Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa din Grădina are nevoie de voluntari
Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa din Grădina are nevoie de voluntari
20 Oct, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2965
Marime text



Potrivit primarului, primul proiect de hotărâre ce a fost adoptat de consilieri se referă la încheierea unor parteneriate şi alte contracte între Primăria Grădina pentru serviciul social de zi şi Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa. Celălalt proiect, iniţiat tot de primarul Gabriela Iacobici şi girat de membrii Consiliului Local al comunei Grădina a stabilit Regulamentul de organizare şi funcţionare a activităţii de voluntariat din cadrul centrului respectiv, ştiut fiind faptul că bugetul redus nu permite angajarea unui personal suficient şi care să răspundă nevoilor.
Copilaşii care beneficiază de serviciile oferite aici provin din familii în care media venitului pe membru de familie nu este mai mare de 500 de lei/lună. Practic, elevii sunt selectaţi de asistenţi sociali din cadrul Primăriei, au posibilitatea de a primi o masă caldă, la finalul programului şcolar, iar alături de cadre didactice îşi pot face lecţiile pentru a doua zi. De asemenea, orice problemă ei o pot discuta şi chiar soluţiona cu ajutorul unui psiholog care îi consiliază. Realizarea Centrului de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa a permis crearea a 12 locuri de muncă. Potrivit edilului-şef, Gabriela Iacobici, în urma anchetelor sociale derulate, 38 de copii vor putea sta în centru timp de opt ore zilnic şi vor participa la acţiuni culturale, educative.
Apel la concetăţeni

Finanţat cu fonduri europene, prin Programul operaţional regional 2007-2013, Axa prioritară „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale“, proiectul a avut o valoare totală de 2.400.038,23 de lei, din care 1.506.1225,03 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, 230.348,53 de lei - contribuţia Guvernului, iar diferenţa a fost asigurată de beneficiar, adică Primăria Grădina. Sediul Centrului de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa este fosta Casă a Agronomului din localitate, clădire care a necesitat o serie de lucrări de consolidare şi extindere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii