E septembrie, sunt Zilele Medgidiei! Personaje de poveste, artişti de renume şi mişcare cu stil în cele patru zile de spectacol!
E septembrie, sunt Zilele Medgidiei!: Personaje de poveste, artişti de renume şi mişcare cu stil în cele patru
03 Sep, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2639
Marime text
Zilele Medgidiei sunt în toi! Începând de ieri şi până sâmbătă, cetăţenii oraşului sunt invitaţi să ia parte la un spectacol desăvârşit, evenimente create special atât pentru copii, cât şi pentru cei mari, jocuri, spectacole de teatru, zumba şi kangoo jumps şi lansări de carte. Finalul grandios al manifestărilor îi va aparţine însă lui Nana, rapperul american care va concerta la Medgidia în seara de 5 septembrie, când faimoasa piesă „He’s Coming“ va răsuna pe scena din Piaţeta Decebal.
An de an, Zilele Medgidiei sunt marcate de municipalitate prin evenimente deosebite, menite să creeze spiritul de sărbătoare în oraşul aniversat. Şi anul acesta, manifestările vor începe în data de 2 septembrie, ziua în care, acum 159 de ani, apărea prima atestare documentară a oraşului Medgidia.
Evenimentele au luat startul de ieri, la Monumentul Eroilor, care a fost recent reabilitat şi unde a avut loc un ceremonial religios şi militar în cinstea eroilor neamului. De la ora 16.00, în Sala de şedinţe a Consiliului Local, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Medgidia, urmată, la ora 18.00, de premiera spectacolului „Regele Lear în noaptea revelionului“.
Ultima zi de sărbătoare începe de la ora 18.00, cu recitaluri ale artiştilor locali şi alte surprize, iar de la ora 20.00, pe scenă vor urca Matteo, Andreea Bălan şi renumitul rapper american Nana. Noaptea se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
An de an, Zilele Medgidiei sunt marcate de municipalitate prin evenimente deosebite, menite să creeze spiritul de sărbătoare în oraşul aniversat. Şi anul acesta, manifestările vor începe în data de 2 septembrie, ziua în care, acum 159 de ani, apărea prima atestare documentară a oraşului Medgidia.
Evenimentele au luat startul de ieri, la Monumentul Eroilor, care a fost recent reabilitat şi unde a avut loc un ceremonial religios şi militar în cinstea eroilor neamului. De la ora 16.00, în Sala de şedinţe a Consiliului Local, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Medgidia, urmată, la ora 18.00, de premiera spectacolului „Regele Lear în noaptea revelionului“.
Astăzi, mişcare cu stil
Dimineaţa zilei de astăzi le este dedicată copiilor, care sunt invitaţi să participe la activităţi recreative şi mai ales distractive alături de personaje de poveste, animatori şi clovni, la concursuri de role, biciclete, skateboard sau şah. Activităţile au loc în Parcul 1 Mai. De la ora 17.00, va avea loc o expoziţie de pictură, la Casa de Cultură „Ioan N. Roman“, iar de la ora 18.30, distracţia se mută din nou în Parcul 1 Mai, unde, timp de două ore, doritorii vor putea participa la o demonstraţie de Zumba Fitness şi Kangoo Jumps, iar de la ora 21.00, cerul se va lumina cu sute de lampioane.Alina Eremia şi Proconsul cântă mâine
Prima parte a zilei de 4 septembrie va fi dedicată cărţii şi iubitorilor de carte, care vor putea participa la un eveniment editorial, fiind lansate volumele semnate de Adrian Ilie şi Cristian Teodorescu. Seara, de la 17.30, scena din piaţeta Decebal va fi animată de artişti locali, iar de la ora 19.00, dăm muzica tare pentru a-i asculta pe Ligia and Band, Vescan, Alina Eremia şi Proconsul.Ultima zi de sărbătoare începe de la ora 18.00, cu recitaluri ale artiştilor locali şi alte surprize, iar de la ora 20.00, pe scenă vor urca Matteo, Andreea Bălan şi renumitul rapper american Nana. Noaptea se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii