Bani alocaţi special Primăria Mihail Kogălniceanu păstrează spiritul tradiţiilor şi obiceiurilor sărbătorilor de iarnă
Bani alocaţi special: Primăria Mihail Kogălniceanu păstrează spiritul tradiţiilor şi obiceiurilor sărbătorilor
17 Nov, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
4746
Marime text
În cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Comunal Mihail Kogălniceanu, aleşii au dezbătut şi supus la vot zece proiecte de hotărâre iniţiate de primarul Ancuţa Daniela Belu. Unul dintre proiectele propuse de aceasta a vizat o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei, iar grija administraţiei publice locale pentru semeni s-a concretizat prin acordarea unui ajutor financiar unei doamne aflate la ananghie.
Alte două proiecte au făcut referire la rezilierea a două contracte de concesiune ce datau din anul 1997, respectiv 2009 care fuseseră încheiate între Consiliul Local Mihail Kogălniceanu şi două persoane fizice. În cadrul aceleiaşi întruniri a consilierilor locali au fost supuse la vot şi două proiecte de hotărâre privind aprobarea vânzării prin negociere directă a două terenuri în suprafaţă de 468 de metri pătraţi şi de 290 de metri pătraţi situate în intravilanul comunei şi aparţinând domeniului privat al localităţii Mihail Kogălniceanu.
„Având în vedere faptul că administraţia publică locală a comunei Mihail Kogălniceanu, la fiecare sfârşit de an, a organizat evenimente specifice sărbătorilor de iarnă, încercăm şi în acest an să continuăm tradiţia. Printre tradiţiile şi obiceiurile cele mai cunoscute şi răspândite în ţara noastră care s-au păstrat şi practicat în perioada sărbătorilor de iarnă se regăseşte şi cea a colindatului şi uratului, prilejuită de sărbătoarea de Crăciun - Naşterea Domnului - şi a Anului Nou, prin organizarea de jocuri de artificii. Ţinând cont de faptul că ne aflăm într-o perioadă premergătoare sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, considerăm oportun a respecta spiritul acestor tradiţii şi obiceiuri, prin întâmpinarea şi în anul 2016 a locuitorilor cu aceste spectacole, care să se desfăşoare într-un decor specific“, a menţionat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu.
Suma de 20.000 de lei va fi alocată din fondul existent la capitolul „Alte cheltuieli în domeniile culturii, recreerii şi religiei“ şi bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Mihail Kogălniceanu.
Alte două proiecte au făcut referire la rezilierea a două contracte de concesiune ce datau din anul 1997, respectiv 2009 care fuseseră încheiate între Consiliul Local Mihail Kogălniceanu şi două persoane fizice. În cadrul aceleiaşi întruniri a consilierilor locali au fost supuse la vot şi două proiecte de hotărâre privind aprobarea vânzării prin negociere directă a două terenuri în suprafaţă de 468 de metri pătraţi şi de 290 de metri pătraţi situate în intravilanul comunei şi aparţinând domeniului privat al localităţii Mihail Kogălniceanu.
Pregătiri pentru luna cadourilor
Ca de fiecare dată, administraţia locală din Mihail Kogălniceanu încearcă să ofere momente frumoase cetăţenilor în diverse momente ale vieţii sau ale anului. Şi pentru că ne apropiem de finalul anului, iar luna decembrie este aşteptată de toţi, indiferent de vârstă, primarul Ancuţa Daniela Belu a propus consilierilor să se implice în organizarea unor clipe de neuitat cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei CL Mihail Kogălniceanu a fost inclus un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 20.000 de lei din bugetul local al comunei în vederea realizării Pomului de Crăciun şi organizării jocurilor de artificii.„Având în vedere faptul că administraţia publică locală a comunei Mihail Kogălniceanu, la fiecare sfârşit de an, a organizat evenimente specifice sărbătorilor de iarnă, încercăm şi în acest an să continuăm tradiţia. Printre tradiţiile şi obiceiurile cele mai cunoscute şi răspândite în ţara noastră care s-au păstrat şi practicat în perioada sărbătorilor de iarnă se regăseşte şi cea a colindatului şi uratului, prilejuită de sărbătoarea de Crăciun - Naşterea Domnului - şi a Anului Nou, prin organizarea de jocuri de artificii. Ţinând cont de faptul că ne aflăm într-o perioadă premergătoare sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, considerăm oportun a respecta spiritul acestor tradiţii şi obiceiuri, prin întâmpinarea şi în anul 2016 a locuitorilor cu aceste spectacole, care să se desfăşoare într-un decor specific“, a menţionat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu.
Suma de 20.000 de lei va fi alocată din fondul existent la capitolul „Alte cheltuieli în domeniile culturii, recreerii şi religiei“ şi bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Mihail Kogălniceanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii