Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:53 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#scrieDobrogea „Vecinică amintire“ eroilor neamului din Cimitirul Central Constanța! (galerie foto)

ro

10 Jan, 2018 00:00 5905 Marime text
Peste 1.200 de soldați căzuți pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale, pentru apărarea patriei, își dorm somnul de veci în Cimitirul Central din Constanța. Dintre monumentele închinate celor care și-au pierdut viața în timpul cumplitelor conflagrații, atrage atenția monumentul cu vultur, ridicat în cinstea eroilor dobrogeni care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial (1916-1918).
 
În contextul marcării, în acest an, a centenarului Marii Unirii, acest monument trebuie să dea de gândit celor de azi. El a fost înălțat în anul 1921, făcând parte din cele 44 de monumente, șase troițe, trei plăci de marmură și o placă din lemn, care au fost înălțate, numai în județul Constanța, după Marele Război, între anii 1919 și 1938, în memoria celor care și-au vărsat sângele pentru viitorul patriei.
 
Monumentul din piatră are la bază un cub, pe care sunt săpate și evidențiate cu negru cuvinte menite să străbată veacurile, să poarte nestinsă recunoștința generațiilor viitoare: „Vecinică amintire“. Pe cub se sprijină un trunchi de piramidă (format din trei segmente sudate între ele), în vârful căruia, așezat pe un capitel, se înalță un vultur imens și semeț din bronz, cu aripile larg desfăcute, simbolizând brațele crucii, dar și pasărea-mesager care duce sufletul eroilor spre cer. Vulturul, aproape nelipsit de pe monumentele închinate eroilor, pare să veghează asupra mormintelor cu cruci din piatră în care odihnesc cei căzuți în timpul luptelor din Primul Război Mondial.
 
La baza monumentului a fost așezată, pe 15 august 1996, o placă de marmură albă, sub formă de carte. Pe prima pagină, sub semnul crucii, apare scris următorul mesaj: „Cu pioșenie cinstim jertfa celor ce au luptat pentru întregirea neamului românesc, suveranității și integrității teritoriale a României“.
 
Informații despre ce reprezintă monumentul și crucile frumos aliniate, situate de-o parte și de alta a lui, se află pe pagina următoare: „Acest cimitir al Eroilor Români căzuți în războiul din 1916-1918 a fost construit în 1936 de Societatea Cultul Eroilor, Comitetul Central București. Este reamenajat în 1996 de Organizația Constanța a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, cu sprijinul Statului Major al Marinei Militare, Brigăzii de Grăniceri, Academiei Navale, Corpului de Armată Mărășești, Comandamentului Cercetașilor Dobrogea, Liceul Militar Alexandru Ioan Cuza, Sindicatul Liber al Navigatorilor. 15 august 1996“.
 
Reintegrarea Dobrogei în graniţele statului român a însemnat pentru provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră racordarea la ritmul de dezvoltare al ţării. Odată cu o administraţie nouă, a urmat o îndelungă perioadă de adaptare la modernitate, însoţită de entuziasm edilitar. Constanţa, ca parte importantă a Dobrogei, a început să se dezvolte. S-a construit mult, s-au făcut investiţii. În urma săpăturilor impuse de proiecte edilitare şi de noi construcţii, pământul anticului Tomis şi-a arătat generozitatea, lăsând să iasă la iveală adevărate comori. Şi astăzi, pământul pe care călcăm este înţesat de vestigii încă neştiute. Aici s-au înălţat edificii cu care trebuie să ne mândrim, cât încă le mai avem. Pământul acesta, binecuvântat cu deschidere la Marea Neagră, a fost călcat de oameni de valoare cărora li s-au înălţat busturi, a fost scăldat de sângele eroilor cărora li s-au înălţat monumente, spre veşnică neuitare.
 
De aceea, ne propunem, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, iniţiat de ZIUA de Constanţa, să readucem la lumină oamenii, întâmplările, legendele şi istoria oraşului. Să descoperim Constanţa aşa cum este: frumoasă, fascinantă, misterioasă. Să o scoatem din uitare, să o preţuim, să o iubim, să ne mândrim cu ea!
 
Proiectul #SărbătoreşteDobrogea este dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi celor 17 ani de activitate jurnalistică pe care ZIUA de Constanţa i-a împlinit în 2017.

 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
Pe 23 noiembrie, în cadrul proiectului jurnalistic #sărbătoreşteDobrogea, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ (/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi.html), pe care vă invităm să o exploraţi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii