Editorial Adio, fum, adio, lege!

Prima zi de aer… curat în localurile din România. Ahh, cât am aşteptat acest moment! Sper însă că nu este doar o minune care ţine trei zile. Înainte să se aprobe legea antifumat, eram într-un local. Fancy, trendy, spuneţi-i cum vreţi, şi l-am întrebat pe chelner cum se vor descurca ulterior, căci la fiecare masă erau fumători. După câteva ore, aerul devenise pentru mine aproape irespirabil. „A, nu o să fie asta o problemă. Şefu' e pe felie cu băieţii «de sus». O să iasă legea aşa cum ne trebuie nouă“, zicea angajatul, sigur că va strânge scrumiere de pe masă şi după 16 martie. Uite că legea a trecut cum nu le trebuia „lor“!
 
Dar imediat au apărut reţete pentru a o eluda. Cu aerul că ne facem dreptate, că suntem haiduci care sărim în cârca boierului opresor, că aranjăm lucrurile în bună înţelegere cu Dumnezeu, care, bineînţeles, e băiat de gaşcă, de-al nostru. Păi, nu-i place lui Dumnezeu fumul… de tămâie? Pe de o parte, spunem că „vrem o ţară ca afară“. În mod indiscutabil, interzicerea fumatului în spaţiile publice închise reprezintă un pas înainte în alinierea legislaţiei româneşti la reglementările europene şi, totodată, o dovadă de preocupare şi respect pentru nefumători. Dacă Legea 15/2016 s-ar fi limitat la instituirea regulilor fireşti de protecţie a nefumătorilor şi la stabilirea unor măsuri civilizate de prevenire şi combatere a efectelor fumatului şi nu s-ar fi transformat într-o veritabilă prigoană a fumătorilor, cu siguranţă reglementarea şi-ar fi atins scopul, şi nu ar fi generat atâta adversitate.
 
Pe de altă parte, dacă apare o lege „ca afară“, ne repezim imediat „s-o facem“, „s-o dovedim“, „ca înăuntru“. Avem strategia termitei. Ronţăim şi facem pulbere tot ce ne cade-n cale, fie că-i vorba de tronul aurit al closetului Regelui Soare sau de fotoliul lui Ceuşescu. N-am văzut mii de fumători protestând în faţa Parlamentului când legea aia era-n discuţie. Văd, în schimb, sute de fumători sau inşi care trăiesc pe spatele fumatului, declarând cu patos că nu le pasă de ea. Nu luptă nimeni împotriva curentului, toţi aşteaptă valul, să vadă cum poate sări peste el. Nu au fost replici din partea mult-apreciatei societăţi civile la adoptarea legii (pe fondul Colectiv, toţi erau pentru această lege). Din fragedă pruncie a naţiei, românii aşteaptă  liniştiţi deznodământul, ca să vadă apoi ce şi cum se poate încălca. „Zicem ca ei şi facem ca noi“, ne spunem, dându-ne coate şmechereşte.

Mă mir, sincer, în fiecare zi că încă mai respectăm Legea lui Newton sau pe cea a gravitaţiei. Dar încă nu e timpul trecut.