Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:49 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ajutor solicitat la ministerul lui Dragnea Bugetul comunei Ciocârlia, vitregit de datorii

ro

13 Nov, 2014 00:00 1826 Marime text
Bugetul strâmtorat al localităţilor constănţene nu le permite comunităţilor să se dezvolte pe cât de mult şi-ar dori. Mai mult, nici din partea Consiliului Judeţean Constanţa nu primesc prea mult ajutor, ci atât cât să se menţină pe linia de plutire. Despre investiţii de amploare nici nu poate fi vorba, căci banii pentru proiectele de infrastructură locală sunt o raritate. Printr-o situaţie ca cea descrisă trece şi administraţia locală a comunei Ciocârlia. Autoritatea locală a realizat, recent, o informare cu privire la perioada grea din punct de vedere financiar pe care comuna o traversează.

Astfel, aleşii locali au arătat că nu dispun decât de fondurile proprii ale bugetului local, realizat din taxele locale. Ei au precizat că banii proveniţi din încasări nu sunt suficienţi pentru a acoperi cheltuielile necesare cu programele comunitare. „Banii sunt o problemă pentru toţi, nu doar pentru primăriile de la sate, nu doar pentru oamenii de la sate, ci în general. Am făcut unele împrumuturi pentru proiectele derulate, astfel că se adună la buget datorii mai vechi de 90 de zile, numite arierate. Datoriile nu s-au acumulat dintr-o dată, ci s-au tot strâns de-a lungul celor trei mandate ca primar. Avem un împrumut de la Trezoreria statului, în limita procentului de 70%, cât prevede cadrul legal, datorie publică făcută tot din cauza faptului că se acumulaseră datorii la bugetul local şi înregistrăm arierate, iar acest lanţ al slăbiciunilor s-a perpetuat“, au explicat reprezentanţii Primăriei comunei Ciocârlia referitor la documentul pe care l-au transmis recent câtre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
 
Mai exact, reprezentanţii administraţiei locale din Ciocârlia solicită de la MDRAP suma de 785.645 de lei, bani cu care ar urma să fie acoperite aceste datorii istorice. „Vă rugăm să ne sprijiniţi în vederea echilibrării bugetului local al Consiliului Local Ciocârlia pentru achitarea plăţilor restante şi propunem adoptarea unei hotărâri privind alocarea unei sume de 785.645 de lei, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sau din alte fonduri, prevăzute în bugetul de stat pe anul 2014, către Consiliul Local al comunei Ciocârlia, pentru a stinge plăţile restante mai mari de 90 de zile, sume înregistrate şi declarate la Ministerul Finanţelor Publice“, explică primarul localităţii, în documentul remis către MDRAP.

În altă ordine de idei, dar menţinând tonul nemulţumirilor ce rezidă în faptul că localitatea Ciocârlia este uitată de mai-marii de la minister şi de la judeţ, se face referire la reabilitarea bazei sportive. „Există un proiect depus la ministerul de resort încă din 2006, care prevede construirea unei baze sportive moderne, cu teren de fotbal omologat tip I, dar singurii bani pe care i-am primit în cadrul acestui proiect au fost cei alocaţi printr-o Hotărâre de Guvern - 977/2010 - privind repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural pe anul 2010, stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural. Atunci au fost alocaţi 4.000 de lei. În rest... linişte şi pace“, au mai spus reprezentaţii Primăriei Ciocârlia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii