#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Danielei Sofronie, campioană olimpică şi europeană la gimnastică
#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul Danielei Sofronie, campioană olimpică şi europeană la gimnastică
26 Nov, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3346
Marime text
Sărbătorim 139 de ani de când Dobrogea, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, a revenit oficial României, urmare a Tratatului de Pace de la Berlin din 1878. Pentru mine nu există în lume un loc mai drag ca acesta. În copilărie, de câte ori reveneam (din cantonamente sau de la concursuri) pe meleagurile natale, mă copleşeau emoţiile.
Vremea a trecut, am crescut, iar paşii mei s-au îndreptat spre alte zări. Însă mereu port în suflet zona în care m-am născut şi format ca om şi sportiv. Un loc simplu şi complex, în care poţi admira marea şi delta, iar trupul ţi se încarcă de energie pozitivă. Dobrogea înseamnă ACASĂ.
La mulţi şi frumoşi ani, pământ binecuvântat!
Cotidianul ZIUA de Constanţa publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalităţi din diferite domenii şi reprezentanţi ai instituţiilor de pe plan local şi naţional ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmiţând pentru cititorii noştri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre şi mare. Rămâneţi alături de noi pentru a marca această sărbătoare!
Citeşte şi:
#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul Elenei Frîncu, maestră emerită a sportului, vicecampioană mondială la handbal, cetăţean de onoare al municipiului Constanţa (galerie foto)
#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul lui Ilie Floroiu, directorul Clubului Sportiv Farul Constanţa, fost mare atlet, deţinător a două recorduri naţionale

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea
Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
Categorie Ziua Dobrogei
#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul Elenei Frîncu, maestră emerită a sportului, vicecampioană mondială la handbal, cetăţean de onoare al municipiului Constanţa (galerie foto)
#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul lui Ilie Floroiu, directorul Clubului Sportiv Farul Constanţa, fost mare atlet, deţinător a două recorduri naţionale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii