Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatile locale sunt indemnate sa ia masuri pentru eradicarea violentei in scoli

ro

23 Dec, 2005 00:00 934 Marime text

Ultima sedinta operativa

Problema violentei in scoli este conditionata de managementul autoritatilor * Primarii au mai fost informati si vizavi de prelucrarea prevederilor OUG 148/2005, privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului

Reprezentantii administratiilor publice din teritoriu au participat ieri la ultima sedinta operativa, organizata in sala ovala a Prefecturii. Prefectul judetului, Danut Culetu, a atras atentia reprezentantilor comunitatilor locale cu privire la adoptarea de urgenta a unui program de masuri pentru mentinerea unui climat favorabil procesului de invatamant si pastrarea unui grad ridicat de siguranta in institutiile scolare. Reprezentantul guvernului in teritoriu a atras atentia primarilor ca problema violentei in scoli depinde in mare masura de managementul autoritatilor, iar in acest sens institutiile trebuie sa faca front comun pentru preintampinarea evenimentelor negative. In opinia prefectului, prima masura prevede ingradirea unitatilor scolare si blocarea accesului in incintele de invatamant a neavenitilor.Hibele invatamantului au fost recunoscute si de inspectorul general, din Inspectoratul Scolar General, Dima Zainea, care a specificat ca scoala se confrunta cu o problema in privinta violentei. Cu toate acestea, reprezentantul Inspectoratului Judetean de Politie, Adrian Rapotan, a declarat ca in invatamantul constantean nu exista o stare de anormalitate. El a punctat insa ca "atat in scoli cat si in zonele adiacente sunt foarte multi copii problema". Pentru inlaturarea problemelor, Adrian Rapotan considera ca exista trei posibilitati, respectiv asigurarea unui climat de siguranta prin intermediul societatilor specializate, paza proprie sau mixta. Reactia reprezentantilor comunitatilor locale nu a fost deloc favorabila. Desi au fost receptivi la instituirea unui serviciu de mentinere a ordinii publice, ei au solicitat Inspectoratului Scolar Judetean Constanta sa asigure sumele necesare pentru plata salariilor, conform legislatiei in vigoare. Totodata, s-a decis infiintarea "Cluburilor de moralitate" in toate scolile din mediul rural, in cadrul carora sa activeze si consilieri psihopedagogici.In alta ordine de idei, primarii au mai fost informati si vizavi de prelucrarea prevederilor OUG 148/2005, privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului. Directorul executiv al Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie, Daniela Dragomir, a facut cateva precizari asupra modificarilor survenite prin actul normativ si a recomandat primarilor sa revizuiasca dosarele, conform noilor norme legislative.Punerea in aplicare a prevederilor HG 448/2005, privind deseurile de echipamente electrice si electronice a fost un alt subiect abordat in dezbatere. Discutiile s-au concentrat in jurul temei referitoare la stabilirea punctului de colectare a deseurilor, aferent judetului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii