#Dobrogeaetnică „Cum de s-a putut ca atât de repede să se nască în Dobrogea cu atâtea neamuri o lume românească”. Constantin N. Sarry, de astăzi, în Biblioteca Virtuală

În cadrul proiectului sugestiv intitulat „Etniile împreună pentru Dobrogea!”, dedicat celebrării Dobrogei, la 140 de ani de la revenirea la patria-mamă, cotidianul ZIUA de Constanța vă aduce astăzi în atenție opera unuia dintre cei mai dedicați jurnaliști dobrogeni, ziaristul Constantin N. Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960), directorul celui mai longeviv cotidian „Dobrogea jună” (fondat pe 12 decembrie 1904, a apărut timp de 40 de ani, întrerupt de cele două războaie mondiale) și președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Dobrogea, cel care ne-a lăsat unele dintre cele mai interesante abordări legate de mozaicul interetnic dobrogean.
 

 
Iată cât de frumos descria, în lucrarea „Dobrogea și dobrogenii”, pământul pe care astăzi călcăm: „...Noi, cei din Dobrogea, locuim unul din cele mai frumoase, mai interesante și mai bogate ținuturi ale țărei românești. Alintată de bătrâna Dunăre, care, ca o bunică iubitoare, aci își revarsă cea mai bogată dragoste asupra lui prâslea al ei cel preferat; scăldată de nemărginita Mare, care, în necuprinsul ei, trezește și ține vie în noi ideea de libertate și de mărire; străbătută de gârle și presărată de lacuri, care ascund bogății de neînchipuit, în varietăți nenumărate de viețuitoare; prevăzută cu dealuri acoperite, când de podgorii renumite, când de păduri de o tinerețe vânjoasă și făgăduitoare; cu un subsol ce poartă în sânul lui netăgăduite urme strămoșești, a căror scumpete n-o întrec decât comorile din carierele de piatră și din zăcămintele metalurgice și minerale de alături de ele; cu câmpii ca-n palmă, transformate azi, mulțumită muncii stăruitoare a locuitorilor, în lanuri de aur, cu pășuni care hrănesc rasele cele mai bune de vite și colindate de vânaturile cele mai alese; Dobrogea noastră poate fi, cu drept cuvânt, socotită, după cum spuneam, unul din cele mai frumoase, mai interesante și mai bogate ținuturi ale țării românești“.

Regele Carol I: „În Dobrogea Eu nu vreau să am străini!”

Începând de astăzi, însă, Constantin N. Sarry, prin cartea sa, în variantă digitalizată, „Problema originei etnice în Dobrogea”, se alătură titlurilor de referință pe care ZIUA de Constanța le oferă cititorilor săi în cuprinsul Fondului documentar „Dobrogea de ieri și de azi”, pe care îl puteți accesa AICI.
 
Plecând de la argumente juridice, autorul explică minunea etnică din Dobrogea: „Ca un exemplu tipic, găsim în art. 3 din legea pentru organizarea Dobrogei din 9 Martie 1880, modificată la 30 'lll/1886, următoarea frază: «O lege specială va determina condițiunile în cari ei (dobrogenii) vor putea exercita drepturile politice și cumpăra imobile rurale în România propriu zisă». România propriu zisă sună cam curios; ca și când Dobrogea ar fi un fel de Românie impropriu zisă! Peste tot însă termenul de „cetățean român" este echivalent cu termenul de „român" și chiar art. 5 al legii arătată mai sus: (,,Locuitorii din Dobrogea, deveniți cetățeni români, sunt egali înaintea legii, se bucură de toate drepturi le cetățenești și pot fi numiți în funcțiunile publice fără deosebire de origină și religiune") exprimă intenția de asimilare din punct de vedere legal.
Prin urmare, din punct de vedere legal, român este orice cetățean român, este oricine se bucură de exercițiul drepturilor politice acordate cetățenilor români”.
 
Analizează apoi dacă „Numele, poate el constitui un criteriu infailibil asupra origine” și mai ales asupra «sufletului» unui individ?”, în final ajungând să fie preocupat de...  „proveniența, alcătuirea și simțămintele dobrogenilor”.
 
„Pentru a se înțelege cum de s-a putut ca atât de repede să se nască în Dobrogea cu atâtea neamuri, o lume românească, este necesar să ne amintim că în timpul stăpânirii turcești deosebirea dintre locuitorii acestei provincii n-o dădea caracterul etnic, ci religia. În jurul bisericilor se nășteau comunitățile religioase, cari însă nu se închideau între ziduri chinezești, astfel încât orice creștin putea intra, prin căsătorie de ex., într-o comunitate de altă limbă, dar de același rit.
 
Guvernarea turcească nu se preocupa de naționalitate, cu atât mai puțin de originea etnică. Lumea dobrogeană se împărțea în două: musulmani și creștini. Aceasta era singura deosebire, care conta în fața stăpânirii.
Din această cauză, chiar de vor fi existat unele fricțiuni între diferitele populațiuni creștine din Dobrogea, aceste fricțiuni nu existau decât la suprafață, între exponenți și nu în straturile de jos, în marea masă, care nici nu făcea, nici nu concepea deosebiri în ceea ce privește ceea ce

astăzi numim etnicitate”.
 
(...) „Identificați prin legile pământului, mai tari și mai trainice decât legile omenești, cu destinele românești, etnicul a rămas pentru Dobrogeni pe plan inferior. De aceea, din voința autohtonilor, mai mult decât din aceea a oficialității, românizarea a făcut în Dobrogea pași gigantici. Căsătoriile mixte se înregistrează cu miile, dând un procent remarcabil.
 
Rezultatul acestor căsătorii mixte sunt familii românești și copii cari nu vorbesc și nu simt decât românește, ei nesocotindu-se altceva decât Români. Neexistând, și poporul dobrogean nefăcând nici o deosebire între fiii Dobrogii, se poate afirma astăzi de către toți cei cari cunosc Dobrogea, că în timpul celor 64 de ani ai erei românești, s'a născut în Dobrogea o nație românească autentică și autohtonă, având unele însușiri specifice, isvorând din condițiile de trai în comun în această Dobroge, țară de muncă, de înțelegere și de omenie.
Am ajuns astfel astăzi să socotim împlinită dorința Marelui Monarh, cunoscător de oameni și mare iubitor al Dobrogii și al Dobrogenilor, regele Carol I, care spunea în Septembrie 1911 unei delegații de Dobrogeni: «În Dobrogea Eu nu vreau să am străini»”.
 
Citește și:
 

#sărbătoreşteDobrogea Constantin N. Sarry, „Dobrogea şi dobrogenii“
 
#sărbătoreşteDobrogea Constantin Sarry, „Despre ţinutul Dobrogei“