Editorial Şoarecele şi pisica, preşedintele şi năpârca sau de ce teatrul ieftin se plăteşte scump

De când e lumea şi pământul, între şoarece şi pisică au existat mereu animozităţi. Unul este alunecos, iar celălalt şiret, fiecare este iubit şi urât în egală măsură, dar unul fără altul nu ar putea exista, s-ar crea un dezechilibru în lanţul trofic. Tensiunile dintre rozătoare şi felină au fost asimilate şi în rândul oamenilor, creându-se astfel expresia „ca şoarecele şi pisica“. În fond, ce ar fi Tom fără Jerry, sau Jerry fără Tom?! Cum ar arăta clasa politică, dacă între partidele de stânga şi cele de dreapta nu ar exista animozităţi? Sau cum s-ar vedea în ultima perioadă Nicuşor Constantinescu prin lentila mass-media dacă ar exista doar imaginile cu el pe patul de spital? O „năpârcă“ însă a avut grijă să diversifice „meniul“ imaginilor cu el pe când se află în SUA, iar de atunci este o continuă luptă de-a... şoarecele şi pisica pe marginea pictorialelor cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Cum a apărut o informaţie cum că nu s-ar afla în America, cum au apărut şi pozele cu el citind ediţia la zi a cotidianului „The Sun“; de îndată ce procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă, imediat au apărut noi documente medicale care susţin că pacientul Constantinescu nu poate suporta o deplasare atât de lungă. La fel de repede au apărut şi imagini cu preşedintele CJC pe patul de spital din SUA, la scurtă vreme după ce a fost filmat savurând o ţigară la o terasă din New York. O continuă luptă de-a şoarecele şi pisica, o leapşă, o partidă de cărţi cu mai mulţi aşi, cei mai mulţi bine îndesaţi în mânecă. Fără să vreau, mă duce cu gândul la o altă poveste: În anii ’80, când a murit John Lennon, câţiva praghezi au început să scrie nişte versuri de-ale sale despre pace, dragoste, libertate şi egalitate pe un zid al oraşului. Însă în acea fatidică epocă, despre libertate nu se putea vorbi decât cu acordul partidului unic (sic!), aşa că ceea ce ei scriau ziua, miliţia ştergea peste noapte cu vopsea albă. Numai că a doua zi cuvintele reapăreau, mai multe, mai puternice. Aşa a început un joc de-a şoarecele şi pisica, în care praghezii scriau ziua, iar miliţienii vopseau noaptea. Un joc în care atât prada, cât şi prădătorul simulau vânătoarea, ca şi cum ar fi căzut de acord că, de fapt, aveau doar de interpretat o scenă dintr-o piesă de teatru ieftin.