Editorial Vine, vine primăvara. Haideţi să igienizăm ţara!
Editorial: Vine, vine primăvara. Haideţi să igienizăm ţara!
07 Apr, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2804
Marime text
De fapt, titlul e un pic greşit. Primăvară avem de mult. În calendare. Afară este primăvară, dar cu intermitenţe. Zilele acestea, deşi în restul ţării sunt temperaturi de vară în toată regulă, la Constanţa, mercurul din termometre nu atinge 20 de grade.
Nu, nu e vina politicii, a autorităţilor locale, a societăţii civile. Problema este că vine primăvara, cu mai multă lumină, şi luminează toate gunoaiele. În buna tradiţie a românilor, că se face curăţenie (uneori şi baie) doar de Paște şi de Crăciun, mai toţi oamenii au început cu tradiţionala curăţenie. Sau igienizare de primăvară. Intenţii bune, de altfel. Dar ce ne facem în restul anului? Nu este cu putinţă să ne „igienizăm“ mai des?
Asta îmi aduce aminte de o discuţie pe care am auzit-o recent, întâmplător, într-un sat al judeţului nostru. În anul de graţie 2016, în care Uniunea Europeană, care ne-a primit cu braţele deschise, ne impune să avem apă curentă, canalizare, în care nu ar trebui să mai existe probleme cu lipsa de informaţie, mulţi oameni de la ţară cred că termenul „igienă“ este unul prea pretenţios. Că se referă la lucruri care nu sunt de nasul ţăranului de la talpa ţării. Cum adică să spălăm ouăle pe care le luăm din cuibar înainte să le folosim la gătit? Cum să nu ardem gunoaiele în fundul grădinii? Cum să nu verificăm cu mâna 5 - 6 pâini înainte de a ne decide pe care să o punem în sacoşă? „Auzi, că nu e igienic. Igiena e pentru orăşeni, la noi, la ţară, merge“.
Pe acelaşi principiu, că igiena e pentru orăşeni, ţara noastră încă se zbate în noroaie, în nepăsare, iar oamenii folosesc încă veceul din grădină. Pentru că igiena e un cuvânt pretenţios, facem acest gest „arogant“ doar de Paşte şi de Crăciun. Căci, vorba aceea, oricine ar trebui să aibă o haină nouă de Paşte, că e de la ţară, că e de la oraş. Ce facem însă în restul timpului? Acceptăm să ne zbatem în mizerie şi nepăsare sau adaptăm pretenţioasa igienă la condiţiile de la ţară?
Vine, vine primăvara. Haideţi să igienizăm ţara!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii