Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:11 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două proiecte ambiţioase devenite realitate Căminul Cultural de la Runcu şi noul teren de sport, la faza de licitaţie publică

ro

25 Jun, 2015 00:00 1661 Marime text
Primăria Pantelimon are mai multe proiecte în desfăşurare, pentru realizarea cărora primarul Vasile Neicu a depus eforturi susţinute ani la rând. Administraţia publică locală intenţionează să înceapă lucrările la Căminul Cultural din Runcu, proiect pentru care a obţinut deja autorizaţie de construcţie, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie organizată pe SEAP licitaţia pentru găsirea constructorului. Un alt proiect major aflat pe lista de priorităţi a gospodarului-şef vizează construcţia unui nou teren de sport.

În ceea ce priveşte proiectul de construcţie a unui cămin cultural la Runcu, gospodarul-şef a precizat: „Am pregătit planurile pentru construcţia unui cămin cultural cu o arhitectură mai deosebită în satul Runcu, însă acesta este doar unul dintre proiectele importante ale anului care abia a început. Am publicat deja anunţul pe portalul licitaţiilor publice. Sperăm să nu avem parte de contestaţii iar lucrările să înceapă cât mai curând. Până pe 22 iunie, s-au primit ofertele, iar acum, acestea sunt în analiză“, a declarat primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu.

Aici, oamenii nu au avut niciodată un astfel de spaţiu, cum au avut cei din Pantelimon. „Vrem să facem un sediu mai deosebit, ceva aparte ca arhitectură, precum cel construit în comuna Siliştea. Din păcate, pentru că nu mai beneficiem de sprijin din partea Consiliului Judeţean, trebuie să ne descurcăm singuri“, a explicat primarul Vasile Neicu.

Şi pentru lucrările de la noul teren de sport a fost publicat anunţul de licitaţie pe portalul achiziţiilor publice. „Luni am lansat licitaţia pentru proiectul «Amenajare teren de sport, construire vestiare, comuna Pantelimon, judeţul Constanta». Până pe 22 iulie, aşteptăm ofertele, apoi ne vom apuca de treabă şi aici“, a declarat primarul Vasile Neicu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii