Editie internationala a Festivalului "Dan Moisescu", la Topalu
Editie internationala a Festivalului "Dan Moisescu", la Topalu
17 Oct, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1539
Marime text
Comuna Topalu iese la rampa in fiecare an cu o noua editie a Festivalului "Dan Moisescu", fiind un prilej de sarbatoare pentru locuitori. Anul acesta, festivalul a avut caracter international datorita colaborarii cu Bulgaria.
Primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat, ne-a declarat ca, anul acesta, Festivalul "Dan Moisescu" s-a derulat in baza unui proiect transfrontalier cu finantare europeana. Prin proiectul "Comunicare interculturala si integrare europeana" - Programul PHARE CBC 2005 - Romania-Bulgaria, Primaria Topalu, in parteneriat cu vecinii bulgari, a accesat 48.000 de euro pentru organizarea festivalului ce a atras si concurenti din Bulgaria. Scena Caminului Cultural Topalu a gazduit, asadar, o serie de interpreti de valoare, carora li s-au adaugat patru ansambluri folclorice din zona transfrontaliera a Bulgariei - Tervel, Dobrich, Crusari si General Toseva - si ansambluri folclorice din Cernavoda, Ovidiu, Mihail Kogalniceanu. Evenimentul a avut loc in perioada 8 - 10 octombrie si a fost organizat de Consiliul Judetean Constanta, prin intermediul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Constanta. Anul acesta au participat la concurs 19 concurenti cu varste cuprinse intre 16 si 30 de ani, care au interpretat doua piese folclorice, cu si fara acompaniament. Premiile acordate au fost substantiale, trofeul festivalului fiind obtinut de un interpret roman din Gura Humorului. La eveniment au participat, alaturi de edilul comunei, si alti primari din judet, reprezentanti ai Consiliului Judetean, precum si directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Constanta, Petre Paul Nicolescu.Retea de apa in satul Capidava
Concomitent cu organizarea unor astfel de sarbatori locale, administratia locala din Topalu continua proiectele de interes pentru comunitate. Primaria a procurat materialele necesare realizarii retelei de alimentare cu apa in satul Capidava. Primarul Gheorghe Murat ne-a declarat ca lucrarea va fi efectuata in regie proprie, pentru a se economisi fonduri. Valoarea totala a investitiei se cifreaza la 4,5 miliarde de lei vechi, iar banii alocati provin de la bugetul local si de la Consiliul Judetean. "La anul, nu or sa mai fie probleme cu apa in satul Capidava", a afirmat primarul Gheorghe Murat. Autoritatea locala intentioneaza pe viitor sa realizeze retea de canalizare in Topalu. "Lucram la proiectul pentru canalizare si vom identifica si sursele de finantare. Vom demara, de asemenea, si asfaltarea strazilor din Topalu si a strazilor principale din Capidava", a afirmat edilul comunei. Alte proiecte aflate in derulare sunt si cele privind realizarea porturilor turistice pe Dunare, la Topalu si Capidava, precum si introducerea in circuitul turistic a Cetatii Capidava. (P)Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii