Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

1 Decembrie, sărbătorit româneşte Cozonac de 82 kg, sfinţit la Ovidiu de Ziua Naţională a României (galerie foto)

ro

02 Dec, 2015 00:00 3015 Marime text
Muzica, dansul şi mâncarea tradiţională sunt ingredientele care au compus reţeta de succes a unui eveniment memorabil, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, la Ovidiu. Ieri, 700 de locuitori ai oraşului Ovidiu au ieşit cu mic, cu mare, să serbeze Ziua Naţională a României, încă de dimineaţă. Astfel, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din oraş s-a oficiat slujba de sfinţire a unui cozonac de aproximativ 82 de kilograme, care a fost împărţit apoi tuturor celor prezenţi.
 

„La mulţi ani, România, la mulţi ani, ovidieni! Vă urez să fim sănătoşi, puternici, împăciuitori şi mai buni unii cu alţii“, a fost urarea pe care primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, le-a adresat-o tuturor.
 
După slujba religioasă, un alai, în frunte cu edilul-şef, consilieri locali şi reprezentanţi ai instituţiilor din oraş, a mărşăluit pe străzile oraşului, acompaniat de fanfara RAJA, pe traseul care a început de la biserica din oraş până în faţa Centrului Cultural „Elena Roizen“, inaugurat în urmă cu o săptămână.
 
Fanfara RAJA a susţinut un recital de cântece dedicate zilei de 1 Decembrie, urmat de un spectacol de muzică şi dans oferit de ansamblurile Dobrogeanca şi Armânamea, din cadrul Centrului Cultural „Elena Roizen“.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută de o horă a unirii, în care s-au prins aproape toţi participanţii la eveniment. Aceştia s-au înfruptat apoi din mâncarea tradiţională românească oferită gratuit de Primăria oraşului Ovidiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii