Dispensarul uman din Silistea va intra in reparatii capitale
Dispensarul uman din Silistea va intra in reparatii capitaleAutoritatile locale din Silistea au finalizat lucrarile sistemului de alimentare cu apa
Lucrarile au demarat la mijlocul lunii aprilie a acestui an, iar valoarea totala a investitiei s-a ridicat la peste 15 miliarde lei * Primaria a trebuit sa realizeze si conectarea lucrarii la sistemul de alimentare cu energie electrica * Lucrarea consta in montarea unui circuit nou pe o distanta de 1400 metri din punctul de transformare Silistea * In vederea functionarii acestui sistem au mai fost montati inca 13 stalpi si cablul aferent * Incepand cu luna noiembrie, 30 de persoane vor fi angajate in baza Legii 76/2002, in cadrul AJOFM
Dupa o perioada de aproximativ 10 ani in care localitatea a fost lipsita de alimentare cu apa, acum aceasta problema a fost rezolvata. Alimentarea cu apa a reprezentat intotdeauna o mare doleanta a localnicilor. Pentru a veni in sprijinul comunitatii, Primaria si Consiliul Local Silistea au realizat demersurile necesare pentru atragerea programului SAPARD privind implementarea sistemului de alimentare cu apa potabila in cele doua sate ale comunei, Silistea si Tepes Voda. Lucrarile la realizarea acestui obiectiv au demarat la mijlocul lunii aprilie a acestui an, iar valoarea totala a investitiei s-a ridicat la peste 15 miliarde lei. Potrivit primarului comunei Silistea, Mihai Soare, lucrarile de realizare a sistemului modern de alimentare cu apa potabila au constat in construirea unor puturi, statii de clorinare, castele si conducte care sa asigure apa necesara tuturor locuintelor, institutiilor si agentilor economici de la nivelul celor doua sate ale comunei. Seful administratiei locale a mentionat ca realizarea sistemului de alimentare cu apa in aceasta comuna este cu atat mai importanta cu cat populatia de aici nu a beneficiat niciodata de avantajele unui astfel de sistem. "De mic copil visez ca in comuna Silistea sa curga apa. Pana acum au fost facute tot felul de promisiuni, iar acum visul se indeplineste. Daca viata inseamna apa, inseamna ca Silistea a renascut in urma acestui proiect", a precizat primarul Mihai Soare.Dupa finalizarea lucrarii in ansamblu, primaria a trebuit sa realizeze si conectarea lucrarii la sistemul de alimentare cu energie electrica. Aceasta lucrare nu a fost prevazuta in proiectul Sapard, de aceea lucrarea a fost realizata, ulterior, de catre administratia publica locala. Lucrarea consta in montarea unui circuit nou pe o distanta de 1400 metri din punctul de transformare Silistea. In vederea functionarii acestui sistem au mai fost montati inca 13 stalpi cu cablul aferent. In opinia primarului Mihai Soare, fara aceasta instalatie programul Sapard nu ar fi fost functional. Urmatorul pas este ca, in cadrul viitoarei sedinte de consiliu local, sa se hotarasca care va fi modalitatea de conectare a locuintelor particulare, care va fi costul si care va fi sprijinul pe care Primaria va putea sa-l ofere localnicilor. Cu siguranta vom apela la un sistem de rate, intrucat o parte a populatiei nu va putea suporta in totalitate costul racordului, cu toate ca avem certitudinea ca valoarea nu va depasi trei milioane lei, a conchis primarul Soare.In comuna functioneaza o scoala de arte si meseriiInca de anul trecut autoritatile publice locale au facut demersuri pentru infiintarea in localitate a unei scoli de arte si meserii. Din acest an scolar acest proiect a devenit o realitate, in comuna functionand deja o clasa a IX-a, cu pregatire agricola si profil mecanic agricol. In cadrul scolii din localitate exista o dependinta care a fost renovata si unde din acest an isi desfasoara orele aceasta scoala. In rest, unitatile educationale de pe raza comunei corespund cerintelor, iar in aceasta perioada au fost deja aduse si lemnele pentru sezonul rece. In acest sens, primaria a primit din partea autoritatilor judetului si lemnele oferite gratuit prin hotararea Guvernului. Intreaga cantitate a fost deja adusa si depozitata corespunzator.Si in aceasta iarna familiile defavorizate vor fi sprijiniteIn ultimii ani, in special pe parcursul iernii, familiile defavorizate din mediul rural au primit sprijin din partea autoritatilor locale. Si in aceasta iarna, conducerea comunei Silistea a facut eforturi pentru a veni in sprijinul familiilor defavorizate. In afara ajutorului social si a lemnelor pentru incalzire, primaria a reusit ca, incepand cu luna noiembrie, sa angajeze 30 de persoane in baza Legii 76/2002, in cadrul AJOFM. Contractele vor fi pe o perioada determinata de sase luni. In opinia primarului Mihai Soare, acest lucru este benefic, intrucat se va reusi reducerea numarului somerilor si al persoanelor care beneficiaza de ajutor social in baza Legii 416. Oamenii angajati in acest sistem vor lucra in cadrul sistemului de gospodarire comunala la ecologizare si lucrari de reparatii. In ceea ce priveste ajutorul social, in acest moment, in comuna sunt inregistrate in plata aproximativ 100 de dosare.Tinerii din comuna desfasoara activitati sportiveIn ultimii ani, tinerii din comuna au reusit sa formeze o echipa de fotbal destul de buna, care a adus rezultate si in acelasi timp satisfactii mari comunitatii. In aceasta perioada, sportivii din comuna joaca in cadrul Cupei Romaniei. "Este pentru prima data cand participam la aceasta competitie, iar in acest moment suntem pe locul trei in clasament, insa avem un meci mai putin disputat. Echipa noastra este ambitioasa si doreste sa ajunga departe. Noi, conducerea comunei, ii sprijinim si ii sustinem in ceea ce priveste echipamentul si deplasarile", a precizat primarul Mihai Soare.Mergand pe aceeasi linie a sprijinirii tinerilor in activitatile sportive, in cadrul unei sedinte de Consiliu Local, a fost initiat un proiect de hotarare pentru a accede la Programul National Sport in cartier. "In acest sens, dorim ca la baza sportiva din localitate sa amenajam terenuri sintetice de mini-golf, handbal, volei si tenis de camp. Odata finalizat acest proiect, vom putea oferi tinerilor nostri si alte posibilitati placute si in acelasi timp sanatoase de petrecere a timpului liber", a precizat primarul comunei Silistea.Sanatatea ocupa un loc importantSanatatea a reprezentat, pe parcursul ultimilor ani, un sector important pentru primarul Mihai Soare. In fiecare an, seful administratiei publice locale a alocat fonduri de la bugetul local pentru renovarea institutiilor sanitare de pe raza comunei. Si in aceste zile atentia primarului este indreptata asupra dispensarului uman din Silistea. Unitatea va intra intr-un sistem amplu de reabilitare. Lucrarea va demara in aceste zile si va cuprinde lucrari de reparatii capitale ale acoperisului, interiorului, precum si ale exteriorului cladirii. Va fi montata tamplarie din PVC, vor fi puse gresie si faianta, cabinetele vor fi amenajate si se va realiza conectarea la sistemul de alimentare cu apa.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp