Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finalizarea proiectului de canalizare şi reabilitarea instituţiilor de învăţământ, prioritare pentru primarul din Poarta Albă

ro

28 May, 2015 00:00 2244 Marime text


Centrul de Tineret de la Poarta Albă, inaugurat anul trecut, este unul dintre obiectivele la mare căutare din localitate. Festivităţile, spectacolele, precum şi repetiţiile pentru acestea se desfăşoară, de la inaugurare, într-un spaţiu nou şi modern.

„De 1 Iunie, elevii, sub îndrumarea învăţătorilor şi a profesorilor, au pregătit un spectacol dedicat Zilei Internaţionale a Copiilor. Noi, Primăria, am preferat să nu ne implicăm în organizarea cu fast a acestei zile, că să ne concentrăm asupra proiectelor pe care le avem acum în implementare, şi anume finalizarea clădirii şcolii generale şi branşarea la reţeaua de canalizare. Lucrările de extindere şi reabilitare a sediului şcolii din localitate au fost demarate în vara anului trecut şi vrem ca, la 15 septembrie, să putem începe activitatea într-o clădire nouă. Practic, darul nostru pentru copii va veni mai târziu, odată cu începutul anului şcolar“, a declarat primarul Vasile Delicoti. Șeful autorităţii publice locale de la Poarta Albă speră ca, după încheierea acestui proiect ambiţios şi după ce elevii, care învaţă în prezent în sediul Colegiului Agricol din localitate, se vor întoarce în sediul nou reabilitat, să poată demara şi investiţia privind reamenajarea acestei instituţii. „Vom depune, pe noua axă de finanţare 2014 - 2020, un proiect pentru reabilitarea şi extinderea sediului Colegiului Agricol Poarta Albă, pentru că şi acolo sunt necesare astfel de investiţii. De asemenea, vrem să construim şi o şcoală nouă în cartierul Poarta Albă Nord, pentru că acolo nu există o astfel de instituţie, iar numărul locuitorilor şi, implicit, al copiilor este într-o continuă creştere“, a precizat gospodarul-şef.

Nu în ultimul rând, un alt proiect asupra căruia îşi centrează atenţia aleşii locali vizează branşarea localităţii la canalizare. „Ne propunem ca, până la sfârşitul anului, să avem reţeaua de canalizare introdusă în toată comuna, implicit în Galeşu, în Poarta Albă Nord, în cartierul Via. Până acum, lucrările sunt finalizate în proporţie de 70%“, a adăugat Vasile Delicoti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii