#scrieDobrogea Flotila Română în ofensiva strategică pentru Dobrogea (galerie foto)

În ajunul Războiului de Independenţă, Flotila avea comandamentul la Galaţi şi era formată dintr-un stat major, două companii şi avizoul „România“, prima navă de luptă a Principatelor Unite, yachtul „Ştefan cel Mare“, canoniera cuirasată „Fulgerul“, şalupa torpiloare cu scondru „Rândunica“, două nave cu vele, printre care „Lebăda“ şi alte câteva ambarcaţiuni fluviale pentru pază şi patrulare, dislocate în principalele porturi dunărene.

Gata de luptă 

În timpul Războiului Ruso-Româno-Turc, efectivele Flotilei Române erau de 20 de ofiţeri, 20 de angajaţi civili şi 246 de marinari repartizaţi la diferite vase şi servicii. Astfel, maiorul Nicolae Dumitrescu Maican era ataşat ca ofiţer de stat major la Marele Stat Major, căpitanul Ioan Murgescu, comandant al Flotilei, căpitanul Vasile Urseanu fusese desemnat comandant pe „Ştefan cel Mare“, căpitanul Mihail Drăghicescu era comandant pe avizoul „România“, locotenentul Alexandru State, comandant pe canoniera „Fulgerul“, căpitanul Emanuel Hacek era comandantul Companiei de Depozit, iar locotenentul inginer Ion Isvoranu - comandant al Arsenalului Flotilei. Bugetul alocat Marinei a fost de numai 250.000 de lei.
 
Pe 8 aprilie 1877, maiorul Nicolae Dumitrescu Maican a fost numit comandant al Flotilei, ataşându-se la Cartierul General, maiorul Ioan Murgescu fiind numit ajutor al comandantului Flotilei. Aflate în imposibilitatea de a întreprinde acţiuni de luptă independent, navele Flotilei au fost retrase temporar pe Prut pentru a se pune la adăpost. Personalul debarcat a fost dislocat la Galaţi.

Opoziţia marinarilor de pe „Fulgerul“ 

Ulterior, navele de luptă româneşti au fost predate de către maiorul Ioan Murgescu ruşilor, împreună cu mecanicii acestora, pentru a îndeplini diverse servicii, alături de unităţile navale ruseşti. Acest compromis a fost însă greu acceptat de membrii echipajelor româneşti, cărora la era imposibil să înţeleagă raţiunea acestei cedări.
 
„Ordinul a căzut ca un trăznet în rândurile echipajelor“, menţionează comandorul Nicolae Bârdeanu în volumul „Marinari la datorie“, apărut în anul 1977 la Editura Militară. „Cei de pe «Fulgerul», indignaţi peste măsură, s-au solidarizat cu poziţia marinarului Ostroveanu [sergent adjutant - n.n.] de a nu părăsi nava decât sub forţa armelor. Atitudinea ofiţerilor şi marinarilor români, deşi dovedea ataşamentul faţă de arma din care făceau parte, dorinţa de a lua parte la marea luptă antiotomană cu înseşi navele pe care se aflau şi se instruiseră cu atâta pasiune, trebuia totuşi până la urmă să se circumscrie în clauzele generale ale înţelegerii dintre guvernele român şi rus pentru cooperarea celor două armate împotriva duşmanului comun. Înţelegând acest înalt deziderat naţional soldaţii s-au mai liniştit când ordinul a fost reînnoit. Echipajele româneşti trebuiau să debarce. În timp ce maiorii Maican şi Murgescu, împreună cu ofiţerii ruşi, au trecut de la o navă la alta, marinarii români, cu inimele frânte de durere, şi-au strâns obiectele şi cazarmamentul de prin cuşete, despărţindu-se cu greu de navele lor dragi.
 
O situaţie mai dificilă s-a ivit însă pe «Fulgerul». Întregul echipaj continua să refuze debarcarea. Ofiţerii ruşi, însoţiţi de ofiţerii români, ajungând pe această navă, întrucât nu fuseseră informaţi de atitudinea fermă a marinarilor noştri, au întâmpinat o situaţie dificilă. În termeni aparent amicali, căpitanul Drăghicescu i-a raportat maiorului Maican, fără ca ruşii să înţeleagă, ferma hotărâre a echipajului român. Cu o abilitate, am putea spune diplomatică, maiorul Maican, zâmbind cu multe înţelesuri pentru Drăghicescu, a reuşit să mascheze, în faţa camarazilor ruşi, atitudinea de frondă a celor de pe «Fulgerul». În aceeaşi secundă însă l-a înţeles şi Drăghicescu pe Maican, când acesta din urmă, cu o demnă prezenţă de spirit, a ordonat: «-Debarcarea, imediat!». Se aşternură câteva clipe de tăcere, apoi maiorul Maican a continuat: «Băieţi, nu fiţi trişti. Credeţi că pe mine nu mă doare în suflet că ne părăsim navele? Dar nici noi nu vom merge acasă. Vom lua în primire bateriile de la Calafat. Şi dacă ţara va avea nevoie de noi, vom lupta şi pe apă şi pe uscat, oriunde va trebui, până când vom scăpa ţara de duşman». Într-o ordine desăvârşită, reţinându-şi cu bărbăţie adânca lor nemulţumire, marinarii români au debarcat“.
 
Cu toate acestea, au existat şi abateri de la ordin. Astfel, la un pichet, printr-un şiretlic - relatează acelaşi comandor Bârdeanu, un lipovean, bun de şotii, a scris cu litere mari, şi în româneşte, şi în ruseşte, pe o tablă agăţată de o vergă a navei: „Nu vă apropiaţi, caz de holeră la bord“.

Pe apă şi pe uscat, solidari şi curajoşi 

 rin Înaltul Decret nr. 1118 din 10 mai 1877, maiorul Ioan Murgescu a fost detaşat pe lângă comandamentul Flotilei Ruse. În aceste împrejurări, personalul Flotilei Române a fost întrebuinţat la bateriile de coastă de la Calafat, căpitanii Urseanu, Drăghicescu, Hacek şi locotenentul State fiind numiţi comandanţi la diferite baterii de asediu.
 
În afară de deservirea bateriilor de coastă, Flotila a executat diferite transporturi la punctele Gruia, Calafat, Bogdan, Chiftelele, Cidru Palanca, Corabia şi Turnu Măgurele.
 
De asemenea, Flotila a contribuit decisiv la pregătirea materialului de pod la punctul Siliştioara. Demn de reţinut este curajul cu care maiorul Ioan Murgescu a participat, în noaptea de 13 spre 14 mai 1877, la scufundarea, pe canalul Măcin, a monitorului „Seyfi“, de către şalupa „Ţarevici“ („Rândunica“), comandată de locotenentul rus Dubassoff. De altfel, ofiţerul român a fost răsplătit pentru acest act de bravură cu Ordinul rus „Sf. Vladimir“ clasa a IV-a, fiind primul ofiţer român decorat de ţarul Rusiei în această campanie şi Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie românească în epocă.
 
O operaţiune deosebit de importantă a fost barajul de la Nedeia, instalat în faţa satului Codoslui (Bulgaria), executat sub coordonarea sublocotenentului Emanoil Koslinski. Bombardarea şi scufundarea, la 7 noiembrie 1877, a monitorului turcesc „Podgoriçe“ de către bateria de mortiere de la Rîiosu, comandată de maiorul Maican, a constituit o altă pagină strălucită din acţiunea Flotilei în războiul din 1877-1878.

 
De altfel, mica Flotilă de Dunăre a plătit preţul independenţei României şi, implicit, accesul acesteia la Marea Neagră, prin revenirea Dobrogei în cadrul statal naţional, şi prin jertfa soldaţilor Mihai Ion şi Cioabă Iordache ctg. 1874, Ispăşoiu Petru ctg. 1875, Ioniţă Dumitru, Plouatu Mihai, Grecu Gheorghe, Popescu Pintilie, Ganea Marin, Ghică Petre şi Boboc Simion ctg. 1876, Andrei Ilie, Dumitru Gheorghe, Danciu Ion, Rotaru Vasile, Mitelea Gheorghe, Bogdan Ion şi Vintilă Voicu ctg. 1877, a sergentului adjutant Pantazi Grigore şi a pilotului Maghiran Gheorghe - Barba Gheorghe.
 
În „Rezumat“ la „Flotila Română în timpul Războiului“, inclus în primul - şi, din păcate, şi singurul - volum al lucrării „Războiul pe Dunăre“, publicată în anul 1905, comandorii Eugeniu Botez şi Nicolae Kiriţescu concluzionează: „Chiar de la deciderea ostilităţilor s-a simţit nevoia de ajutorul Marinei. Până la intrarea României în acţiune, ruşii s-au folosit de materialul nostru naval care, deşi restrâns, se găsea însă de-a gata pe teatrul operaţiilor ruseşti. Cum armata noastră opera la Dunărea de Mijloc, Flotila fu şi ea nevoită a-şi strămuta materialul, pe care-l putu duce la Calafat. Starea în care se găsea această Flotilă, venită mai mult pe uscat decât pe apă, o punea aproape în imposibilitate de a îndeplini serviciile pe care armata de uscat i le reclama. Vase nu avea; cele mai mari, împrumutate ruşilor, rămăseseră la Dunărea de Jos; a fost nevoie dar de a închiria vase comerciale care, împreună cu şalupele mici transportate cu trenul, cu căruţele şi pe râuri, să servească la diferite operaţiuni.
 
O lipsă desăvârşită a materialului de mine şi torpile şi a unui personal deprins a-l mânui, şi totuşi, cu minele împrumutate de la ruşi, s-a putut face un baraj de mine controlat. Cu trupele Flotilei s-au organizat baterii de coastă, care au servit la bombardarea Vidinului şi înecarea monitorului «Podgoriçe». Prin recunoaşteri, forţarea trecerilor sub focul bateriilor turceşti, ajutorul dat la lucrarea podurilor, transporturi anevoioase pe timpul iernii printre sloiuri, adesea cu mijloace reduse, improvizate, având a lupta cu o sumă de greutăţi şi neajunsuri, fără materiale consumabile, fără depozite de cărbuni şi ateliere de reparaţii, Flotila şi-a îndeplinit acest rol greu, chinuitor şi adesea ingrat, într-un lung şir de activităţi, rămase aproape necunoscute, dar îndeajuns de grele pentru a se pune la încercare îndrăzneala, simţul practic şi de solidaritate ostăşească a marinarilor noştri“.
 
După încetarea războiului, bastimentele noastre au fost restituite guvernului român, iar personalul a revenit la Galaţi, reluându-şi activitatea cotidiană în cadrul Companiei de Depozit, Companiei Vase şi Arsenalului Flotilei.
 

Într-un efort colectiv de angajament, dăruire şi sacrificiu exemplar, marinarii Flotilei au repus definitiv în 1877 ţărmul estic al Dobrogei milenare pe harta României independente şi suverane, eveniment care îi va marca definitoriu evoluţia socială şi revirimentul economic în următoarele decenii ale secolului al XIX-lea.
 
Bibliografie:
„Istoria militară a poporului român“, vol. IV, p. 509-510.

Despre Marian Moşneagu  

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea Victor Spinei, membru corespondent al Academiei Române - „Dobrogea Medievală - Via Gentium“

#citeşteDobrogea „Înfiinţarea şcolii normale nu va putea aduce mult folos culturii în genere“ (document)