Editorial Balada politicianului mişel

Uneori stau şi mă gândesc cum ar fi lumea astăzi dacă nu s-ar fi inventat anumite lucruri. Şi nu mă refer la descoperirea focului, a roţii sau a apei calde. Cum ar fi arătat omenirea, cum ar fi supravieţuit politicienii dacă nu exista manipularea? Greu exerciţiu, recunosc. Aproape imposibil de imaginat, având în vedere că manipularea este condiţia sine qua non a reuşitei în politică.

Cu toate că auzim pe la toate colţurile vorbindu-se despre cum să nu cădem în plasa manipulatorilor, acest „instrument“ este atât de fin ţesut, şi totuşi extrem de puternic, încât mulţi cad în plasa manevranţilor politici fără măcar să realizeze. Ceea ce mulţi nu îşi dau seama este că atunci când cineva caută cu tot dinadinsul să se agaţe cu ultimele puteri de înţelegerea oamenilor, încercând să explice cât mai emfatic o situaţie, de fapt nu urmăreşte înţelegerea mai corectă a situaţiei, a problemei. Ci caută inocularea unei înţelegeri convenabile, astfel încât oamenii să nu mai conştientizeze scopurile adevărate ale celor care influenţează şi să fie convinşi că dacă ar fi puşi în aceeaşi situaţie şi ei ar fi acţionat şi reacţionat în acelaşi mod. Mulţimea ajunge să se comporte precum câinele lui Pavlov. Câinele, după ce i s-a format un reflex condiţionat, salivează nu doar la vederea hranei, ci chiar numai la auzul clinchetului de clopoţel. Tot aşa şi omul social va reacţiona pozitiv la auzul promisiunilor şi explicaţiilor omului politic. Iar în timp, prin repetare, acest lucru a condus la formarea nevoii de a fi minţit frumos.
Alergăm către o „înfloritoare“ perioadă de campanie electorală, în care mulţi se vor gudura pe lângă noi pentru puţină susţinere. Urmează un adevărat concert de promisiuni, în care ei vor cânta muzica pe care noi vrem să o auzim. Cu pricepere, vor semăna în fiecare dintre noi o sămânţă de speranţă - „Poate că politicianul X o să facă treabă bună. Pare băiat deştept şi din popor“ -, care se va usca imediat după ce a fost pusă în pământul făgăduinţei. Vor veni şi vor spune că ne înţeleg pe fiecare dintre noi, vor zice că pentru noi se chinuie în fotoliile de aleşi pe care îi vom trimite, pentru binele fiecăruia dintre noi vor lupta până la ultima picătură de sânge, până la... următoarea campanie electorală. Când iarăşi vor veni şi ne vor aminti că ne înţeleg, că pentru noi se chinuie în fotoliile de aleşi, că vor lupta până la ultima picătură... aţi înţeles...
Păcat că deja este a treia zi a lui Prier. Aş fi propus ca toate alegerile să se facă pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor. Măcar ştiam sigur ce votăm.