Cadouri de toate felurile pentru toţi locuitorii din Poarta Albă Cei mici primesc dulciuri, cei mari - locuinţe noi şi drumuri
Cadouri de toate felurile pentru toţi locuitorii din Poarta Albă: Cei mici primesc dulciuri, cei mari - locuinţe
11 Dec, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2375
Marime text



Gospodarul-şef al comunei nu îi putea omite din ecuaţia iernii tocmai pe cei mai mici locuitori ai comunei. „Înainte de Crăciun, în ultimele zile de şcoală, înainte de a intra în vacanţă, elevii vor primi cadouri din partea Moşului, aşa cum facem an de an. Nu doar cei mici vor primi însă daruri din partea Primăriei, ci şi bătrânii şi persoanele defavorizate“, a precizat şeful autorităţii locale.
Chiar şi pentru instituţia pe care o conduce a venit Moşul. Unul dintre proiectele pentru care primarul Vasile Delicoti a depus multe eforturi pentru a fi aprobat a primit avizul autorităţilor. Administraţiei publice locale i-a fost aprobată finanţarea pentru construirea a două blocuri de tip ANL destinate tinerilor de până în 35 de ani. Blocurile urmează să fie construite de strada Palatului, din cartierul Via. „Proiectul se află la CNI, momentan se fac procedurile pentru licitaţia privind construcţia a 54 de apartamente şi garsoniere, cu o suprafaţă medie de 40 mp.
Cum vremea nu mai este favorabilă, probabil că lucrările vor fi demarate în primăvară. Costurile investiţiei se ridică la aproximativ două milioane de euro“, a declarat primarul Vasile Delicoti. Nu în ultimă instanţă, actualmente se lucrează la proiectul de modernizare a drumului dintre Ovidiu şi Poarta Albă (DJ 228A). „De asemenea, cât mai e vreme bună, se lucrează la proiectul pentru canalizare în cartierul de tineri, iar reţeaua de apă din Zona B va fi finalizată în două săptămâni“, a explicat primarul Vasile Delicoti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii