#scrieDobrogea Povestea Regimentului 34

Încheierea Războiului de Independenţă pentru România, în fapt, a războiului ruso-româno-turc, 1877-1878, avea să deschidă, prin schimbările geostrategice produse în sud-estul Europei şi al Peninsulei Balcanice, noi provocări, care au marcat destinul românilor pentru totdeauna.
 
Guvernul de la Bucureşti s-a preocupat de organizarea militară a provinciei româneşti, Dobrogea, fără a mai aştepta delimitarea frontierelor din nordul şi sudul Dobrogei. Despre Dobrogea de sud, elveţianul Eugène Pittard scria că este aceea a „unei ţări ondulate de dealuri […] Este mai puţin apropiată de Rusia şi chiar de România propriu-zisă. Este foarte apropiată etnografic de Turcia“.
 
Principele Carol scria tatălui său, Carol-Anton de Sigmaringen, la 5/17 noiembrie 1878: „La finele săptămânii mă voi duce în Brăila, ca să asist la intrarea trupelor mele în Dobrogea“. În cadrul Consiliului de Miniştri, prezidat de prinţul Carol, la 10/23 noiembrie 1878, s-au fixat „normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei“. Pe de altă parte, ministrul Mihail Kogălniceanu a fost însărcinat să comunice consulului rus de la Bucureşti că guvernul român trebuie să intre în stăpânirea Dobrogei înaintea deschiderii sesiunii Parlamentului român, pentru că „fără Parlament nu se putea încheia o nouă Convenţie de trecere a trupelor ruse prin teritoriul românesc“.
 
La 12/25 noiembrie, seara, a sosit răspunsul imperial, în care se comunica faptul că „cererile româneşti au fost admise de Guvernul imperial“ şi că „s-a dat ordin autorităţilor ruseşti din Dobrogea să predea administraţia în mâinile românilor“. În consecinţă, Bucureştiul a numit noii prefecţi la Tulcea pe N. Opran şi la Constanţa pe G. Ghica. Comisarul pentru chestiunile trecerii Dobrogei în stăpânirea românească a fost numit N. Catargiu, „care supraveghease descărcarea afacerilor din Basarabia“. Cedarea efectivă a celor trei judeţe din sudul Basarabiei s-a efectuat la 1/13 octombrie 1878, prin retragerea autorităţilor române şi ocuparea lor de către armata rusă.
 
Ministrul rus Giers expediase baronului Stuart, la Bucureşti, telegrama următoare: „... Neavînd în vedere decît stricta executare a Tratatului de la Berlin, fără nici un gînd ascuns şi presupunînd că guvernul român are acelaşi sentiment, consimţim la amendamentul propus de Kogălniceanu (intrarea în vigoare a dispoziţiilor Convenţiei din 4 aprilie şi pentru Dobrogea numai după ce România lua în posesie respectiva provincie). Informează pe Belozeskovici că poate să procedeze la remiterea Dobrogei“.
 
Tot în acele zile, Domnitorul Carol a primit în audienţă de rămas-bun pe generalii ruşi Cerkasov şi Nikitin. Întregul Stat Major al armatei ruse pleca din România, strămutându-şi Cartierul General în Basarabia. Concomitent, se strămuta „şi întreaga linie de etape“. La 13 noiembrie, Principele Domnitor şi prim-ministrul Brătianu stabileau ultimele dispoziţii pentru intrarea armatei în Dobrogea. Brătianu îl preceda pe Domnitor la Brăila. În urmă, M. Kogălniceanu şi Principele Carol au redactat Proclamaţia către locuitorii Dobrogei şi Ordinul de zi către armată. Au fost numiţi primii noi prefecţi. La 14 noiembrie 1878, domnitorul României, Carol I, primea onorul din partea trupelor la trecea de la Brăila la Ghecet, în faţa Dobrogei, care se unea cu celelalte teritorii româneşti după circa 460 de ani de stăpânire străină.
 
Comisarul pentru chestiunile trecerii Dobrogei în stăpânire românească a fost numit tot Nicolae Calimachi-Catargiu, „care supraveghease descărcarea afacerilor din Basarabia“. Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni, datată 14 noiembrie 1878, era o afirmare, era o asigurare şi era un îndemn:

„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o rîvnesc multe ţări străine“.

 
Primirea armatelor române la Tulcea s-a făcut cu mare pompă. S-au ridicat trei arcuri de triumf. Pe unul din arcuri era înfăţişată alegoric o ţărancă în costum naţional, ţinând într-o mână o spadă, în cealaltă un tricolor; la mâini şi la picioare avea frânturi de lanţuri, cu semnificaţia „România descătuşată“. Stâlpii erau împodobiţi cu pânză tricoloră şi ghirlande de verdeaţă, având inscripţii cu urări de bun venit. Fiind cea mai populată localitate din Dobrogea din acea vreme, Tulcea devine către sfârşitul secolului al XIX-lea un centru economic şi militar însemnat.
 

Deschizând sesiunea parlamentară din 15 noiembrie 1878, domnitorul Carol, care adoptase deja, la 9 septembrie 1878, titlul de Alteţă Regală, a ţinut să releve faptul că „Prin eroismul soldaţilor noştri pe câmpul de bătaie, […] România şi-a dobândit astăzi, între naţiuni, locul pe care odinioară îl avea în timpurile de mărire ale istoriei sale”. Referindu-se la viitorul armatei române, se sublinia că: „Experienţa dobândită pe câmpul de bătaie ne-a arătat îmbunătăţirile care se reclamă de organizaţiunea puterii noastre armate. Pentru grabnica introducere a acestor îmbunătăţiri eu contez pe patrioticul dumneavoastră zel“.
 
Prin Decretul nr. 701 din 9 decembrie 1878, pe teritoriul dintre Dunăre şi Mare au fost dislocate unităţile Diviziei 3 teritoriale. Regimentele de linie 4, 5 şi 7 infanterie erau organizate pe două batalioane a patru companii. Lor li s-au alăturat alte unităţi din armata permanentă, care au intrat în subordinea noii divizii - câte un regiment de roşiori, de călăraşi şi de artilerie.
 
Efectivele pentru trupele de infanterie, înscrise în prevederile bugetului pe anul 1879, au fost: batalionul de vânători cu 24 de ofiţeri şi 446 de gradaţi şi soldaţi; regimentul de infanterie cu 44 de ofiţeri, un funcţionar civil şi 924 de gradaţi şi soldaţi. Iar regimentul de dorobanţi dispunea în medie de 33 de ofiţeri.
 
La 22 februarie 1879, potrivit Înaltului Decret nr. 373, trupele române dislocate în Dobrogea au format prima mare structură a forţelor terestre din această provincie. Marea unitate a primit denumirea de Divizia Activă Dobrogea. La comanda diviziei a fost numit generalul de brigadă George Angelescu, fost comandant al Diviziei 3 teritoriale, care s-a distins în luptele din Războiul de Independenţă al României.
 
În anii 1878-1879, Adunarea Deputaţilor şi Senatul au votat, cu prioritate, importante credite extraordinare pentru dotarea sistemului de apărare a Dobrogei, abia unită cu România: la 1 octombrie 1878, 1.060.000 de lei pentru aşezarea graniţelor şi preluarea efectivă a noii provincii; la 1 februarie şi 31 octombrie 1879, 60.000 de lei şi 190.000 de lei pentru „repararea şi construirea de cazarme necesare trupelor din Dobrogea“, respectiv, pentru „închirieri de localuri în Dobrogea pentru cazarmarea trupelor“, în lipsa unor dotări proprii.

 
În mesajul Tronului din 15 noiembrie 1879 se afirma, că „se va supune deliberărilor d-voastre un proiect de organizare a armatei stabilit pe noi baze, care să cuprindă toate elementele de forţă de care dispune ţara, spre a putea fi întrebuinţat în caz de forţă necesitate. Introducerea noii organizări a forţelor noastre militare va necesita de la sine modificarea celorlalte legi care-şi au sorgintea în legea generală a armatei“. 
 
Pentru anul financiar 1879, alocaţiile bugetare pentru armată au sporit la suma de 22.916.967 de lei, incluzându-se şi cheltuielile extraordinare preliminare pentru completarea armamentului, muniţiilor şi echipamentului, construirea de noi cazărmi şi sporirea numărului de bastimente la Tulcea şi Constanţa.
 
Începând cu anul 1879, au fost destinate fonduri pentru construirea de cazărmi în localităţile Babadag, Sulina, Isaccea şi Măcin, precum şi a 63 de pichete la frontieră. Fiecare pichet avea câte un ofiţer şi 20 de grade inferioare. S-a stabilit ca subunităţile destinate să susţină apărarea pichetelor să fie repartizate de la armele roşiori şi călăraşi.
 
În bugetul României pe anul 1880 s-au alocat fonduri în valoare de 500.000 de lei, pentru construirea localului Comandamentului diviziei, care funcţiona la acea dată la Tulcea, şi începerea lucrărilor de construcţie a unor cazărmi, necesare unui regiment şi unui batalion în garnizoanele Tulcea şi Constanţa. Aceste măsuri făceau parte dintr-un proiect naţional în urma aprobării, în anul 1880, a înfiinţării a încă 14 regimente de dorobanţi (infanterie teritorială), peste cele 16 existente în ţară, şi a trei regimente de călăraşi, peste cele opt regimente existente (cavalerie teritorială), şi de înfiinţare a unui batalion de geniu.
 
Mareşalul Alexandru Averescu şi-a început cariera militară după ce a absolvit cursurile Școlii divizionare de la Mănăstirea Dealu, la 15 iulie 1881, când este avansat la gradul de sublocotenent şi a fost repartizat la Regimentul 1 roşiori, care avea garnizoana la Constanţa. După doi ani, în 1883, s-a mutat la Regimentul 6 din Focşani, ca ofiţer de cavalerie.
 
Autorităţile române au respectat tradiţiile din Dobrogea. Astfel, în cadrul armatei, cei de religie musulmană formau companii şi escadroane separate, păstrând la uniforma lor fesul şi turbanul, iar în alimentaţie, restricţiile religioase. Existau turci ofiţeri în armata română.
  
Divizia Activă Dobrogea, în aprilie 1880, a primit o nouă denumire, aceea de Divizia 5 teritorială militară. În acelaşi timp, în baza Înaltului Decret nr. 1163 din 5 aprilie 1880, s-a înfiinţat Regimentul 30 Dorobanţi Tulcea-Constanţa, cu reşedinţa la Constanţa. Regimentul se compunea din două batalioane, opt companii şi un pluton afară din rânduri. Dar, numai la o lună, acest regiment avea să fie desfiinţat. În luna septembrie 1880, s-a emis decizia ministerială relativă la înfiinţarea muzicilor la regimentele de dorobanţi. Conform articolului 1, „la fiecare regiment de dorobanţi va fiinţa o muzică sub denumirea de fanfară din toboşarii şi corniştii permanenţi afectaţi corpului plus doi «gagişti» ce corpul este autorizat a angaja“.
 
Trebuie arătat că Dobrogea avea o situaţie aparte, tranzitorie, deoarece populaţia din această provincie a fost dispensată de serviciul militar pe o perioadă de zece ani. Astfel, autorităţile statului se rezumau doar la a chema cetăţenii o săptămână pe lună, pentru îndeplinirea obligaţiilor serviciului militar local.
 
În anul 1883, odată cu înfiinţarea Serviciului de stat major al marilor unităţi, s-a produs, potrivit legii din anul 1882, la 1 aprilie 1883, încetarea funcţionării Diviziei 5 teritoriale şi revenirea la denumirea de Divizia Activă Dobrogea. Aceasta avea în compunere trupele terestre locale şi pe cele detaşate din regiunile corpurilor de armată. Reşedinţa diviziei a fost mutată de la Tulcea la Constanţa. Pe aceeaşi direcţie se înscrie decretul cu nr. 30 din 10 mai 1883, care stabilea înfiinţarea a cinci circumscripţii sanitare militare în Dobrogea.
 
După recensământul populaţiei din anul 1883, s-a luat decizia înfiinţării în subordinea divizei dobrogene, la 1 aprilie 1884, a Batalionului de dorobanţi „Dobrogea“ - în baza Înaltului Decret nr. 963 din 20 martie 1884 - organizat pe patru companii dislocate la Constanţa, Cernavodă, Babadag şi Tulcea. Între anii 1884 şi 1886, batalionului i-a revenit sarcina de a instrui recruţii, restul militarilor fiind pregătiţi în cadrul diviziei. În anul 1889, în baza Înaltului decret nr. 556 din 22 februarie, batalionul dobrogean a fost transformat în „al 33-lea regiment de dorobanţi“, organizat pe două batalioane, primul cu garnizoana la Tulcea, iar celălalt la Constanţa. Regimentul va ajunge la un efectiv de aproximativ câteva mii de oameni şi va prelua, treptat, serviciul de pază pe toată linia de frontieră a Dobrogei. Necesarul unei subunităţi de frontieră provenea din recrutarea a cinci contingente, astfel încât efectivul trupei să asigure patru schimburi a câte 16-20 de soldaţi pentru fiecare pichet.
 
La 2 iulie 1891, s-a votat legea de unificare a infanteriei române. Regimentele de dorobanţi şi cele de linie au devenit toate regimente de infanterie. Legea a fost sancţionată de regele Carol I prin Înaltul Decret nr. 2.329 din 11 iulie 1891. Contopirea trupelor s-a efectuat pe divizii prin repartizarea a câte două companii de la regimentul de infanterie de linie la cele patru companii ale regimentului de dorobanţi, rezultând Batalionul 3 infanterie permanentă. Prin acelaşi decret, s-a stabilit ca fostele regimente de dorobanţi să poarte denumiri noi, ce aveau să le reprezinte până la declanşarea Primului Război Mondial.
 
În Dobrogea a luat fiinţă Regimentul 33 infanterie „Tulcea“, care şi-a ales drept patroni spirituali protectori pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Amintim că Gheorghe Eliade, tatăl scriitorului şi filosofului Mircea Eliade, a activat în cadrul Regimentului „Tulcea“, după absolvirea Școlii Militare, la 30 august 1894, cu gradul de sublocotenent. În anul 1907 a fost trecut în rezervă, după ce a fost şi în arma vânători de munte.
 
La 10 mai 1896, această unitate a primit drapelul de luptă. În cadrul diviziei dobrogene s-a făcut o nouă reorganizare a unităţilor sale. În baza Înaltului decret nr. 1548 din 20 aprilie 1894, din regimentul tulcean s-a desprins Regimentul 34 infanterie „Constanţa“, care şi-a ales ca patron spiritual pe Sfântul Dimitrie. Regimentul constănţean era organizat pe trei batalioane, fiecare batalion având câte patru companii. Garnizoana regimentului a fost stabilită la Constanţa. La 10 mai 1894, regimentul a primit drapelul de luptă. În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, subunităţile Regimentului 34 infanterie „Constanţa“ erau dislocate astfel: Batalionul 1, cu sediul la Constanţa, cu o companie la Constanţa, alta la Negru Vodă, una la Măcin şi a patra la Hârşova; Batalionul 2, cu reşedinţa la Hârşova, avea Compania 5 la Cernavodă, cea de a 6-a subunitate la Carvan, a 7-a la Teckerdersi şi a 8-a la Asarlâc; Batalionul 3 era stabilit cu toate companiile în garnizoana Constanţa. Trupele regimentului au fost instruite în cazarma de pe strada Mircea cel Bătrân.

Despre Costin Scurtu 
Prof. dr. Costin Scurtu este şeful Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“ - Filiala Constanţa. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius“ Constanţa. A absolvit Şcoala doctorală a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti. A obţinut atestatul de muzeograf şi definitivatul în învăţământ. Este autor de lucrări de istorie, economie, sociologie, istoria artei militare, legislaţie militară şi serviciul religios militar. Este consultant ştiinţific pentru realizarea de filme documentare şi festivaluri de reconstituire istorico-militară. Este preşedintele onorific al asociaţiilor culturale şi de reconstituire istorico-militară „Astra Dobrogeană“ şi „Tomis“. Este speaker la evenimente publice şi sărbători naţionale organizate de autorităţile locale din Constanţa. Desfăşoară numeroase activităţi de voluntariat pentru promovarea istoriei şi a tradiţiilor militare româneşti, păstrarea şi prezentarea patrimoniului cultural, implicarea iubitorilor de istorie în realizarea diferitelor evenimente cu rol educaţional şi întărirea sentimentului patriotic.

Citeşte şi:  

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea: „Cestiunea Dobrogei“ (document)

#sărbătoreşteDobrogea: Constantin N. Sarry, „Dobrogea şi dobrogenii“