Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial „Biblia“ lui Dragnea, păcăleala „enoriaşilor“

ro

26 Oct, 2017 00:00 2211 Marime text
La aproximativ un an de la alegerile parlamentare care au decis actuala formulă de guvernare, mare parte a electoratului participant la urne a fost drastic păcălit.
 
În noiembrie 2016, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, mergea în platourile de televiziune şi prezenta românilor care urmau să voteze măreţul program de guvernare pe care, odată ajunşi la guvernare, social-democraţii aveau să îl pună în practică. „Biblia“ lui Dragnea avea să ademenească numeroşi „enoriaşi“ creduli, care ar fi votat, dacă era posibil, cu ambele mâini programul respectiv. Cine ar fi spus nu unei epoci de miere şi lapte în care majorările salariale şi pensiile bătrânilor erau pe primul loc pe agenda de lucru a PSD-ului?!
 
şmecheria de Teleorman avea să prindă, iar alianţa PSD-ALDE îşi vedea visul realizat: obţinea guvernarea. Numai că, la scurt timp de la instalarea în Palatul Victoria, planurile ascunse aveau să iasă la iveală la „umbra“ câtorva creşteri de salarii. Aspecte ce nu erau incluse în „biblia“ lui Dragnea prezentată înainte de scrutin, precum SPLIT TVA, trecerea taxelor sociale de la angajator la angajat, impozitul pe gospodărie sau impozitarea pe cifra de afaceri, confirmau românilor că vorbele mieroase ale liderului PSD şi promisiunile făcute public erau doar momeli pentru atragerea voturilor care asigurau guvernarea social-democraţilor.
 
Însă memoria românilor ar trebui împrospătată. În noiembrie 2016, Liviu Dragnea declara la un post de televiziune naţional că, în cazul nerespectării programului de guvernare prezentat, va „activa“ plecarea de la guvernare a PSD. „Dacă nu facem ce promitem, plecăm“, spunea la acea vreme Dragnea.
 
La un an de la acea declaraţie, nenumărate măsuri ce trebuiau luate în primul an de guvernare nu s-au aplicat, dar guvernul PSD-ALDE stă neclintit în Palatul Victoria. „Biblia“ lui Dragnea a înşelat crunt „enoriaşii“, iar costurile aplicării legii salarizării, lipsa investiţiilor sau fondurile europene atrase mult sub cât se trâmbiţa vor duce la o devalorizare a leului şi la un nivel de trai pe care românii nu şi-l închipuiau nici în cele mai sumbre vise.
 
Încrederea lor în programul de guvernare prezentat de PSD înainte de vot a fost profund zdruncinată, ceea ce mă face să sper că se vor trezi cât mai curând din acest coşmar, vor reacţiona la această şmecherie de Teleorman. În caz contrar... ne merităm soarta, deşi copiii noştri n-au nicio vină că ai lor părinţi s-au lăsat ademeniţi... de câţiva galbeni.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii