Din comorile revistei interbelice „Analele Dobrogei“ Comuna Topalu acum aproape 100 de ani. Monografie de Victor Morfei, din Topalu

Revista interbelică „Analele Dobrogei” găzduieşte, între multe alte articole deosebit de importante şi utile nouă, celor de azi, şi o serie de mini-monografii ale localităţilor din Dobrogea. Mă voi opri asupra lor în ziarul - ca o revistă, devenită din ce în ce mai mult istorică - ZIUA de Constanţa.
Poate unii dintre cititori se vor întreba de ce sunt utile aceste mici istorii ale localităţilor pământului dintre Dunăre şi Mare. Are prezentul nostru nevoie de aşa ceva? Merită să consumăm ceva din şi aşa puţinul timp avut la dispoziţie pentru a citi despre trecut? Răspunsul este, fără îndoială, afirmativ. Pentru că prezentul nostru are nevoie de rădăcini pentru a trăi. Şi pentru a învăţa…
 
Începem seria de mini-monografii cu cea a comunei Topalu, semnată de Victor Morfei. Recunosc că nu am cercetat în mod deosebit cu privire la acest autor, dar am descoperit următoarele informaţii. Aşa am înţeles de ce a ales comuna Topalu pentru a-i face o scurtă istorie în paginile „Analelor Dobrogei”.
 
Victor Morfei a scris despre rădăcinile sale, fiind născut la Topalu, pe 18 octombrie 1902. Licenţiat al Academiei Comerciale din Bucureşti, a devenit funcţionar de bancă, lucrând ca impiegat la Ministerul Agriculturii (1925-1926) şi, apoi, la Banca Naţională a României (1926-1927). După satisfacerea stagiului militar, îl găsim ca impiegat-consilier la B.N.R. (1928-1951). Arestat de comunişti în 1952, a fost omorât în bătaie în timpul anchetei (1954).
 
Semnătura sa se regăseşte în presa timpului şi în mai multe numere ale revistei muzeului constănţean. În afara monografiei comunei Topalu (pe care o găsim în două numere, nr. 3 din 1923 şi nr. 4 din 1924), mai citim în dreptul numelui său: Monografia comunei Topalu: Din graiul dobrogean (nr. 4 din 1924), Balta Ialomiţei - contribuţiuni la cunoaşterea părţii de N. a ei, O operă de artă (Cehov), Din graiul dobrogenilor (ultimele trei din nr. 5-6 din 1924-1925).
 
Probabil că şi Victor Morfei îşi căuta rădăcinile atunci când scria despre comuna sa natală, Topalu, cercetare pe care o termină pe 29 ianuarie 1924.
 
La capitolul Istoric, ca orice istorie a unei localităţi dobrogene vechi, autorul porneşte de la izvoare orale, adică de la legendele locului, care plasează înfiinţarea localităţii „în vremuri depărtate”, din surse neconfirmate documentar, la începutul secolului XVIII. În jurul aşezării, se grupau alte sate, pe care Morfei le prezintă. Populaţia era formată din români de dincolo de Dunăre şi din mocani din Transilvania.
 
Autorul prezintă, în continuare, Topalu sub administraţia otomană şi, apoi, Satul la 1877. Foloseşte izvoare orale mai ales. Ca o concluzie a micului capitol ultim de care am amintit, nu prea exista sentiment naţional în rândul românilor şi „jugul turc” nu era chiar aşa de greu de dus.
 

Pentru Satul în perioada 1877-1916, autorul se opreşte asupra învăţământului şi doar într-o frază vorbeşte despre creşterea populaţiei în această perioadă. Mai mult spaţiu este alocat subcapitolului Satul sub ocupaţie germană, pe care o prezintă ca fiind „oarecum blândă, dar istovitoare”. În acest context, autorul scrie despre exploatarea sistematică a regiunii, despre „cozile de topor” care i-au servit pe ocupanţi.
 
Mai neobişnuită ca poziţionare într-o monografie este aşezarea abia aici a capitolului privind Descrierea fizică a comunei. Autorul se referă la coline, la tumuli şi la descoperirile arheologice din zonă, dovedindu-se a fi informat asupra acestui cercetărilor. De asemenea, aminteşte şi de cariere, ape sulfuroase şi fieroase, pământ şi ape.
 
În capitolul Întinderea teritorială. Cătunele, Victor Morfei se opreşte în mod deosebit la vechiul sat Calachioi - pe locul căruia exista, în anii 20 ai secolului trecut, cătunul General Cernat -, amintind ipotezele unor specialişti în domeniu. Doar aminteşte despre satul Boascic, care a ţinut o perioadă de comună.
 
Situaţia populaţiei comunei este prezentată în Populaţia. Mişcarea populaţiei. Autorul expune situaţia din anul scrierii mini-monografiei, adăugând propriile sale concluzii. În ceea ce priveşte Situaţia economică, autorul porneşte de la perioada otomană şi tratează ocupaţiile principale ale locuitorilor comunei: agricultura, grădinăria, creşterea pomilor fructiferi, creşterea vitelor, a stupilor şi „gândacilor de mătase”. În continuare, prezintă industria comunei - care cuprinde şi carierele de piatră, ce asigurau locuri de muncă pentru locuitori şi subliniază scăderea importanţei industriei casnice -, drumurile - „rău întreţinute” şi, legat de acestea, ca ocupaţie „accesorie”, cărăuşia - şi comerţul - interesante sunt observaţiile privitoare la negustori, care sunt români -, la existenţa unui obor de cereale - cu deschidere până la Brăila, concurând, astfel, cu oborul de la Hârşova. De reţinut este faptul că laptele oilor din Topalu se vindea negustorilor brăileni, care îl prelucrau pentru a obţine caşcaval în fabrici din Topalu.
 
Cum toate realizările unei localităţi au ca scop îmbunătăţirea vieţii locuitorilor, autorul prezintă şi un capitol intitulat Traiul. Locuinţa. Începutul acestuia este grăitor: „Grija de căpetenie a săteanului este să aibă o locuinţă bună”, explicând astfel înlocuirea bordeielor cu case frumoase şi îngrijite. Descrie, astfel, casele din Topalu şi mobilierul acestora - în care „opaiţul a dispărut”-, concluzionând: Locuinţele, în general, sunt sănătoase şi curate, mai ales acelea unde se află şi vreo fată mare”. Interesantă este şi prezentarea îmbrăcămintei, în care nu se observă nimic din portul românesc, ci doar o „reminiscenţă” din cel turcesc. Modernitatea a pătruns şi aici - şi, citind printre rânduri, înţelegem că nu în sensul bun: a dispărut obiceiul ca fetele să-şi facă salbă din galbeni de aur, ţărani se „dedau” la lux, purtând ghete de lac. În privinţa alimentaţiei, locuitorii se hrăneau bine, din ceea ce produceau în gospodărie.

 
Urmează un capitol privind Credite. Impozite. Finanţe. Administraţie. Justiţie. Deşi făceau economii, sătenii nu aveau încredere în bănci populare, cooperativa sătească din localitate nu avea activitate. Victor Morfei prezintă bugetul comunei şi relaţiile dintre locuitori şi autorităţi.
 
În capitolul Starea morală şi materială, autorul prezintă, istoric şi critic, situaţia învăţământului şi a cultului religios din comuna Topalu. Deşi comuna beneficiază de o bibliotecă, iar sătenii îşi trimit copiii la şcoală, analfabetismul este mare, nu se organizează activităţi, cum am spune azi, extracurriculare, iar învăţătorul nu este foarte băgat în seamă. În privinţa bisericii, este prezentată istoria acesteia şi a cimitirelor şi, deşi preotul este respectat, autorul critică faptul că sătenii ţin sărbători „păgâneşti” şi nu le respectă pe cele naţionale.
 
În privinţa igienei, pentru expunerea căreia autorul foloseşte izvoare orale, este menţinută aceeaşi atitudine. De exemplu, scriind despre bolile comunei, autorul relatează despre „un leac miraculos pentru holeră” al locuitorilor comunei - pe care îl şi descrie -, care i-ar fi salvat viaţa doctorului Rosenthal - acesta a luat în calcul cercetarea „tratamentului”. Sătenii practică mai mult leacurile băbeşti, necrezând prea mult în doctor.
 
Ultimul capitol priveşte Conştiinţa Naţională. Politica. Şi aici, autorul descrie foarte critic situaţia existentă în comună. Singurul cuvânt pe care-l cunosc locuitorii este acela de român, nu ştiu prea multe despre dinastie şi votează în totală necunoştinţă de cauză. Este de ajuns să aducem argumentul autorului pentru prezentarea întregii realităţi a comunei Topalu a anului 1924: „Lupta pentru alegerea primarului este uneori înverşunată şi în această privinţă are şi cârciumarul un rol”.
 
Încheierea monografiei este următoarea: „E nevoie de conducători pricepuţi şi mai ales cinstiţi, care să lucreze pentru prosperitatea ei” şi, adaugă, de un „debarcader, unde să acosteze vapoarele de pasageri”.

Despre Lavinia Dumitraşcu

Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 
#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanța lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ și a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)
 
„Arhiva Dobrogei“ 1919, volumul 2