EDITORIAL Şi bogaţii plâng... câteodată! - Sau cât de avuţi sunt oamenii simpli

O vorbă din bătrâni spune că „banu-i ochiul dracului“. Un lucru perfect adevărat, dacă stăm să ne gândim câte războaie s-au dus din această cauză. Una dintre cele mai des întâlnite filosofii este aceea că „banii nu cresc în copaci“. Le spunem tot timpul asta copiilor noştri, învăţându-i să preţuiască acele mici hârtii câştigate, de multe ori, prin sudoarea frunţii. Mulţi dintre noi, „muritorii de rând“, povestim în stânga şi în dreapta, în sus şi în jos, familiei şi cunoscuţilor, că suntem lefteri, cu buzunarele goale, facem glume în legătura cu numărul facturilor pe care le avem de plătit şi cu ratele pe care le avem de dat lunar către bănci, dar din fiecare dintre noi tresaltă dorinţa de a avea cât mai mulţi bani.
Cu toate astea, nu de puţine ori am auzit de la unii înţelepţi că cei bogaţi nu pun geană pe geană din cauza banilor. „Da, sigur!“, am fi tentaţi să spunem, „ce nelinişti ar putea avea cei care ştiu că oricând îşi permit să aibă şi să cumpere tot ceea ce îşi doresc, ceea ce mulţi dintre noi abia îndrăznesc să viseze?!“. Dar iată că, pe zi ce trece, vedem tot mai mulţi oameni bogaţi sărăciţi. Şi nu musai de averi, ci de somn, de sănătate, despărţiţi de familie şi de meleagurile de baştină. Suita numelor grele din fotbal, al căror trai mulţi şi l-au dorit pentru ei (fiţi sinceri, câţi dintre români nu au visat la afaceri precum ale lui Copos sau Becali?!), actori, vedete sau oameni de afaceri care şi-au dedicat existenţa producerii banilor, sunt doar câteva dintre exemplele celor care au trezit invidii în gândul multora dintre noi. Câţi nu au comentat cu prietenii, zile în şir, când actori frumoşi, bogaţi şi celebri şi-au spus adio, mai ales dacă acest lucru se făcea la vedere, cu spectacol televizat şi toată suita?
Analizând „spectacolul“ actual, constat că sunt o persoană foarte bogată: în rate la bănci, sume restante la facturi şi bunăstare în familie.
În fond, şi bogaţii plâng, atunci când după o viaţă de adunat averi, sunt nevoiţi să le împartă la divorţ. Sau când nu-şi găsesc somnul în pat, gândindu-se cum să îşi ascundă banii „trudiţi“ sub un preş pe care să nu îl ridice nimeni.