Editorial Foamea, halca şi spectacolul grotesc sau de ce vulturii ne distrag atenţia

Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare, spunea Georges Clemenceau. Deci să înceapă serialul minciunilor, căci doar suntem înainte de alegeri, mai ales că politicienii noştri au înţeles bine vorba lui Schiller - „pe proşti răsplăteşte-i cu promisiuni“. „Trailer-ul filmului“ a început să fie prezentat publicului încă din primăvară, odată cu alegerile europarlamentare. Atunci, actorii principali au sorbit cu sete din rezultatele obţinute de ei sau de adversari, asemenea unor vulturi ce îşi împart cu satisfacţie hartane de carne dintr-un hoit. Astăzi, vulturii fac noi aranjamente la masa politicii publice, fiecare asigurându-şi, pe cât posibil, un loc cât mai în faţă, un loc cât mai bun de unde să prindă cea mai bună bucată din ciolanele, aproape golite de carne, ale acestei ţări. Să pornim de la premisa că, pe orice eșantion am adresa întrebarea, oricât de frumos ambalată ar fi ea în cuvinte, răspunsurile privind partidele ar fi cam la fel, astăzi... la fel ca cele pe care poporul le-a dat în urmă cu trei luni. Fie că întrebările vor fi direcţionate către toată masa de votanţi, fie că întrebaţii ar fi doar cei care sigur vor întreprinde efortul colosal de a veni la vot, fie că întrebările sunt despre alegerile parlamentare, locale, europene sau, ştiu eu, globale, răspunsurile vor fi, în mare parte, acelaşi. Pentru că memoria românilor este de scurtă durată, după cum am văzut. Marii actori politici au notat care sunt replicile ce atrag aplauzele publicului, au văzut care le sunt gusturile în materie de mici, bere, zahăr, ulei, şepci, tricouri sau pixuri, deci vor şti la ce „combinaţii“ să recurgă pentru a-i atrage în spectacolul lor pe aceia de care au nevoie din când în când. Şi ce „prinde“ cel mai mult la acest popor decât ceva gratis? Pomeni electorale sau spectacole politice groteşti, la care asistăm cu gura căscată, aşteptând, mai animaţi ca într-un joc de şah, următoarea mişcare. Problema este că, atât timp cât noi căscăm ochii la derularea filmului lor gratuit, vulturii ciugulesc fără încetare din hălcile de carne care încă se mai găsesc pe oscioarele din ce în ce mai slăbite ale ţării. După ce se trage cortina, realizăm că am plătit scump pentru un spectacol gratuit...