Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#scrieDobrogea Colecția muzeală George Neacșu din Medgidia (galerie foto)

ro

26 Jul, 2018 00:00 4439 Marime text
Trecerea la democrație a afectat și activitatea muzeelor din Medgidia. Din păcate, nu a fost afectată într-un mod pozitiv, ci într-unul negativ. În anul 1989, Medgidia avea două muzee. Unul era dedicat Canalului Dunăre Marea-Neagră, locația fiind într-o proprietate naționalizată, ce fusese proprietate a fostului primar al orașului Costică Golea. Cel de-al doilea muzeu era dedicat artei, mai cu seamă că găzduia opere ale marelui pictor medgidian Lucian Grigorescu, dar și alte opere valoroase ale unor artiști consacrați din România. De asemenea, realizările artiștilor de la Tăbăra internațională de pictură, ce se organiza la Medgidia încă din deceniul șapte al secolului trecut, erau expuse tot aici.
 

 
Exponatele celor două muzee și colecțiile acestora vor fi depozitate la Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, respectiv la Muzeul de Artă din Constanța. Publicul larg, dar și elevii din oraș au rămas văduviți de vizionarea acestor lucrări. Au rămas doar amintirile celor mai în vârstă, care rememorează momentele vizitării acestor muzee. În prezent, există intenția de a prelua locația muzeului de artă de către administrația locală, lucru care ar fi benefic pentru cultura orașului.
 
Văzând aceste lucruri, un inimos colecționar din Medgidia, ing. George Neacșu, a încercat să realizeze o colecție muzeală, în care să expună cele mai importante piese ale sale. Aceasta cuprinde vestigii arheologice din preistorie, antichitate, perioadele medievală, modernă și contemporană. Colecția cuprinde în inventar: obiecte de uz casnic, pipe, fragmente ceramice, tuburi ceramice de aducțiune a apei din perioada romană, pietre de râșnit cerealele, hărți, fotografii, aparate de fotografiat, gramofoane, cartușe și fragmente de obuz din Primul Război Mondial, monede din diverse perioade, sticlărie, tablouri, elemente de vestimentație ale diferitelor etnii care au trăit în acest spațiu.
 
Foarte importante sunt Registrul cazier al demobilizaților din Medgidia, al soldaților și gradaților care au luat parte la cel de-al doilea război balcanic și la Primul Război Mondial. Acest registru oferă informații prețioase despre combatanți, despre starea lor materială, despre ocupațiile pe care le aveau și despre decorațiile primite în război.
 
Colecția de hărți ale Dobrogei și ale Medgidiei sunt foarte valoroase pentru că deslușesc anumite aspecte ale istoriei acestor locuri. Colecția de fotografii este de asemenea foarte importantă, pentru că pe baza acestora se poate identifica și reconstitui o parte din istoria Dobrogei și a orașului Medgidia. Fotografiile înfățișează locuri, clădiri, unele dispărute, oameni simpli sau persoane publice, precum primari, preoți, profesori, învățători.
 
Colecția etnografică cuprinde costume tradiționale ale zonei, inventar agricol, de uz gospodăresc, obiecte lucrate manual, la războiul de țesut, tablouri lucrate manual cu motive florale și animaliere.
 
Colecția de obiecte și vestigii arheologice cuprinde, pe lângă resturi de animale, și vestigii ale locuirii oamenilor pe aceste meleaguri: frecătoare pentru măcinatul cerealelor, tuburi ceramice din perioada romană pentru aducțiunea apei, țigle, cărămizi ștampilate, fragmente ceramice (farfurii, străchini, cești, lulele ceramice din perioada otomană, cești de cafea din perioada otomană, monede din perioada otomană, perne din piele de vită pe care se așezau clienții cafenelelor turcești și serveau prețioasa băutură etc).

 
Toate aceste piese, unele unicat, sunt de o valoare inestimabilă pentru oraș și pentru Dobrogea, pentru că reușesc să deslușească o parte a trecutului acestor locuri.
 
Putem conchide prin a spune că idealul colecționarului nu este de a avea piese rare în colecția sa, ci de a avea cui să le prezinte și să le aprecieze. Acest lucru încearcă să facă și colecționarul George Neacșu din Medgidia, să prezinte oamenilor pasionați de istorie, elevilor și opiniei publice piesele importante ale colecției, pe care cu greu a reușit să le adune de-a lungul timpului.
 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 

Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.

 
Citește și:
 
#scrieDobrogea Oprea Hârâciu - eroul Medgidiei în Primul Război Mondial
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii