Editorial Când dreptatea se dispută între lingouri de aur şi cărţi

Adevărul, minciuna, bunătatea, dreptatea sunt noţiuni relative pe lumea asta. Dar parcă, în România, această relativitate are valenţe deosebite. În timp ce, pentru unii, avuţia înseamnă electricitate, apă curentă şi toaletă în casă, pentru alţii, averea se traduce în obiecte de artă, ceasuri de sute de mii de euro, ambarcaţiuni luxoase sau chiar lingouri de aur. Dacă unii încă mai cred că familia, copiii, prietenii sunt cel mai de preţ dar în viaţă, alţii consideră că banul este factorul care aduce fericirea deplină.

Bine, uitându-ne la cele care sunt poziţionate pe scaunul din dreapta al bolidului de mii de euro condus de unii dintre cei mai potenţi financiar vârstnici de pe la noi, s-ar putea să vedem că există un strop de realitate în gândirea asta. Totuşi, cred că dreptatea se opreşte atunci când pentru un părinte sănătatea şi viaţa copilului său stau într-o sumă pe care cei mai avuţi - descrişi mai sus - o dau pentru o cină în oraş alături de însoţitoarea din dreapta. La fel, nu pot să văd dreptatea atunci când constat că un geniu al neurochirurgiei româneşti şi unul dintre cei mai mari neurochirurgi ai lumii, aşa cum este Leon Dănăilă, îşi vinde apartamentul, singurul bun pe care îl deţine, pentru a face rost de banii necesari tipăririi unei cărţi de specialitate.

Mai mult, un om a cărui modestie îi depăşeşte renumele, întrucât a refuzat donaţiile semenilor care au vrut să îi întindă o mână de ajutor pentru publicarea cărţii sale - un bun care de altfel va intra în patrimoniul omenirii - dorind să se limiteze la resursele financiare proprii, chiar dacă acest lucru ar însemna să îşi piardă locuinţa. Iar asta în timp ce unii şi-ar înghesui în seifuri lingouri de aur, tablouri de Renoir ori ceasuri de sute de mii de euro, acte ale proprietăţilor înşirate în toată lumea şi altele, şi altele.
Nu demult, citeam despre adevăratele împliniri ale unui om.

Ale unui înger care a făcut cel puţin la fel de mult bine precum doctorul Leon Dănăilă. Nu întâmplător am zis înger. Din cămăruţa sa de câţiva metri pătraţi amenajată într-o rezervă de zece metri pătrați chiar în Spitalul „Marie Curie“, medicul Alexandru Pesamosca (supranumit „îngerul copiilor“) s-a mutat la Domnul în anul 2011. „Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped şi sănătos tun, să alerge la tine şi să te strângă în braţe, asta înseamnă fericire!“, spunea reputatul medic Pesamosca, cândva, într-un interviu...