Construcţia Centrului After School, la final Instituţiile şcolare din Mihail Kogălniceanu, pregătite pentru începerea şcolii
Construcţia Centrului After School, la final: Instituţiile şcolare din Mihail Kogălniceanu, pregătite pentru
23 Jul, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2989
Marime text




Un alt obiectiv important pentru administraţia publică locală de la Mihail Kogălniceanu care va fi finalizat până la debutul anului şcolar este Centrul After School din localitate „La 31 iulie trebuie terminată construcţia pentru acest obiectiv. Se lucrează acum la acoperiş, iar în august urmează dotarea centrului. Conform planului, la 31 august ar trebuie să îl putem da în funcţiune. Construcţia prevede cele două săIi de clasă pentru 50 de copii, toată aparatura pentru derularea activităţilor în bune condiţii şi pentru ca cei mici să poată mânca cel puţin o dată în centru“, a explicat primarul Anca Belu.
În altă ordine de idei, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, a declarat că s-au finalizat lucrările Centrului pentru Tineret din localitate. „În câteva săptămâni vom face şi inaugurarea oficială. Acum mai sunt mici retuşuri de făcut la curtea din faţă a clădirii. S-au amenajat şi locurile de parcare, s-au montat plăcile de gard pentru părţile laterale şi pentru cea din spate, iar undeva la jumătatea lunii august totul va fi dat în folosinţă“, a conchis primarul Ancuţa Belu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Erika 02 Aug, 2015 22:58 Felicitari pentru tot! Aveti toate respectele meritate doamna primar Ancuta Belu!