Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:40 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Big Brother la Tuzla

ro

17 Oct, 2008 00:00 1344 Marime text
1224187569.jpg

Comuna Tuzla va avea sistem de supraveghere video. Astfel, localitatea constanteana, situata pe DN 39, va urma modelul altor localitati din tara, care isi intensifica masurile de securitate cu ajutorul ochiului ager al lui Big Brother.

Primarul comunei, Constantin Micu, ne-a declarat ca spera ca in acest mod faptele in afara legii sa fie drastic diminuate. "Se vor monta 16 camere de supraveghere in toata localitatea, in special in zona carciumilor, a barurilor, acolo unde se isca de obicei conflictele, dar si in intersectii. Intentionam in acest mod sa crestem gradul de securitate a locuitorilor", a afirmat edilul comunei Tuzla. Consilierii locali au aprobat deja initiativa, iar sistemul de supraveghere video va fi implementat incepand de luna viitoare. Autoritatea locala din Tuzla a marit si gradul de siguranta a traficului rutier pe DN 39 ce tranziteaza comuna. Astfel, in localitate s-au montat nu mai putin de opt semafoare, care le permit pietonilor sa traverseze in siguranta, avand in vedere ca multi soferi cad in patima vitezei pe acest drum intens circulat. In plus, pe DN 39, in interiorul localitatii, se monteaza si doua radare fixe, care ii prind in capcana pe vitezomani.

Sase familii, bransate de primarie

In paralel cu aceste masuri menite sa sporeasca siguranta populatiei din Tuzla, autoritatea locala continua proiectele importante pentru comunitate. Astfel, administratia locala extinde reteaua electrica din cartierul nou, unde sunt aproximativ 150 de case. Primarul ne-a declarat ca se va extinde reteaua pentru 15 gospodarii care nu aveau electricitate, urmand ca, ulterior, fiecare sa se racordeze individual. "Primaria va suporta cheltuielile de bransare pentru sase familii mai nevoiase, urmand ca acestia sa achite in rate costul racordarii", a precizat edilul comunei. De asemenea, se continua lucrarile la reteaua de canalizare din partea de est a localitatii. In plus, Constantin Micu a subliniat ca discutiile cu reprezentantii Agentiei Nationale pentru Locuinte au avansat. "Vom construi trei blocuri ANL, care totalizeaza peste 90 de unitati locative, garsoniere si apartamente. Doua dintre blocuri vor fi la o distanta de aproximativ 500 de metri de mare", a adaugat primarul comunei Tuzla. (P)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii