Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:44 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Independenta beneficiaza de proiectul de modernizare a drumurilor

ro

07 Jan, 2005 00:00 645 Marime text
Cea mai mare realizare a acestui an pentru foarte multe localitati este fara doar si poate programul Sapard, care prevede reabilitarea si pietruirea drumurilor din intravilanul localitatilor. Comuna Independenta este una dintre localitatile care a realizat un program eligibil si a prins aceasta ampla lucrare. La Independenta, lucrarile au demarat in jurul datei de 15 martie, iar termenul limita pentru executarea lucrarii a fost 30 septembrie. Programul a vizat reabilitarea unei suprafete de 15 kilometri de drumuri din toata comuna si corectarea canalului de scurgere a apelor pluviale din satul Tufani, unde, din cauza pantelor mari exista pericolul producerii de inundatii. Dupa numeroase probleme care au creat la un moment dat riscul ca proiectul sa nu se finalizeze in termen, Independenta are in sfarsit drumuri de calitate.O alta preocupare a primarului Cristea Gascan, a fost aceea de a moderniza unitatile de invatamant, astfel incat acestea sa raspunda cerintelor. De aceea, in ultimii ani, scolile din localitate au fost intr-un continuu proces de modernizare. Au fost achizitionate mijloace de transport moderne si s-au infiintat in satul Tufani clasele V-VIII, iar in Independenta exista o scoala de arte si meserii. Din aceasta iarna, elevii tuturor scolilor de pe raza comunei au caldura datorita centralelor noi care au fost montate in unitatile de invatamant.Cablu si telefonie digitala pentru locuitorii din IndependentaLocuitorii comunei beneficiaza si de facilitatile tehnologiei moderne. La cererea localnicilor, s-a reusit racordarea localitatii la sistemul de cablu TV. "Lucrarea a fost solicitata de o mare parte a locuitorilor, de aceea a fost considerata o prioritate. In afara unui numar de 16 programe, cetatenii vor putea viziona si un program propriu, in care pentru inceput vor fi transmise informatii utile, iar ulterior programul va fi diversificat", a precizat primarul Cristea Gascan. In anul 2004 au demarat si lucrarile de cuplare la sistemul de telefonie digitala a unui numar de 230 de familii. Tot la capitolul investitii si modernizari, primarul Cristea Gascan a amintit si intentia sa de a achizitiona un video-proiector pentru a schimba stilul de predare in cadrul scolii: "Dorim sa predam ore virtual, sa facem o altfel de scoala de care elevii sa fie mult mai atrasi si sa poata intelege mult mai bine si mai usor ceea ce se preda. Deja cursurile au fost primite si din luna ianuarie s-a trecut la noua forma de predare. In vara a inceput renovarea caminului cultural din Independenta. Cladirea a fost renovata si modernizata, iar interiorul a fost decorat si utilat. Dupa finalizarea lucrarilor, primaria a dispus si modernizarea caminului din satul Tufani, care la sfarsitul anului a fost terminata. Cladirile beneficiaza de geamuri termopan, a fost inlocuita instalatia electrica, a fost redirectionata scena, astfel incat sa se atenueze ecoul si a fost montat tavanul fals. Potrivit declaratiei primarului Cristea Gascan, "pe lista de prioritati figureaza si caminul din satul Olteni, unde va trebui sa montam burlane pentru preluarea apelor pluviale. Am pus accent pe Scoala si Biserica, intrucat consideram ca cele doua institutii nu trebuie sa dispara din peisajul rural. In ceea ce priveste caminul cultural vrem ca acesta sa-si reia locul avut cu ani in urma". Anul trecut au inceput si lucrarile la sistemul de alimentare cu apa, lucrare ce va fi terminata in cursul acestui an.Autoritatile locale tin cont de dorintele localnicilor si in acest sens au fost facute demersuri pentru infiintarea unui punct de jandarmi in comuna Independenta.Insa proiectele externe au fost cele care au facut cunoscuta comuna Independenta, atat in tara, cat si in strainatate. In paralel cu finalizarea acestor programe, administratia locala se va ocupa si de aspectele economice ale comunitatii. "Primaria comunei Independenta asteapta cu deosebit interes aparitia in Monitorul Oficial a Legii cooperatiei care ne va da posibilitatea sa infiintam o cooperativa agricola. Infiintarea acesteia este singura solutie pentru a pune capat speculei facute de samsari, care realizeaza profituri enorme pe munca celor care nu au spatii de depozitare si, nu in ultimul rand, pentru ca Ministerul Agriculturii a inteles gresit cum trebuie sa se regleze preturile pe piata interna", a subliniat seful administratiei din Independenta. In plus, acesta a precizat ca pentru infiintarea acestei cooperative are consimtamantul a 12 sefi de asociatii din cei 23 existenti la nivelul comunei, in prezent avand aproximativ 8.000 de hectare prinse deja in portofoliu. Cooperativa urmeaza a fi infiintata in colaborare cu Camera de Comert din Italia in cadrul unui schimb de experienta si de ajutor pentru administratia comunei. In cadrul colaborarii cu specialistii italieni s-a pus accent pe acumularea de fonduri din Comunitatea Europeana pe baza de proiecte, ceea ce va duce la construirea unui siloz, a unei brutarii si a unei mori, toate acestea fiind necesare valorificarii superioare a productiei de pe cele 12.000 hectare de teren extravilan. "Sper ca aderarea la Uniunea Europeana sa ne gaseasca foarte pregatiti pentru a putea atrage toate fondurile si subventiile posibile, acestea reprezentand singura modalitate de finantare adevarata si singurul mijloc de supravietuire a agriculturii constantene si, nu in ultimul rand, cea mai potrivita solutie de imbunatatire a nivelului de trai al comunitatii", a conchis primarul Cristea Gascan.Edilul comunei Independenta si-a propus ca linia mandatului actual sa fie "administratie publica locala la nivel european". In opinia sa, acest lucru se poate realiza numai prin revizuirea intregului personal, pe baza de concurs. De aceea, la sfarsitul lunii august, personalul primariei a sustinut un examen pentru "verificarea cunostintelor avand in vedere legislatia actualizata" si a cuprins intrebari din Legea nr. 544, privind informatiile de interes public, Legea nr. 7, privind codul de conduita a functionarului public, Legea nr. 52, privind transparenta decizionala, aspectul privind initiativa legislativa a cetateanului avand in vedere Constitutia revizuita si Legea nr. 215, legea administratiei publice locale.Dispensarele si bisericile au fost si ele renovate si au beneficiat de sprijinul autoritatilor locale din Independenta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii