Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:36 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In comuna Cumpana au fost si vor fi realizate lucrarile cerute de localnici

ro

26 Mar, 2004 00:00 888 Marime text

1,Realizari mari, planuri pe masura

Asfaltarea drumului comunal 1A a fost prima lucrare a primarului Mariana Gaju * Programul SAPARD constituie o alta mare realizare a comunei * Invatamantul este mereu in atentia alesului local * Localitatea va avea o scoala noua, dar si o sala de sport moderna * Dupa reabilitarea sistemului de canalizare, in comuna vor incepe lucrarile de asfaltare * Cartierele noi vor fi racordate la sistemele de canalizare, alimentare cu apa si energie electrica

In anul 2000, la alegerile locale locuitorii comunei Cumpana au ales-o pe Mariana Gaju sa le reprezinte interesele. Noul primar a venit cu o platforma si cu o lista de prioritati bine puse la punct. Prima lucrare pe care noul primar a lansat-o a fost aceea de reciclare la cald a drumului comunal 1A, ce face legatura intre localitate si municipiul Constanta, investitie ce a costat aproximativ 10,8 miliarde de lei. O alta mare realizare a primarului comunei Cumpana a fost aceea de a aduce in localitate programul SAPARD pentru imbunatatirea si extinderea sistemului de alimentare cu apa, in valoare de 27 de miliarde de lei. Energia si ambitia primarului Mariana Gaju au facut ca, in scurt timp, in localitate sa demareze programul de extindere a sistemului de alimentare cu energie electrica, program ce va continua in acest an in zona Radio-Coasta. Sectorul invatamant a reprezentat pentru primarul Cumpenei un alt domeniu prioritar. In afara programului "Cornul si laptele", prin programul de reabilitare a scolilor din mediul rural, in localitate se afla pe ultima suta de metri lucrarile de constructie a unei scoli noi, cu zece sali de clasa, in valoare de sapte miliarde de lei. Tot prin efortul edilului, a fost aprobat proiectul si se afla in curs de derulare, in incinta stadionului, lucrarile de constructie a unei sali de sport cu 50 de locuri, cuprinzand toate dotarile necesare. Din acest an, in localitate functioneaza prima Academie Cisco din mediul rural, din judetul nostru. Investitia a fost posibila tot cu sprijinul primariei, care a alocat fonduri pentru amenajarea spatiului, dar si pentru dotari. In domeniul agriculturii, au fost acordate subventii agricole in valoare totala de 4,5 miliarde de lei pentru un numar de 880 de producatori agricoli, pentru o suprafata de 2,287 hectare. In afara lucrarilor de amploare ce se realizeaza in localitate, in paralel atentia primarului s-a indreptat asupra atragerii in localitate a unor investitori importanti, dar si asupra asigurarii protectiei sociale. In acest sens, in localitate au fost platite la zi ajutoarele sociale pentru un numar de 300 de dosare si s-a realizat angajarea unui numar de 24 de asistenti personali ai persoanelor cu handicap grav. Paralel cu aceste actiuni, in comuna Cumpana au fost organizate manifestari cultural-artistice care au evidentiat localitatea. Fiecare eveniment a capatat in Cumpana valoarea unei reale sarbatori. La realizarea acestor actiuni au fost angrenati toti locuitorii comunei, de la cei mai tineri pana la cei mai batrani. Daca cineva isi inchipuie ca localitatea si-a rezolvat cele mai multe probleme, se insala. Potrivit declaratiilor primarului Mariana Gaju, in comuna mai sunt multe lucruri de realizat si numai o "mana de fier", cu o ambitie mare, poate transforma definitiv imaginea comunei. De aceea, pentru perioada urmatoare, primarul localitatii are in vedere indeplinirea altor programe. "Daca la un sondaj realizat in localitate cetatenii au afirmat ca lucrarile de asfaltare reprezinta cea mai mare prioritate, primarul comunei Cumpana a considerat ca toate lucrurile trebuie realizate intr-o ordine fireasca, astfel incat sa nu se afecteze nimic. De aceea, Marina Gaju considera ca, "inaintea asfaltarii, se impune realizarea unui sistem de canalizare nou, si abia apoi vom incepe cu asfaltarea. Nu asfaltam si dupa aceea spargem sa facem canalizari". Cele doua programe figureaza pe lista de prioritati din acest an. Tot o prioritate pentru comuna reprezinta si lucrarile de pietruire a drumurilor comunale nou-infiintate, pe o distanta de 20 kilometri. O alta mare dorinta a primarului Mariana Gaju este aceea de a aduce in localitate reteaua de distributie a gazelor naturale in comuna, precum si reabilitarea retelei de iluminat public si extinderea acesteia in zonele nou-infiintate. Asigurarea locurilor de munca, atragerea de investitori, asigurarea unei protectii civile sigure si, in primul rand, dezvoltarea si crearea de cai de informare si invatamant pentru copiii comunei sunt alte cateva preocupari ale primarului Mariana Gaju.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii