Editorial! Ruralul, însetat după fonduri europene. Aleşilor, nu muşcaţi mâna care v-a votat!

România are deja vechime în Uniunea Europeană. Sunt deja primari care au încercat să „aspire“ cât mai multe finanţări europene. Sunt însă şi primari care preferă să facă proiecte din bugetele şi aşa văduvite ale comunităţilor lor. Mai peticesc un drum, mai reabilitează o şcoală, însă adevăratul progres al satului de astăzi se găseşte în finanţările europene. Pentru care aleşii trebuie să depună eforturi. Multe şi susţinute. Sunt primării care nici nu iau în calcul varianta fondurilor europene, continuând să aştepte repartiţiile Guvernului sau ale CJC.
 
Într-adevăr, toţi cei care au lucrat la astfel de proiecte s-au ales cu smocuri de fire albe de păr; nu este deloc uşor să duci la bun sfârşit un proiect, să te încadrezi în parametri, să fii cu „ochii-n patru“, să ai răbdarea de a rectifica virgule şi ghilimele pe întreg procesul de implementare şi monitorizare.
 
Procedura greoaie sau birocraţia în exces, teama şi reticenţa sunt câteva dintre aspectele care împiedică procesul de accelerare a absorbţiei şi, implicit, de stagnare a dezvoltării României cu ajutorul fondurilor pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziţie. Astfel, rămânem doar observatori pasivi ai temerilor aleşilor locali la zece ani, două mandate şi jumătate de la aderare.
 
În mediul rural, în primăriile în care angajaţii încă mai au probleme cu deschiderea unui mail, de pildă (site-ul instituţional este încă un vis pentru unele primării), astfel de gânduri deloc utile pentru localnici mă revoltă. Să stai cu mâna întinsă la Guvern, ori la CJC, ori la colegii de partid mai sus puşi, în condiţiile în care nu iei în calcul varianta fondurilor europene, înseamnă că eşti un om lipsit de viziune. Prin accesarea fondurilor europene, avem şansa de a recupera decalajul economic încurajat ani la rând prin direcţionarea preferenţială a bugetelor de către forurile superioare de partid. Este principalul aspect pe care primarii trebuie să îl înţeleagă! Împrumuturile nu reprezintă nici ele o soluţie (decât pentru comoditatea aleşilor), întrucât o îndatorare excesivă a cetăţenilor înseamnă perseverenţa în sărăcie, în praf.
 
Ştiu că mulţi primari se plâng de proasta salarizare, care alungă oamenii calificaţi. E pertinent, întrucâtva, dar nu rămâneţi pasivi la nevoile oamenilor! Cereţi sfatul primarilor care au reuşit să ducă la final astfel de proiecte. Cereţi ajutorul firmelor de consultanţă. Curaj! Nu muşcă nimeni! Dar nici voi, dragi aleşi locali, nu muşcaţi mâna care v-a votat!