"A doua sansa" pentru rromii din Cuza Voda
"A doua sansa" pentru rromii din Cuza Voda
03 Oct, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
988
Marime text
Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta a organizat, la sediul scolii din localitatea Cuza Voda, o intalnire intre membrii comunitatii rrome locale si reprezentanti din cadrul autoritatilor si institutiilor publice. Tema zilei a constituit-o "Prevenirea in sistem integrat a criminalitatii din mediul rural", iar la intalnire au participat reprezentanti din cadrul Directiei Publice Judetene de Evidenta a Persoanelor, Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera, Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectie a Copilului, directorul scolii, dar si viceprimarul comunei.
Pe ordinea de zi s-au aflat aspecte precum situatia asigurarii ordinii si sigurantei publice in localitatea Cuza Voda, situatia sociala a membrilor comunitatii rrome locale, situatia privind ocuparea fortei de munca rrome din localitate, situatia privind nivelul scolarizarii in randul etniei rrome din comuna, reglementari privind obtinerea actelor de identitate si reglementari privind drepturile copiilor. In cadrul intalnirii au fost abordate si subiecte precum nevoia adultilor rromi de a fi incadrati intr-o forma de invatamant, lipsa locurilor de munca, situatia materiala precara a membrilor comunitatii si lipsa actelor de stare civila si de identitate la unii dintre rromi. Din discutiile purtate a reiesit faptul ca la nivelul localitatii se afla in derulare o serie de programe pentru rromi, precum programul de intocmire a actelor de stare civila (certificate de nastere, de deces, de casatorie), pana in prezent fiind intocmite din fonduri externe aproximativ 60 de astfel de acte, prin programul de punere in legalitate a actelor de proprietate, aflandu-se deja in lucru 37 de dosare ce urmeaza a fi inaintate instantei de judecata competente. Directorul scolii a acordat o atentie deosebita programului "A doua sansa", destinat adultilor nescolarizati, in cadrul caruia se pot urma patru clase in numai doi ani, tinand seama ca una dintre problemele majore ale comunitatii locale este analfabetismul in randul celor care au trecut de varsta scolara. Directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca a precizat faptul ca, de la inceputul anului pana in prezent, s-au deplasat in repetate randuri in localitate, cu scopul incadrarii in munca a cetatenilor de etnie rroma.
Scris de: {autor}M.M.{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii