Cuplurile trainice vor fi premiate Echipa de fotbal a comunei va putea juca „pe teren propriu“. Tuzla va avea stadion
Cuplurile trainice vor fi premiate: Echipa de fotbal a comunei va putea juca „pe teren propriu“. Tuzla va aveaVremea bună reprezintă startul lucrărilor pentru toate administraţiile locale din judeţ. În cursul acestui sezon, Primăria comunei Tuzla speră să finalizeze mai multe dintre lucrările demarate în anii trecuţi. Astfel, lucrările la piaţa agroalimentară din localitate, începute în toamna anului trecut, vor fi finalizate chiar în cursul săptămânii viitoare.
Prin deschiderea acestui punct de comercializare, producătorii locali vor deţine un spaţiu în care îşi vor putea expune spre vânzare legumele şi fructele proprii. Cu atât mai mult, aceştia le vor putea face acum concurenţă serioasă agenţilor economici din zonă care comercializează aceleaşi produse, dar din import. Pentru ca viitorii comercianţi locali să poată deţine o tarabă în incinta viitoarei pieţe şi să nu mai fie nevoiţi să îşi vândă produsele la marginea drumului, aceştia trebuie să facă o cerere către Primăria Tuzla, în care să-şi exprime acordul că nu vor plăti nicio taxă pentru viitoarea tarabă, dar că, în schimb, vor comercializa doar produse „de casă“.
Un alt proiect care se află în atenţia autorităţii publice locale are ca obiectiv pavarea străzilor Farului, Atelierelor şi Meduzei din localitate.
„Primăria Tuzla nu va plăti, în cadrul acestui proiect, forţa de muncă, deoarece pavarea drumurilor este realizată de deţinuţii Penitenciarului Poarta Albă, pavilionul exterior, care au sosit chiar în cursul acestei săptămâni. Pentru munca depusă în folosul comunităţii, voluntarii din rândul prizonierilor se vor alege cu o reducere a pedepsei pe care o au de executat“, a explicat viceprimarul cu atribuţii de primar al localităţii Tuzla, Taner Reşit.
Administraţia locală mai are în plan construirea unui stadion, care se va întinde pe o suprafaţă de două hectare, întrucât localitatea deţine o echipă locală din Liga a IV-a, AF Farul Tuzla, care nu a evoluat niciodată pe „terenul propriu“, întrucât nu a avut unul, fiind nevoită să joace în deplasare sau să se antreneze pe un teren de la marginea localităţii Tuzla.
În altă ordine de idei, administraţia locală va premia, la sfârşitul acestei luni, ca şi la finalul lunii martie, cele mai longevive cupluri din localitate. În acest sens, reprezentanţii Consiliului Local Tuzla şi ai Primăriei Tuzla vor oferi cuplurilor care au împlinit 30, 40 şi 50 de ani de căsnicie câte o diplomă, un trofeu şi o sumă simbolică, de la bugetul local. Pentru aceste distincţii, să le numim de suflet, administraţia locală a alocat din bugetul propriu sume care se vor transforma în premii pentru familiile trainice. Măsura vine să combată rata divorţurilor, care a crescut simţitor la Tuzla în ultimii ani, multe familii destrămându-se prin plecarea unuia dintre soţi la oraş.
O altă măsură prin care administraţia vrea să prevină migrarea tinerilor din localitate spre oraş vizează acordarea de terenuri gratuite, astfel încât aceştia să suporte costuri mai mici atunci când vor vrea să îşi construiască o locuinţă, măsura intrând în competiţie cu achiziţionarea unui apartament la oraş. Mai exact, administraţia vrea să cumpere zece hectare de teren, pe care să le lotizeze şi să le acorde tinerilor căsătoriţi. Aceştia îşi vor putea ridica, pe Legea 15, din fonduri proprii, locuinţele mult-visate. Facem precizarea că administraţia locală din Tuzla nu a mai acordat din anul 2002 nicio suprafaţă de teren pentru sprijinirea tinerilor căsătoriţi pe Legea 15, întrucât nu au mai existat loturi de casă disponibile. De altfel, până acum, tinerii aflaţi la început de căsnicie au depus deja în acest sens peste 200 de cereri la administraţia locală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp