„Poet talentat, cum numai la Dunărea de Jos se nasc, sunt convins că e poet cu întindere pe veac“. Fănuș Neagu despre Olimpiu Vladimirov

Poetul, publicistul şi omul de cultură tulcean Olimpiu Vladimirov ar fi împlinit astăzi 77 de ani. Geologul-poet Olimpiu Vladimirov s-a născut la Tulcea, în 9 ianuarie 1942, şi a decedat în data de 12 august 2017.



Clasele primare şi liceale le urmează la actualul Colegiu Dobrogean „Spiru Haret“ din oraş. Apoi, urmează Facultatea de Geologie, secţia Mineralogie a Universităţii din Bucureşti între anii 1962 şi 1967, acolo unde îşi ia şi licenţa. Nu a fost lăsat să dea admitere la Facultatea de Filologie, deoarece avea „origine nesănătoasă” din punct de vedere politic.
 
Olimpiu Vladimirov s-a făcut remarcat în lumea poeziilor încă de pe băncile liceului, astfel că în anul 1958 a debutat în revista „Steaua”, condusă de scriitorul A.E. Baconski. Devenind inginer geolog, Olimpiu Vladimirov nu a uitat de poezie şi a încercat pe cât posibil să le îmbine pe amândouă. A căutat în permanenţă să se afle în mijlocul unor cercuri de poeţi şi literaţi din Dobrogea acelor ani şi a izbutit cu succes acest lucru. Ba chiar a îndrumat activitatea cenaclului literar „Panait Cerna” între anii 1968 şi 1978, context în care a scris recenzii, cronici, reportaje şi, cel mai important, poezia de care a fost atât de ataşat de-a lungul vieţii.
 
Geologul-poet a întocmit peste 20 de lucrări de specialitate, proiecte, sinteze, toate în legătură cu activitatea de cercetare geologică pentru evidenţierea şi punerea în exploatare a diverselor substanţe minerale utile, din mijlocul judeţului Tulcea.
 
După decembrie 1989, în viaţa şi creaţia lui Olimpiu Vladimirov s-a produs o reală revoluţie, deoarece nu a mai putut să îşi practice profesia de geolog, dar între anii 1993 şi 2006 a activat ca director al Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Tulcea şi a sprijinit organizarea şi desfăşurarea Concursului Naţional de Poezie şi Eseu „Panait Cerna” între anii 1975 şi 2006, acolo unde a arătat cu adevărat că s-a implicat activ în viaţa culturală a judeţului. A mai îngrijit şi antologii literare şi volume de creaţie populară, realizând şi prezidările unor lansări de cărţi. Munca depusă de monografist şi documentarist a adus un plus carierei sale.  
 
Poetul a trimis versuri şi publicistică în toată presa dobrogeană, dar şi centrală, colaborând cu „Dobrogea nouă”, „România Liberă” şi cu revistele de cultură „ Tomis”, „Tribuna”, „Analele Tulcei”, „Steaua Dobrogei”. S-a ocupat şi de editarea unor antologii din creaţia laureaţilor concursurilor naţionale de poezie şi a unor culegeri de versuri, „Cununa de cântec”, „Inscripţii pe columne de eroi”, „Dialoguri de pe malul mării”, „Miniaturi dobrogene”.
 

Inedit despre poet este faptul că a semnat şi cu două pseudonime creaţiile sale scriitoriceşti, respectiv Mihai Teodo şi Vladimir Alenjin. Din anul 2009 a fost şi membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.
 
Ion Roşioru spunea: „Olimpiu Vladimirov e prin excelenţă un poet al stărilor sufleteşti inculcate de mare spre a se transforma în tot atâtea sărbători simboliste, cu nelinişti şi aşteptări provinciale, într-o molcomă şi împăcată curgere a timpului, importantă fiind doar bucuria de a exista”.
 
Multe dintre volumele sale au fost dedicate oraşului în care s-a născut: „Tulcea”, „Confesiuni”, „Insula albă”, „Semn”, „Identitate”, „Isaccea, pagini de monografie”.
 
Olimpiu Vladimirov a primit şi câteva distincţii pentru cariera sa de scriitor - „Premiul revistei Tomis şi al Filialei Dobrogea a USR”, „Premiul pentru poezie la Saloanele Naţionale de Carte Ovidius”. Deosebit despre scriitorul-geolog este faptul că a scris şi basme, în colecţia „Basme tulcene”.
 
În anul 2017, în cadrul evenimentului organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa cu prilejul Zilei Dobrogei, Olimpiu Vladimirov a primit post-mortem Distincţia „Meritul Dobrogean“ şi Medalia „Remus Opreanu“, „în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru întreaga operă, contribuind, pe această cale, la promovarea Dobrogei pe plan naţional şi internaţional”.

 
Despre Olimpiu Vladimirov, Şerban Codrin spunea: „Printre creatorii dobrogeni trebuie consemnat numele lui Olimpiu Vladimirov, victimă a propriei mărinimii, a unei uitări de sine… Poezia sa, din volumul „Semn”, consemnează o profundă nostalgie după ordine, armonie cosmică, umană, artistică. (…) Obligat să tacă, Olimpiu Vladimirov nu s-a revoltat, probabil nu a scris, în schimb a resimţit opresiunea cu o mare violenţă, împinsă uneori foarte departe. Nu se atinge tragicul în toată amploarea, nu se clamează prăbuşirea în absolut, dar poetul este pe o cale fastă, regală, spre marea poezie”.
 
Redăm una dintre poeziile de suflet ale acestuia:
„Scrisoare“
„Îngere, eu trebuie să cobor,
Oricum, semaforul nu se mai schimbă;
Sunt agăţat demult de-un ultim zbor,
Amarul vieţii îl adun sub limbă.
Lucru-nceput îmi iese tot pe dos,
Pustiuri s-au adăpostit în oase,
Credinţa nu-mi mai este de folos,
Suspin după un zar de şase-şase.
Nu-s împăcat cu mine şi-i târziu
Să buchisesc acum abecedarul;
Cât pot, întârzii lângă lutul viu
Ca să-mi ascund şi sufletul şi harul”.
 
Sursă foto: Facebook - Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” Tulcea
 
Citeşte şi:

#SărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul Dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu pentru poetul Olimpiu Vladimirov