Cu votul unanim al consilierilor Reţeaua de iluminat public se extinde în Oituz şi Lumina
Cu votul unanim al consilierilor: Reţeaua de iluminat public se extinde în Oituz şi Lumina
06 Oct, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2623
Marime text
Pe agenda gospodarului-şef al comunei Lumina, Ioan Roman, proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere sunt prioritare. Astfel, acesta îşi doreşte demararea unor proiecte importante de reabilitare şi asflatare a drumurilor din întreaga comună. De curând, la iniţiativa lui Ioan Roman, consilierii au aprobat o serie de proiecte de hotărâre care vor permite, pe de o parte, dezvoltarea localităţii, iar pe de alta, răspund cerinţelor oamenilor.
Unul dintre ele presupune extinderea reţelei de iluminat public din comună. Aleşii au aprobat, în unanimitate, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere iluminat public pe prelungirile străzilor Credinţei şi Tineretului din satul Oituz şi străzilor Liliacului, Speranţei, Pescăruş, Tulcei şi Mare din comuna Lumina“. Astfel, devizul general pentru acest obiectiv de investiţii a primit girul membrilor Consiliului Local Comunal Lumina, care au aprobat şi suma de 97.700 de lei, inclusiv TVA, pentru realizarea acestuia. De asemenea, consilierii locali au alocat „suma de 335,683 mii lei inclusiv TVA“ pentru asfaltarea străzii Bradului din comună.
O nouă parcare în Lumina
Problema amenajării de noi parcări a revenit în atenţia reprezentanţilor administraţiei publice locale. Aşa se explică susţinerea totală a aleşilor locali în ceea ce priveşte executarea unei parcări pe strada Pelican nr. 1, în dreptul Școlii nr. 1 din comună. Pentru realizarea acestei investiţii, prin hotărâre de Consiliu Local s-a alocat suma de 39,416 mii lei, inclusiv TVA.Schimbări în concesionarea locurilor din cimitire
În altă ordine de idei, recent, hotărârea privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a cimitirelor administrate de Consiliul Local Lumina a fost modificată. Schimbările survenite se referă la durata şi preţul de concesionare a locurilor de înhumare. Astfel, concesionarea locurilor de înmormântare se va putea face pe durata a şapte şi a 20 de ani, iar preţul de concesionare va fi de 3 lei/mp/an pentru concesiuni pe o perioadă de şapte ani şi de 10 lei/mp/an pentru concesiuni pe o perioadă de 20 de ani.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii