Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:23 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Case de lux, fara autorizatii

ro

20 Apr, 2007 00:00 1245 Marime text
1176990970.jpg

Sute de rromi si-au ridicat palate fara avizele de construire * Majoritatea nu detin acte de proprietate pentru casele ridicate abuziv sau terenuri * O mare parte dintre etnici nu au nici macar acte de identitate * Cuza Voda, Mircea Voda, Constanta si Mihai Viteazu sunt doar patru dintre localitatile constantene in care problemele minoritarilor pun autoritatile la grele incercari * Desi au case impozante, romii sustin cand vine vorba sa intre in legalitate ca nu au banii, iar masuratorile costa mult prea mult * In lipsa autorizatiilor, locuintele sunt construite "dupa propriul gust", cu etaje "fara numar", dar fundatii nu tocmai rezistente * Cuza-Voda, Mihai Viteazu, Constanta si Mircea Voda, patru localitati cu gospodarii fara proprietari

Lipsurile de toate felurile, fie ele culturale sau financiare, i-au determinat pe tigani sa nu se agite prea tare sa-si creeze identitati. Dupa zeci de ani, rromii si-au dat seama ca nu-si pot trimite copiii la scoala, in conditiile in care nu au nici acte si nici adrese. Rromii reprezinta o minoritate destul de importanta in judet, drept pentru care au fost exploatati din plin, fie de fermieri, fie de politicieni, fie de mai noii investitori. Se spune ca nu e indicat sa-i tii aproape, insa toata lumea apeleaza la serviciile lor. Smecheri sau sarmani, au reusit dupa putintele fiecaruia sa-si construiasca un rost. In ultimii ani, palatele lor au schimbat infatisarile catorva localitati. Binecunoscutele case impunatoare, cu etaje "fara numar", turnulete peste turnulete, cu broderii din fier forjat si zeci de ferestre au bulversat localnicii mai putin avuti. Nimeni nu intelege cum au reusit sa-si construiasca casele, insa toata lumea "stie" ca cinstit, in niciun caz. Viziunea romanilor-majoritari este fara indoiala alterata pe alocuri, insa problemele create de aceste constructii gigantice sunt din ce in ce mai apasatoare. Autoritatile ridica semne de intrebare cu privire la lipsa actelor de proprietate, iar rromii sunt mai agitati ca oricand de "marea problema". Constructii fara avize Numarul rromilor care au obtinut autorizatii de construire in comuna este extrem de mic, sustine primarul din Cuza Voda, Eugen Dumitru. "Poate ca ar fi depus documentatiile, insa o mare parte dintre ei nu au acte de proprietate asupra terenurilor. E un cerc vicios", a mai adaugat primarul Dumitru, adaugand ca oamenii nu au nici acte de identitate. Situatia de repeta in Mihai Viteazu, dar si in Mircea Voda. Nici macar cartierul Palas din Constanta nu sta mai bine, multe dintre casele din oras avand situatiile juridice incalcite. Concluzia nu pica tocmai bine, dupa ani de zile in care problema a fost intoarsa pe toate fetele: Actele de identitate nu se pot emite, intrucat tiganii nu au documente care sa le ateste proprietatea. Fara acte, nu poti solicita autorizatii de construire. In aceste conditii, sute de rromi constanteni au construit care-ncotro, fara nicio baza legala. Saracii nu-s mai breji ca bogatii La polul opus, se situeaza etnicii fara prea multi gologani in buzunar. Sunt mii si traiesc in mai toate localitatile, de la oras la catun. Casele lor sunt din pamant amestecat cu balegar, nu au parchet pe jos si nici biblioteci impunatoare. De regula au foarte multi copiii si traiesc claie peste gramada, in cocioabe racoroase iarna si urat mirositoare vara. Desi calici, sunt in aceeasi situatie ca fratii lor: fara acte. Nu au avut nevoie de numar la casa si nici de strada, caci de multe ori si-au construit locuintele la marginile localitatilor, fortand intrarea terenurilor in intravilan.

Scris de: {autor}Cristina RACOARE {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii