„Aici am rupt cu dinţii din ţărână“ 15 ani de la sfinţire. Monumentul memorial de la Poarta Albă - o coloană a infinitei dureri (galerie foto)

01 Oct, 2015 00:00 Nicoleta NICOLAU 7889 Marime text

Trecut-au deja mai bine de trei decenii de când a fost inaugurată una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din România: Canalul Dunăre - Marea Neagră. Magistrala Albastră, aşa cum este supranumită lucrarea de proporţii colosale a regimului comunist, a fost locul de trudă, casa, masa şi mormântul multor deţinuţi ai odioase dictaturi. În memoria şi spre cinstirea lor, la 28 septembrie 2000, la Poarta Albă, a fost ridicat un monument memorial. De 15 ani, acesta stă mărturie ororilor petrecute la Canal. Despre aceste suferinţe trăite pe meleaguri dobrogene pot afla cei care poposesc la Sighet, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei sau Memorialul Durerii, aşa cum mai este cunoscut muzeul.

Pe plaiurile Dobrogei, la Canalul Dunăre - Marea Neagră, regimul comunist a organizat nouă colonii de muncă în regim de exterminare, denumite Columbia, Saligny, Medgidia, Poarta Albă, Noua Culme, Galeş, Peninsula, Midia şi Constanţa. Toate aceste colonii au câte un bloc de piatră dedicat pe acest monument de la Poarta Albă, sculptat în forma unei coloane a infinitului îndreptate spre văzduh, cerând parcă iertare şi îndurare Cerului.

Între anii 1949-1953, câteva sute de mii de deţinuţi politici au trecut prin aceste colonii, fiind supuşi aici unor condiţii inumane de viaţă şi muncă, întocmai robilor de altădată. Dintre aceştia, multe mii nu s-au mai întors niciodată. Trupurile lor goale au fost aruncate în gropi comune, peste care s-au descărcat ulterior munţi de pământ rezultat din săpăturile Canalului Dunăre - Marea Neagră.

Lagărele morţii

Dintre cele 14 lagăre de muncă forţată înşirate pe traseul a 70 de kilometri ai Canalului, Columbia (Cernavodă) avea un efectiv de 8.000 de deţinuţi, care se ocupau de construirea unui nou port fluvial. Saligny era un lagăr destinat femeilor, cu un efectiv care a crescut de la 2.000 de suflete, la 8000. Cel mai mare dintre toate era lagărul de la Poarta Albă, unde se aflau peste 12.000 de deţinuţi. Galeşu avea 3.000 de deţinuţi, iar Noua Culme, 7.500. Complexul Năvodari era compus din şantierele Peninsula şi Capul Midia, totalizând 8.300 de deţinuţi. Peninsula era cel mai dur dintre toate lagărele de pe Canal. Din cauza condiţiilor insuportabile de muncă şi a tratamentului inuman, a fost numit şi Valea Neagră. La Capul Midia lucrau 2.500 de deţinuţi, cărora li s-au adăugat alţi 1.500, de pe şantierul Taşaul. În lagărele „speciale“ de la Eforie şi Constanţa (Stadion) au lucrat peste 7.000 de deţinuţi. Din „lagărele auxiliare“, ocupându-se cu aprovizionarea Canalului, cel mai mare era situat la Castelu – 5.000 de deţinuţi.

În lagăre, deşteptarea se dădea la ora 3 dimineaţa. Până la plecarea spre muncă, pe jos, cale de mulţi kilometri, deţinuţii erau aliniaţi şi li se dădea un simulacru de mic dejun. În vremea aceea, Canalul era principala construcţie a României Socialiste, dar reprezenta şi cuvântul care aducea groaza în sufletele multor oameni. Zeci de mii de români erau trimişi acolo, de la chiaburi până la intelectuali şi deţinuţi politici, unii neavând o condamnare juridică, dar mulţi aflându-şi acolo sfârşitul.

Ideea ridicării unui monument în memoria celor care au îndurat aceste suferinţe sau au fost ucişi a fost, încă din 1991, în atenţia Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România - AFDPR. Acest monument a fost ridicat în urmă cu 15 ani, în memoria miilor de deţinuţi politici exterminaţi de regimul comunist în timpul lucrărilor la Canalul Dunăre - Marea Neagră, în anii 1950 - 1953, vinovaţi că şi-au iubit neamul şi ţara, că şi-au aparat avutul şi credinţa.

Au existat, până în 1997, mai multe proiecte, abandonate însă din cauza costurilor prea mari. Actualul monument a fost amplasat la Poarta Albă, unde a funcţionat cel mai mare lagăr de exterminare (capacitate: 12.000 - 14.000 de oameni). Contractul lucrării a fost semnat, în octombrie 1999, între preşedintele Filialei AFDPR Constanţa, Paul Andreescu, şi societatea de construcţii COMCM SA, din Constanţa. Proiectul monumentului i-a aparţinut arhitectului loan Puşchilă.

Monumentul Poarta Albă şi Fântâna Dragonului, acelaşi părinte

De altfel, stadionul Farul şi Fântâna Dragonului, proiectate şi construite în acelaşi timp, au fost lucrări realizate în anii de temniţă ai arhitectului Puşchilă, decedat în 1997. Acesta fusese condamnat în 1948 la şapte ani de închisoare corecţională, pentru uneltire. În acest timp, comuniştii l-au însărcinat să proiecteze Spitalul Judeţean din Constanţa, Spitalul Municipal din Medgidia, stadionul şi Fântâna Dragonului, rămasă acum în paragină, în apropierea Stadionului Farul.

Printre lucrările sale de referinţă se numără şi Monumentul memorial al victimelor comunismului, o coloană a infinitului realizată din cruci, ce poartă următorul însemn: „Acest monument este închinat memoriei celor care au fost exterminaţi de regimul comunist la lucrările Canalului în anii 1950-1953 pentru că şi-au iubit neamul, credinţa şi ţara.“

Ioan Puşchilă a absolvit Facultatea de Arhitectură din Bucureşti în anul 1940, a fost arestat în anul 1949, fiind bănuit de activitate legionară, şi a fost condamnat la şapte ani de închisoare, pe care i-a ispăşit integral. A fost trimis la Constanţa să ajute la proiectarea şi construirea stadionului. A proiectat atât stadionul, cât şi amenajările, astfel luând naştere Fântâna Dragonului, obiectivele sale fiind finalizate în 1953. Tot Puşchilă s-a ocupat şi de proiectarea Palatului Administrativ din Constanţa.

„Ne-am făcut datoria faţă de toţi foştii deţinuţi politici“

Lucrând la aceste obiective în vremea detenţiei, peste ani, tot el a proiectat şi Monumentul memorial al victimelor Canalului de la Poarta Albă. „Ridicând acest monument, putem spune că ne-am făcut datoria faţă de toţi foştii deţinuţi politici care şi-au dat viaţa la Canal. Dacă statul nu s-a îngrijit să facă un astfel de monument în memoria martirilor politici, tot noi, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, ne-am străduit, ne-am chivernisit şi am ridicat acest monument, în memoria tuturor victimelor. Deşi a costat foarte mult, a fost făcut din donaţii, dar şi din contribuţia membrilor AFDPR“, a declarat Paul Andreescu, pentru ZIUA în Judeţ.

Monumentul memorial este amplasat la bifurcarea Canalului, în dreptul fostei colonii Poarta Albă, şi este închinat celor care au fost exterminaţi de regimul comunist la lucrările Canalului, în anii 1950-1953. Construcţia lui a durat aproape un an, noiembrie 1999 - 21 septembrie 2000. Din anul 2001, lucrarea a fost continuată de CNE Cernavodă SA Constanţa.

Nouă blocuri de piatră arătând spre cer

Monumentul are o înălţime de 24 m şi este format din nouă module suprapuse, fiecare având inscripţionat numele unuia dintre cele nouă lagăre ale morţii. Modulele sunt montate pe o structură metalică, în interior existând o scară de acces şi instalaţia electrică. Deasupra este montată o instalaţie specială ce luminează noaptea, care se activează automat pe baza unor senzori. În jurul monumentului s-a construit o platformă de 400 mp, cu mozaic, prevăzută cu câteva trepte de urcare pe două părţi, totul împrejmuit cu gard de beton, stâlpi metalici şi plasă bordurată. La poarta de intrare este construită o cabină, iar în incintă este adusă apă potabilă. Sfinţirea monumentului a avut loc la 28 septembrie 2000, într-un cadru solemn şi cu participarea tuturor delegaţilor prezenţi la Congresul AFDPR. De la sfinţire, în fiecare an, de 9 martie, sau la Înălţare şi, uneori, la sfârşitul lunii septembrie, se oficiază slujbe de pomenire pentru sufletele celor plecaţi la Domnul în timpul lucrărilor la Canal.

„Au trecut 15 de la sfinţirea acestui monument ridicat cu trudă. Am ales ca Poarta Albă să fie locul unde să stea mărturie acest simbol din două motive. În primul rând, pentru că a fost cel mai mare lagăr de exterminare de la Canal, unde au muncit şi au murit cei mai mulţi oameni, dar şi pentru că se află la jumătatea drumului Magistralei Albastre, iniţial construită între Cernavodă şi Midia“, a adăugat Paul Andreescu.

La 400-500 de metri de podul care traversează canalul spre Poartă Albă, spre mare, acolo unde acesta se bifurcă, la intrarea/ieşirea spre şi dinspre localitatea Poartă Albă, pe sensul de vărsare spre mare, se vede ridicat, sub formă de cruci suprapuse, câte una pentru cele mai semnificative lagăre ale morţii înşirate de-a lungul traseului Cernavodă - Poartă Albă - Midia - Năvodari, traseu care, despicat cu lopeţile, trebuia să facă drum Dunării, se vede acest lăcaş de rugă, închinare şi aducere aminte, ridicat în memoria celor stinşi fără cruce şi fără lumânare.

Ideea Canalului, apărută în secolul al XIX-lea

Ideea construirii Canalului datează încă din 1837, existând chiar proiecte în acest sens, precum cel al inginerului Ion Ionescu de la Brad, din 1850, sau al inginerului Jean Stoenescu, din 1927.

Materializarea ideii construirii Canalului a avut loc în anul 1949, nu atât din raţiuni economice, cât din motive politice. Concentrarea pe un perimetru cuprins între Dunăre şi Mare, de la Cernavodă la Năvodari, a unui număr impresionant de oponenţi ai comunismului, ca să despice Dobrogea cu lopata, a făcut din acest ţinut un imens şi monstruos lagăr al suferinţelor şi al morţii.

Numărul morţilor de la Canal este contradictoriu, neexistând o evidenţă strictă în acest sens. În anul 1991, filiala Constanţa a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România reuşit să scoată, din evidenţele unor localităţi limitrofe albiei Canalului, un număr de 830 de nume de decedaţi. Luând în calcul că majoritatea localităţilor limitrofe Canalului nu au evidenţele accesibile (Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Medgidia, Dorobanţu, Castelu), avansarea unui număr de peste 5.000 de deţinuţi politic exterminaţi între anii 1950 şi 1953 este rezonabilă, în accepţiunea directorului AFDPR.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii