Editorial Complicatele mecanisme ale politicii sau cum poate deveni greşeala o normă

„În politică, nu există oameni, ci idei; nu există sentimente, ci interese. În politică, nu se ucide un om, se înlătură un obstacol, şi atâta tot“, spune Alexandre Dumas în al său Conte de Monte Cristo. De atunci, tabloul general al politicii nu s-a schimbat cu mai nimic. Poate doar veşmintele politicienilor, ale lupilor deghizaţi în mioare, au devenit mai terne, mai uniformizate. Dar să luăm pe rând ce zice Dumas: „În politică nu există oameni, ci idei“.

De acord. Însă în realitatea autohtonă depinde din ce parte se văd ideile. Să dăm un exemplu, cel mai recent. „Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală“ este numele „de buletin“, aşa cum apare ea în Monitorul Oficial. Ea, drept cunoscuta „ordonanţă a lui Dragnea“ sau „ordonanţa traseiştilor“, sau... alte variaţiuni pe tema dată. Deci, parafrazându-l pe Dumas, în politică există idei, mai bine zis se conturează idei, nu oameni. O altă lege readusă de curând în actualitate este aşa numita „Lege a lui Ionuţ“. Ionuţ probabil că nu va spune nimic, e un nume atât de comun. Legea lui Ionuţ este numele dat iniţiativei prin care câinii maidanezi ar putea fi eutanasiaţi. Dar să vedem, ce titulatură e mai de răsunet: „Legea lui Ionuţ“ sau „Ordonanţa lui Dragnea“? QED.
Mai departe, a doua idee ce se desprinde din opera „Contele de Monte Cristo“: „În politică (...) nu există sentimente, ci interese“. Aici cred că nu mai trebuie să zicem nimic, este însăşi condiţia sine qua non a oricărui politician. Până acum nu am auzit de vreo persoană care să intre în politică mânată de dorinţa nestăvilită de iubire faţă de vreun politruc, de vreo Julietă dispusă a se sacrifica pe altarul politicii din iubire pentru vreun Romeo.

Iar cea de-a treia chestiune din citatul de la începutul textului, care se impune analizată şi reţinută, este că „în politică, nu se ucide un om, se înlătură un obstacol, şi atâta tot“. Este poate însăşi definiţia sistemului politic la nivel naţional. De fapt, ce naţional?!? Internaţional, mondial, solar şi chiar universal! Bine, în accepţiunea în care „a ucide“ înseamnă a omorî, a compromite (din punct de vedere politic) un om, nu neapărat a extermina fizic pe cineva. Or, câţi oameni asasinaţi politic nu sunt? Persoane care au fost candidaţi de seamă pentru a ocupa întâiul fotoliu al țării şi care apoi s-au evaporat în „meandrele neantului“, cum ar zice unii. Ar fi fost interesant să vedem ce părere ar fi avut jurnalista rusă Anna Politkovskaia despre această afirmaţie potrivit căreia „în politică, nu se ucide un om, se înlătură un obstacol, şi atâta tot“. Mare păcat însă că a fost asasinată în scara blocului chiar de ziua tătucului Putin...