#scrieDobrogea „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre Marea largă deschisă tuturor.“ Mihail Kogălniceanu și Dobrogea românească (galerie foto)

Gânditor politic și om de acțiune, istoric cu reală vocație, literat de talent, polemist redutabil și orator de mare vibrație, diplomat înnăscut și patriot luminat, Mihail Kogălniceanu (1817-1891) a fost cu adevărat omul epocii sale și una dintre personalitățile de prim rang ale României moderne.
 
După unirea Principatelor Române, a fost ministru, apoi prim-ministru al României (1863-1865). Ca ministru de externe (1876, 1877-1878), și-a legat numele de anul proclamării, la 9 mai 1877, a independenței naționale a României. „Binele, interesul și mărirea națiunii române“ au fost principiile călăuzitoare ale întregii activități diplomatice desfășurate de marele om politic.
 
Pe timpul mandatului său ca trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Paris, a militat consecvent pentru apărarea statutului Dunării, respectiv asigurarea și afirmarea drepturilor și a intereselor legitime ale României pe această importantă arteră a circulației fluviale europene.
 
De altfel, încă din 1857, el atrăgea atenția în Adunarea ad-hoc din Iași asupra necesității ca delegații Moldovei și ai Țării Românești să participe, cu drepturi depline, alături de reprezentanții celorlalte state riverane, la elaborarea unui regulament de navigație pe Dunăre. Sinteza tuturor demersurilor sale întreprinse în acest scop se regăsește într-un memoriu - Cestiunea Dunării -, publicat în 1882 la București, rămas astăzi printre lucrările clasice din literatura română de specialitate.
 
Indiferent de poziția marilor puteri, arăta Kogălniceanu, „Dreptul este al nostru. Argumentul că România posedă ¾ din întinderea Dunării supusă reglementării va fi înaintea Europei un cuvânt puternic în favoarea noastră. Însă acest cuvânt trebuie să-l vorbim sus și tare și pretutindeni tot așa de lămurit, atât la Petersburg cât și la Viena, atât la Paris cât și la Berlin și Londra“.
 
La 4 februarie 1887, Kogălniceanu se pronunța ferm în Adunarea Deputaților pentru suveranitatea deplină a țării și reconstrucția economică: „…Când vom fi pe tărâmul industriei și agriculturii destul de tari, vom arăta că putem fi darnici și vom zice: ne dați, vă dăm, nu ne dați, cale bună, noi trăim și fără Dvs.; avem apa Dunării și a Mării...“.
 
Mai multe demersuri au fost efectuate de Kogălniceanu în legătură cu transferul teritorial hotărât la San Stefano, România primind Dobrogea, inclusiv Delta Dunării, și retrocedând cele trei județe din nordul Deltei atribuite ei prin Tratatul de la Paris din 1856. De asemenea, a intervenit prompt pentru introducerea cât mai grabnică a administrației române în Dobrogea și extinderea și asupra acestui teritoriu a prevederilor convenției din 4/16 aprilie 1877 referitoare la trecerea și staționarea temporară a trupelor țariste.
 
Cu o putere de muncă ieșită din tipare, o persuasiune rar întâlnită, o meticulozitate organizatorică remarcabilă, Kogălniceanu avea să fie cel care avea să proclame, în ședința Adunării de la 9 mai 1877, „Independența absolută a României“.

 
Cât privește Dobrogea, ea a fost înapoiată României, argumenta Kogălniceanu, în virtutea acelorași interese europene, de a asigura zonele de trafic fluvial sub control internațional. Era o garanție că gurile Dunării, aflate în stăpânirea nominală a unei țări mici, vor dobândi un statut internațional. Așadar, „Iată cum îngerul apărător intereselor europene ne-a dat Dobrogea... ca să putem păstra și bine apăra gurile Dunării“, conchidea Kogălniceanu.
 
Acuzat că Rusia ar fi fost de acord cu retrocedarea Dobrogei ca o compensație pentru luarea Basarabiei, Kogălniceanu a ripostat: „Ei, bine, domnilor, Europa ne dă acum gurile Dunării înapoi, Rusia singură recunoaște că gurile Dunării sunt ale noastre, că erau ale noastre. Astfel Delta Dunării nu ni se dă de Rusia, ni se dă de Europa; și cred că nu veți tăgădui că gurile Dunării nu reprezintă un interes european!“
 
Într-un discurs asupra prevederilor Tratatului de la Berlin privind România, ținut în ședința din 30 septembrie 1878, Kogălniceanu argumenta: „… Eu cred că țara va primi Dobrogea nu ca schimb, dar ca compensațiune pentru sacrificiile ei și ca mijloc indispensabil pentru dezvoltarea sa; eu mai cred că numai să voim putem face din Dobrogea o țară omogenă cu mama-patrie; și aceasta nu cu cheltuieli colosale, cum s-a zis, fiindcă deja în Dobrogea sunt porturi foarte bune, mai bune ca Varna chiar, și când chiar acum servesc de schelă mesageriilor franceze și Lloyd-ului austriac. Astfel nu vom avea să cheltuim decât dacă vom socoti că merită să cheltuim pentru a mări porturile, pentru a dezvolta bogățiile îngropate ale Dobrogei, și dacă vom cheltui în asemenea condițiuni bine vom face, fiindcă vom face cheltuieli productive“.
 
La începutul anului 1878, Kogălniceanu făcea cunoscută Corpurilor legiuitoare trimiterea în Dobrogea a două comisii de experți, una militară și una civilă, specialiști în administrație și drept, probleme economice și strategice pentru studierea regimului, serviciilor publice, instituțiilor, stării generale și nevoilor imediate ale populației, ale căror concluzii au stat la baza prefacerilor care s-au înfăptuit după revenirea în hotarele etnice ale țării.
 

În urma ordinului primit de a inspecta porturile dobrogene, locotenent-colonelul Ioan Murgescu, comandantul Flotilei Române, avea să constate: „Toate populațiunile române, grece, turce și tătare așteaptă cu nerăbdare ocupațiunea Dobrogei de către români și în toate locurile unde am fost mi-au mărturisit că se găsesc fericiți că Dobrogea și Mangalia s-au dat României“.
 
Între 14 și 18 noiembrie 1878, Dobrogea a trăit momente istorice comparabile cu evenimentul petrecut cu patru secole în urmă, când ținutul dintre Dunăre și Mare intra în componența Țării Românești. În fața efectivelor Diviziei active comandate de generalul Gheorghe Anghelescu, însărcinat cu preluarea administrației militare, trecută în revistă la Brăila la 14 noiembrie 1878, Regele Carol I a citit soldaților Proclamația către Armata Română, cu ocazia preluării Dobrogei, document purtând amprenta aceluiași mare om de stat care a fost Mihail Kogălniceanu: „… Azi veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veți merge în Dobrogea nu în calitate de cuceritori, ci amici, ca frați ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetățenii noștri. (...) Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni ceea ce ați fost atât în timp de pace cât și pe timpul de onoare: model de bravură și de disciplină, apărători ai drepturilor României și anteluptători ai legalității și ai civilizației Europei; astfel vă cunoaște acum întreaga Europă, și cu mândrie confirmăm aceasta“.
 
În vederea trecerii trupelor pe malul drept al Dunării, portul Brăila a fost împodobit sărbătorește; s-a ridicat un arc de triumf și toate bastimentele diferitelor naționalități au arborat marele pavoaz. La ora 12.00, Carol I, însoțit de I.C. Brătianu, episcopul Dunării de Jos, Melchisedec, autoritățile civile și notabilitățile orașului, s-a îmbarcat pe iahtul regal „Ștefan cel Mare“, cu care s-a deplasat la Ghecet. Aici a urat „Drum bun“ trupelor sale, care au pornit spre Măcin cu steagurile fâlfâind și în acordurile imnului național, în timp ce episcopul Melchisedec le dădea binecuvântarea. Dobrogea redevenea astfel pământ românesc.
 
O primire entuziastă a fost rezervată sosirii trupelor la Babadag, la 17 noiembrie, la Tulcea, pe 18 noiembrie și în orașul Constanța, la 23 noiembrie, consfințind încheierea celei de-a doua etape fundamentale a procesului de desăvârșire a unității de stat a românilor, după unirea Principatelor din 1959. Legea pentru organizarea Dobrogei, promulgată la 9 martie 1880, elaborată de același entuziast Mihail Kogălniceanu, cu concursul strălucitului magistrat Remus Opreanu, prefectul Constanței, a prefațat integrarea organică a provinciei la statul român. Aceasta și-a găsit consacrarea juridică definitivă la 8 ianuarie 1884, când art. 1 din Constituția revizuită a țării stipula: „Regatul României cu județele sale din dreapta Dunării constituie un singur stat indivizibil“.
 
La 12 iunie 1891, Mihail Kogălniceanu trecea în neființă, dar opera sa dăinuie peste veacuri, ca și marile sale idealuri și convingeri: „…Puterea și fericirea unui stat se află în puterea și fericirea mulțimii, adică a nației“.
 
Evocând figura ilustrului om politic la 25 de ani de la moartea sa, Nicolae Iorga conchidea: „…Kogălniceanu celălalt, începătorul culturii românești moderne, gânditorul care a văzut limpede România liberă și întreagă din umbra unui principat cu despotism consular sub un domn vechil rusesc, dezrobitorul țărănimii aruncate în șerbie, înțelegătorul tuturor legăturilor multe, tainice și indisolubile, care leagă viața unui popor de calitatea morală și de energia sufletului său, acesta trăiește. El nu poate muri niciodată, el nu se poate odihni măcar, cel puțin până ce cugetarea lui în toate domeniile nu va fi fapt. (...) Și mâna acelui care nu poate muri ne arată sever ceasul unic care bate astăzi în viața lumii moderne“.
 
Unul dintre cele patru monitoare din Divizia de Dunăre, construit în Șantierul Naval din Trieste și botezat, pe 19 septembrie 1907, cu numele ilustrului om politic, a participat cu succes la cele două conflagrații mondiale. În prezent, Comandamentul Flotilei Fluviale din Brăila și primul din cele trei monitoare construite în Șantierul Naval din Drobeta-Turnu Severin, intrat în serviciu pe 8 decembrie 1993, îi poartă numele pe apele Dunării.
 
Despre Marian Moșneagu 
 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius“ Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citește și: 
 
ZIUA de Constanța lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanța va fi semnalul, apelul, conștiința care #sărbătorește Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea Dr. Ioan Muntean - „Dobrogea a avut în toate timpurile o soartă aparte“

#citeşteDobrogea Despre revista „Ovidiu“, la al şaselea an de apariţie (document)