Valerian Petrescu, cel care a militat pentru ridicarea statuii lui Eminescu la Constanţa (galerie foto)

Valerian Petrescu s-a născut la 20 noiembrie 1898, în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov, şi a murit la 30 iunie 1969, la Bucureşti. Fiind mezinul unei familii de preoţi, acesta a fost crescut în spirit civic şi religios. A făcut şcoala primară în comuna natală, iar gimnaziul la Bucureşti. Din cauza Primului Război Mondial, nu a apucat să îşi continue studiile, el lucrând ca voluntar în armata română în Moldova. A urmat, apoi, Facultatea de Drept din Bucureşti în perioada 1920-1922, profesând ca judecător şi preşedinte de Tribunal, dar şi consilier la Curtea de Apel Constanţa.
 

 
Publicist, prozator şi un vânător pasionat, s-a făcut remarcat în reviste precum „Adevărul”, „Neamul românesc” şi „Revista vânătorilor”. Valerian Petrescu a fost secretar al Comitetului „Pro Eminescu”, din aceasta funcţie el militând pentru ridicarea statuii poetului de la malul mării.
 
Ca judecător, a profesat în multe zone din Constanţa, la Babadag, la Hârşova, dar, fiind văzut ca un intrus în magistratură, a fost obligat să iasă din acest mediu pentru că era catalogat „un reprezentant al burgheziei ce a asuprit clasa muncitoare eliberată de exploatare” şi a fost şi condamnat la trei ani de închisoare. A fost obligat să treacă prin lagărele de muncă de la Cernavodă şi Poarta Albă.
 
A debutat cu schiţe pe care le-a publicat în revista „Universul literar”, iar de-a lungul anilor a publicat o serie de articole în reviste de cultură. Câteva titluri ale scrierilor sale i-au impresionat pe cei din jurul său. Dintre acestea menţionăm „Tranziţii sociale”, „Poporul Românesc”, „Un bilanţ şi o mângâiere”, „Comitagiii”, „Un monument marelui Eminescu la Constanţa”. Autorul mai semna anumite articole cu pseudonimul sau prescurtarea numelui „P.”.
 
Pe lângă schiţe şi nuvele, şi-a scris şi impresiile din călătoriile prin Dobrogea. A publicat şi în reviste constănţene cum sunt „Gânduri de la Mare”, „Peisaj dobrogean”, „Iarnă dobrogeană” şi „Pontice”. Semnătura acestuia se regăseşte şi în reviste naţionale. Valerian Petrescu a iubit geografia, literatura şi, cel mai mult, pe poetul Mihai Eminescu.
 
Potrivit fiului său, Valerian Petrescu a avut o consistentă activitate culturală, iar ridicarea monumentului a reprezentat pentru el „realizarea cea mai de seamă a vieţii sale”.  A colaborat intens în perioada sa de glorie cu  Nicolae Iorga, Elena Văcărescu, Marta Bibescu, Hortensia Papadat-Bengescu, I. Brătescu-Voineşti.
 
Meritele pe care le-a avut Valerian Petrescu pentru ridicarea statuii lui Eminescu au fost recunoscute de personalităţi cum sunt academicianul Perpessicius, care menţiona: „Numele tovarăşului Valerian Petrescu e strâns legat de ridicarea, la Constanţa, în 1934, a monumentului Eminescu, realizat de sculptorul O. Han. În perspectiva timpului scurs şi a documentelor cuprinse în istoricul acestei realizări, meritul lui Valerian Petrescu apare şi mai pregnant, întrucât nu e nici o mirare că numele său este singurul care a supravieţuit comitetului său şi a devenit sinonim cu măreaţa întreprindere. Luptele pe care le-a dus de-a lungul a patru ani, fie pentru strângerea fondurilor, fie pentru realizarea omagiului lui Eminescu, editat cu acest prilej, cu colaborări eminente, atât din ţară, cât şi din străinătate sunt tot atâtea fapte de cultură şi de litere, care cinstesc osârdia lui”.

 
În ultimii ani de viaţă, trăind la Bucureşti, Valerian Petrescu, cu nostalgie faţă de oraşul Constanţa şi ţinuturile dobrogene, a tradus romanul naturist „Tarka, vidra rătăcitoare”.
 
În revista „Analele Dobrogei”, Valerian Petrescu a publicat un important articol despre prezenţa turcilor din Cadrilater (Dobrogea de Sud şi Dobrogea Nouă): „Dintre cele două judeţe care formează Cadrilaterul, Durostorul cuprinde cea mai numeroasă populaţiune turcă, ce se cifrează la peste  100. 000 de suflete. După vestigiile numeroase ce se întâlnesc aici, se pare că atenţiunea binevoitoare a stăpânirii turceşti a fost îndreptată mai mult spre acest teritoriu, de cât spre celalalt al judeţului Caliacra, aceasta datorîndu-se poate şi faptului că Silistra, vestitul oraş de pe vremuri, de legătură cu Balcanii, era şi capitala acestui judeţ”.
 
Articolul poate fi citit integral accesând Biblioteca Virtuală (anii 1932-1933, anul XIII-XIV,  pag. 54/53).
 
Sursa foto: MINAC