Cu voluntariat sau cu susţinerea ANL Noi locuinţe prind viaţă în comuna Cumpăna
Cu voluntariat sau cu susţinerea ANL: Noi locuinţe prind viaţă în comuna Cumpăna
28 Sep, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2126
Marime text



Pe lângă aspectele ce ţin de dezvoltarea comunei Cumpăna, reprezentanţii administraţiei locale nu omit aspectele ce ţin de partea socială a comunităţii, iar asigurarea de locuinţe reprezintă una dintre preocupări. Primarul comunei, ec. Mariana Gâju, a recunoscut că la Primărie sunt multe cereri pentru acordarea unei locuinţe. O mână de ajutor în această problemă a comunităţii vine de la o organizaţie nonguvernamentală.
„În parteneriat cu Habitat for Humanity România, se lucrează la construirea unor locuinţe ieftine şi decente pentru familiile care nu au reuşit să-şi ridice un acoperiş deasupra capului şi au depăşit vârsta până la care ar fi putut beneficia de un spaţiu locativ prin ANL“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, şefa administraţiei publice locale din Cumpăna.

Locuinţe şi pentru tinerii comunei

„Sperăm ca aceste unităţi locative ANL vor fi realizate rapid şi ca, de data aceasta, să nu treacă cinci ani până când le vom finaliza, cum a fost în perioada anterioară“, a subliniat primarul comunei Cumpăna.
Investiţia se va face pe strada Vasile Pârvan nr. 1E, pe un teren de 5.600 de metri pătraţi şi în regim de înălţime S+P+3E. Primarul comunei, ec. Mariana Gâju, a discutat cu reprezentanţii ANL Bucureşti şi cu proiectanţii pentru demararea lucrării. „Urmează să predăm terenul, să reactualizăm studiul de fezabilitate şi să se demareze procedurile de licitaţie de către ANL Bucureşti în vederea desemnării constructorului care va realiza proiectul“, a concluzionat şefa administraţiei publice locale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii