Agricultura judeţului Constanţa, între potenţial şi performanţe

Specialist în domeniu, candidatul PD-L Constantin Chirilă face o analiză atentă asupra performanţelor agriculturii constănţene.

Privită cu ochi de specialist, agricultura judeţului Constanţa se prezintă în două ipostaze contradictorii: pe de o parte, o resursă funciară generoasă, iar pe de alta, performanţe mai puţin decât mediocre. Faptul că cele două caracteristici sunt mai mult sau mai puţin comune întregii agriculturi româneşti de azi nu este însă de natură să liniştească pe cei răspunzători de valorificarea eficientă a celui mai important capital al agriculturii - pământul.

Şi asta pentru că, în economia actuală, pământul nu este doar un dar al naturii, aşa cum ne-au învăţat marxiştii, ci un capital scump, care, prin cultivare raţională, produce bunuri de piaţă şi profit.

Cu o suprafaţă agricolă de 565.000 de hectare, judeţul Constanţa ocupă locul trei pe ţară, după judeţul Timiş, cu 702.000 hectare, şi judeţul Dolj, cu 585.000 hectare. Raportată la numărul locuitorilor din mediul rural, suprafaţa agricolă din judeţul nostru este una dintre cele mai mari din ţară - 2,7 hectare de teren agricol pentru un locuitor rural, faţă de 2,8ha/loc., în judeţul Timiş, sau 1,4 ha/loc. - cât este media pe ţară, ori 0,69 ha/loc. rural, în judeţul Prahova, spre exemplu.

Se spune că fosta regiune Constanţa a fost aleasă de către regimul totalitar ca model pentru sistemul de agricultură socialist, nu numai pentru că era săracă, dar şi pentru că avea pământ din belşug, ce putea fi făcut să rodească mai bine, spre a servi, de exemplu, altor zone ale ţării.

Bogăţia în pământ a rămas: „Dobrogea posedă o mare întindere de pământ şi foarte puţine braţe“, constata, cu peste un secol şi jumătate în urmă, savantul agronom român Ion Ionescu de la Brad. „Dar introducerea instrumentelor acceleratorii ale travaliului şi, prin urmare, uşurarea jugului muncii manuale“ - după cum se exprima acelaşi Ionescu de la Brad - a rămas până în zilele noastre doar o promisiune cu iz electoral.

Cât valorează un tractor

În perioada agriculturii socialiste, gradul de înzestrare cu mijloace de lucru în câmp era superior mediei pe ţară: 57 ha teren arabil la un tractor şi 100 ha arabil la o combină autopropulsată - pentru judeţul Constanţa, faţă de 62 ha arabil la un tractor şi 152 ha la o combină - media pe ţară. În perioada de tranziţie la economia de piaţă, situaţia s-a inversat. În anul 2006, aveam în judeţ peste 100 ha teren arabil la un tractor, faţă de 54 ha pe un tractor - media pe ţară. De asemenea, în acelaşi an se înregistrau peste 620 ha la o combină, faţă de media pe ţară de numai 384 ha la o combină. O comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană, în care unui tractor îi revin 15-20 ha sau chiar mai puţin, ne face să înţelegem că intrarea noastră în Comunitatea Europeană nu trebuie s-o facem călare pe capră, ci pe cai-putere.
Numai că, şi caii-putere pe care-i avem (fabricaţi în Europa, bineînţeles) sunt „cu cântec“, adică sunt prea scumpi pentru buzunarul agricultorului de rând, adică al celor mai mulţi oameni de la ţară. Înainte de 1990, un tractor de putere medie, de 65 CP - (premiat cu medalia de aur la un târg internaţional de profil), costa 70 mii lei, exact cât o Dacie. Câte Loganuri trebuie să vândă acum agricultorul ca să-şi cumpere un tractor de aceeaşi putere? E drept, pe vremea cealaltă, tractorul avea mai multe pârghii, mai puţine butoane şi nu era „tunat“, dar nici Loganul nu mai e Dacia.

Fenomenul este cunoscut sub denumirea de „Foarfecele preţurilor“, denumire care înseamnă, în cazul nostru, creşterea volumului de produse pe care agricultorul trebuie să le vândă pentru a cumpăra acelaşi produs industrial (de exemplu: litrul de motorină, kilogramul de îngrăşământ, tractorul etc).

Comparaţie cu ţările UE

Cu şeptelul viu, respectiv cu animalele, stăm tot atât de bine, adică stăm, nu progresăm. La bovine, avem 8,1 capete pentru 100 ha teren agricol, faţă de media pe ţară de 20 capete/100 ha agricol. La porcine avem 33,2 capete/100 ha teren agricol, faţă de 72,2 media pe ţară, iar la zburătoare avem numai 4,2 păsări la un hectar teren arabil, faţă de nouă capete/ha - cât este media pe ţară. Doar la ovine şi caprine depăşim media pe ţară, cu 66 capete/100 ha, faţă de 57 capete/100 ha - pe ansamblul agriculturii.
O comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană este şi ea oportună, mai ales acum, în ajunul unei noi legislaturi. La începutul anilor 2000, în medie pentru ţările din UE - (15 state), densitatea bovinelor era de 62,4 capete/100 ha teren agricol, dar peste 230 capete/100 ha teren agricol în Belgia, sau 207 capete/100 ha teren agricol în Olanda. La porcine, în aceeaşi perioadă, media pe UE - 15 era de 162 capete/100 ha teren agricol (de peste două ori mai mare decât în România şi de aproape cinci ori mai mare decât în judeţul Constanţa. La păsări, situaţia este asemănătoare, de peste două ori mai puţine păsări la unitatea de suprafaţă, comparativ cu media Uniunii Europene.

Oieria Palas, file de istorie

La ovine stăm ceva mai bine, cel puţin în ceea ce priveşte efectivele, România ocupând locul şase în Uniunea Europeană, după ţări cu tradiţie în creşterea acestei specii, ca: Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa, Grecia. Dar chiar şi la această specie - subiect de legendă în Dobrogea, încă din preistorie  - avem o problemă. Timp de mai bine de un secol am căutat „lâna de aur“. Actualul Institut de Creştere a Ovinelor şi a Caprinelor a fost înfiinţat, prin Decret Regal, în 1897, sub denumirea de Oieria Palas, cu scopul de a promova în România rasa de oi Merinos şi a îmbunătăţi calitatea lânii oilor autohtone. Am reuşit să obţinem o lână care nu e chiar de aur, pentru că îi lipsesc nişte microni, aşa că industria textilă de profil importă şi acum lână de primă calitate. În timp, piaţa lânii a cam căzut, carnea de ovine are cerere, iar piaţa este în expansiune. Reorientarea amelioratorilor şi crescătorilor de ovine din România este, în prezent, un fapt real şi să sperăm că nu va mai trece un secol până când mioriţa noastră, mai cărnoasă, îşi va face loc pe piaţa europeană şi nu numai.
Am alocat poate cam mult spaţiu acestei a doua subramuri a agriculturii, însă apreciez că nu fără motiv. Într-un fel, şeptelul viu se include în gradul de echipare al teritoriului, potenţând în mod semnificativ productivitatea acestuia din urmă. O ultimă comparaţie cu ţările vest-europene, cu agricultură dezvoltată, ne arată că, valoric, producţia animalieră este egală sau chiar depăşeşte pe aceea din cultura plantelor.

Agricultura - parte a economiei rurale

Despre performanţele agriculturii judeţului Constanţa ar fi mult de vorbit, dar ele sunt reflectate cel mai bine şi mai sintetic în indicatorii de productivitate şi de eficienţă. În medie, pe anii 2001-2005, producţia medie la hectar a fost de 2.206 kg/ha la grâu, 2.798 kg/ha la porumb, 1.128 kg/ha la floarea-soarelui, 1.776 kg/ha la soia. La cartof şi la legume, se menţin aceleaşi producţii medii de 13-14 tone/ha, în condiţiile în care cultivarea acestor specii este încă monopolul aproape exclusiv al gospodăriilor ţărăneşti.
Marile societăţi agricole şi societăţi comerciale nu se încurcă cu verdeţuri. Acestea cultivă specii energetice, floarea-soarelui şi rapiţă, pentru piaţa externă, în timp ce România este piaţă de desfacere pentru carnea, legumele, cartoful şi zahărul altor agriculturi, mai apropiate sau mai îndepărtate. Marile firme practică o agricultură comercială extensivă şi rentabilă, nu atât datorită randamentelor şi ratei profitului, cât masei acestuia adunat de pe sute sau mii de hectare. Valorificarea prin prelucrare industrială, ca şi prin speculaţii comerciale, permite supravieţuirea confortabilă şi chiar proliferarea acestui tip de exploataţii, împiedicând formarea acelei clase de ferme familiale de dimensiuni medii, existente în Uniunea Europeană.

Este locul să arătăm aici şi structura de exploatare a agriculturii din Constanţa. În anul 2005, existau în judeţ un număr de circa 70 de mii exploataţii individuale, cu o suprafaţă medie de 4,7 hectare, dar cultivând peste 60% din suprafaţa agricolă a judeţului. De asemenea, existau 345 de societăţi agricole şi societăţi comerciale, care cumulau peste 150.000 de hectare, cu o suprafaţă medie de circa 440 ha/unitate.

Această structură de exploatare menţine în sfera sectorului agricol primar un număr încă foarte mare de persoane ocupate, adică 65.500, ceea ce înseamnă 22,2% din totalul populaţiei active ocupate pe judeţ, în anul 2006. Chiar dacă faţă de ansamblul agriculturii româneşti ponderea populaţiei active ocupate în agricultura judeţului Constanţa este mai mică, dacă ne raportăm la statele Uniunii Europene, decalajele rămân încă foarte mari: 3,8% în UE (15 state) şi 13,2% în cele Central şi Est-Europene, integrate în 2004.

În încheiere, aş vrea să mărturisesc faptul că sunt conştient de abuzul de cifre, dar datele statistice, deşi seci, sunt cele mai sintetice mijloace de a radiografia o anumită situaţie. De vină este, fireşte, şi meseria de economist agrar, înclinat în mod instinctiv spre analiză şi comparaţie.

Mă opresc aici, spun asta pentru că în actualul concept al Politicii Agricole Comune (PAC), agricultura este doar o parte a economiei rurale, a cărei pondere se va diminua în favoarea activităţilor de secundar şi terţiar. Sper să am prilejul să abordez acest subiect într-un viitor material.

Notă:  Sursa statistică a datelor o constituie Anuarele statistice ale României, precum şi Anuarul statistic al judeţului Constanţa, ediţia 2007.