Teatrul de Stat Constanţa, o instituţie de cultură care nu s-a lăsat doborâtă de greutăţile timpului (galerie foto)

În ianuarie 1951, în viaţa culturală a oraşului Constanţa se petrecea un eveniment de răsunet: înfiinţarea primului teatru oficial de proză după cel de-al Doilea Război Mondial: Teatrul de Dramă şi Comedie.

 

 

Înfiinţarea acestui aşezământ de cultură era o necesitate în acea perioadă, având drept scop „culturalizarea maselor”, Constanţa devenind astfel „oraş de frontieră”. De la înfiinţare, Teatrul de Stat Constanţa a trecut prin multe schimbări. Instituţia de cultură a avut mai multe titulaturi: „Teatrul de Stat Constanţa”, între anii 1951-1970, apoi devenind pentru o perioadă  scurtă „Teatrul de Dramă şi Comedie” între anii 1970-1974. Numele lui se schimbă şi ia titulatura de „Teatrul Dramatic” între anii 1974 şi 1992, dar şi această titulatură este modificată în  anul 1992 cu „Teatrul Dramatic Ovidius”, până în anul 2004. Între 2004 şi 2007  i se schimbă titulatura cu „Teatrul Naţional Constanţa”, iar din anul 2007 revine la primul său nume, „Teatrul de Stat Constanţa” pe care îl are şi acum.

 

De remarcat că primul sediu al Teatrului de Stat  l-a reprezentat Sala „Elpis”, din strada Aristide Karatzali, unde, începând din 1894, trupe ambulante româneşti de operă, de operetă şi de teatru au reprezentat numeroase spectacole, în beneficiul constănţenilor. Spectacolul inaugural a fost reprezentat de comedia lui I.L.Caragiale „O scrisoare pierdută”, capodoperă a artei scenice româneşti. Printre interpreţi s-au aflat Emil Iencec (Ștefan Tipătescu), Maria Antonova (Zoe Trahanache), Jean Ionescu şi Ion Focşăneanu (Tache Farfuridi), Nelu Manolescu (Brânzovenescu), Eugen Stoiceanu (Caţavencu), Mitică Moraru (Pristanda), Cristian Niculescu (Zaharia Trahanache), Mişu Bejan (Cetăţeanul turmentat), regizor Nicolae Kiriţescu. 

 

Teatrul de Stat Constanţa a fost găzduit de Sala „Elpis“ până în februarie 1952,  când, cu aprobarea autorităţilor timpului, i s-a pus la dispoziţie sala de festivităţi a Liceului „Mircea cel Bătrân”, sediul actual al Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. 

 

După 1957, teatrul constănţean a venit cu o premieră absolută, „Ovidius” o tragedie în versuri scrisă de poetul, dramaturgul şi profesorul constănţean Grigore Sălceanu. La aceasta s-au adăugat recitaluri din poezia ovidiană - „Tristele” şi „Ponticele”.

 

De-a lungul timpului, teatrul  şi-a îmbunătăţit actele de activitate scenică prin montări în aer liber, în special în sezonul estival, pe litoral, studio experimental, pentru studenţii de la Facultatea de Arte. S-au adăugat şi serile de teatru antic de la Histria, Constanţa şi Mangalia în perioada 1978 şi 1981, săptămânile sau „galele de teatru” având ca generic „Teatrul românesc şi tradiţia naţională” şi „Gală de teatru contemporan”, cu dramaturgi de excepţie din toate timpurile cum erau I.L. Caragiale, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Marin Sorescu. 

 

Teatrul a avut în permanenţă actori de primă clasă, iar printre aceştia s-au făcut remarcaţi Vasile Cojocaru, Ileana Ploscaru, Jean Ionescu, Emil Sassu, Longin Mărtoiu, Virgil Andriescu, Eugen Mazilu, Diana Cheregi, Liviu Manolache, Lucian Iancu, Lică Gherghilescu, Mirela Pană, Liliana Cazan, Adrian Dumitrescu, Iulian Enache, Ana Mirena, Elena şi Titus Gurgulescu, Emil Bârlădeanu, Nina Udrescu, Nicodim Ungureanu, Mihai Sorin Vasilescu, Cristina Oprean, Georgiana Mazilescu, Laura Iordan, Lana Moscaliuc, Marian Adochiţei, Clara Ghiuvelechian, Florina Stănculeţ, Alina Manţu, Turchian Guzin Nasurla, Dan Cojocaru, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Georgiana Rusu, Luiza Sarivan, Cosmin Mihale, Maria Lupu, Laura Crăciun, Florentin Roman,  Ana Maria Ștefan, Dana Trifan, Mircea Dumitru Siromașenco, Alexandru Mereuță, Turchian Nasurla, Tani Ștefu, Alexandru Medveghi, Theodor Marcu, Oana Cercel, Marius Bodochi, Diana Vieru, Iulia Mihaelcea, Arina Cojocaru, Ionuț Rusu, Dana Dumitrescu.

 

„Serile de teatru antic” au fost în trecutul „Teatrului  Dramatic Ovidius” un element cu adânci şi simbolice semnificaţii. Prima ediţie din 1978 a „Festivalului naţional de teatru antic” a însumat nouă spectacole, dintre care unul s-a jucat pe scenă, celelalte având loc în cadrul natural, în situri arheologice, la Cetatea Histria, Cheile Dobrogei, Edificiul Roman cu Mozaic, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Constanţa, „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi, „Mormântul cu papirus”. 

 

Teatrul constănţean a întreprins numeroase turnee peste hotare, la Varna, Tolbuhin, Bazargic (1965), la Festivalul Internaţional de Teatru de la Madrid (1971), la un turneu în Iugoslavia, între 12-14 septembrie 1979 (Novi Sad, Pancevo, Vrsaţ) cu piesele „Sâmbătă, la Veritas” de Mircea Radu Iacoban şi „Micul infern” de Mircea Ștefănescu. 

 

În perioada 1970-1978, teatrul constănţean a susţinut manifestări cultural-artistice circumscrise simpozionului „Pontica, dialog cultural cu viaţa”, prezentând spectacole în diferite staţiuni de pe litoral, pe toată durata sezonului estival, şi organizând „spectacole-mamut” precum „Nocturna veseliei” sau „Nopţile de Carnaval”, în perimetrul aşa-zisului „cartier al veseliei” cuprins între Piaţa Ovidiu şi Cazino. 

 

În perioada 1983-1989, teatrul a tipărit publicaţiile „Mozaic”, „Pe urme estivale” şi „Arlechin”, care conţineau informaţii importante despre actori, despre stagiunile estivale şi interpreţi de anvergură, cât şi amintiri, întâmplări amuzante petrecute pe durata unor spectacole, în spatele scenei. Nu lipseau nici jocurile distractive,  rebus, fotografii de sezon. 

 

La începutul anilor 2000 au  fost regizate câteva spectacole de succes de actori experimentaţi şi prestigioşi ai Teatrului Dramatic „Ovidius”: Vasile Cojocaru („Adunarea femeilor” de Aristofan ), Lucian Iancu („George Dandin sau soţul păcălit” de Moliere, „Desculţ în parc” de Neil Simon, „Sosesc deseară”, „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu, „Take, Ianke şi Cadâr” de V. I. Popa, împreună cu Virgil Andriescu) şi Liviu Manolache, („Cuşca de hârtie” după V. Alecsandri, „Opera de trei parale” de Bertold Brecht, „Regele cerb” de Carlo Gozzi). 

 

Numele de „Teatrul Dramatic Ovidius” l-a purtat până în anul 2004, când, după ce instituţiile de cultură constănţene existente au fost trecute în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, se decide reorganizarea Teatrului Dramatic „Ovidius” şi a Teatrului „Fantasio” şi înfiinţarea „Teatrului Naţional Constanţa”. 

 

„Teatrul de Balet Oleg Danovski” şi „Dramaticul”. În urma fuziunii „Dramaticului” cu „Fantasio” au rămas pe drumuri şi actori ai Teatrului „Ovidius”. Sindicatul actorilor, condus de Radu Niculescu, a dat în judecată Consiliul Judeţean Constanţa pentru uzurpare de drepturi şi, după aproximativ un an, Curtea de Apel Iaşi a considerat drept fondate revendicările actorilor concediaţi abuziv. 

Totuși,  Teatrul de Stat Constanţa a reușit de fiecare dată să se ridice din propria cenușă, iar de câțiva ani, la Constanța, are loc Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile cetăţii” , care este o continuare a „Serilor de teatru antic”, desfășurate în anii ’70 în județul Constanța, fiind o tradiție prețuită de localnici, o tradiție ce face parte din moștenirea culturală a regiunii.

 

Chiar dacă Teatrul de Stat Constanţa a trecut prin atâtea schimbări şi i-au fost puse piedici de-a lungul timpului, acesta îşi desfăşoară activitatea cu succes, încântând publicul constănţean cu un repertoriu variat, plin de spectacole pentru toate tipurile de spectatori. 

 

Menţinându-se pe „piaţa culturală”, fără greşeală, Teatrul de Stat Constanţa contribuie la viaţa culturală a oraşului, la dezvoltarea bunului-gust şi la culturalizarea publicului său.