru lupta pentru acreditare trebuie să nu înceteze nici o clipă. Profit şi-a asumat efortul şi de la interminabile scrisori (faxul sau nu se inventase sau nu ajunsese la noi), convorbiri telefonice, până la deplasarea cu colectivul în condiţii mizere, de fiecare dată în altă parte a lumii, i-a susţinut pe păpuşari, care -e drept! -în orice concurs ajungeau să joace îşi adjudecau, dacă nu toate, majoritatea premiilor. Este autorul unei istorii a teatrului în Dobrogea, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, publicată doar parţial şi este autorul câtorva sute de materiale publicate în presă şi programele de sală, cu scopul de a acredita dramaturgi, regizori, actori, piese. I se datorează în cea mai mare măsură apariţia albumelor festive, la 20 şi 25 de ani de la înfiinţarea teatrului, create cu chinuri greu de descris. Sunt incomplete, dar omisiunile nu-i aparţin. Cenzura a tăiat atunci în came vie, eliminând nume de piese, autori, regizori, scenografi, actori, în principal pe considerentul că plecaseră din ţară. Prezenta, modestă scriere îşi propune, printre altele, să repare şi această mârşăvie, redând circuitului firesc, după zeci de ani, numele celor care au contribuit alături de colegii lor, ani lungi, la strălucirea acestei instituţii. O viaţă în care a ars necontenit, în care nu a acceptat nici teoretic ideea de odihnă şi-a spus cuvântul, mult înaintea vârstei de 70 de ani”.