Interviuri live Legenda lui Topal, cel care a dat numele satului, o cetate unică, identitate, istorie şi obiceiuri de la Topalu (documente + galerie foto)

Cum s-a dezvoltat comuna Topalu din judeţul Constanţa în ultimii 100 de ani şi care sunt perspectivele pentru următorul deceniu aflăm joi, 8 noiembrie 2018, ora 14.00, pe FACEBOOK,de la primarul localităţii, Valentin Stanciu.
 
Acest proiect al cotidianului ZIUA de Constanţa, dedicat Centenarului, îşi propune să vorbească despre România şi despre Dobrogea de acum 100 de ani, dar şi despre modul în care ar trebui să sărbătorim astăzi realizările strămoşilor noştri, chiar dacă Centenarul nu ne găseşte, din păcate, în cele mai bune raporturi cu noi, lucru ce poate fi imputat în primul rând politicienilor.
 
Aşezată între Dunărea Inferioară şi Marea Neagră, într-o regiune care a oferit omului cele mai prielnice posibilităţi de trai, Dobrogea constituie o parte integrantă şi unitară a vetrei carpato-danubiano-pontice şi care, istoric, a pulsat cu deosebită vigoare din timpuri imemoriale.
 
Cercetările arheologice şi speologice efectuate în ultimele decenii pe terasele apelor lor, în peşteri sau pe văile mai bine adăpostite, au permis constatări de un mare interes. Cercetările din peşterile Dobrogei au arătat că există urme ale paleoliticului superior şi ale celui mijlociu în peşterile La izvor şi La Adam,  unde s-au descoperit unelte lucrate din lame şi aşchii de silex. Pe teritoriul comunei Topalu s-au găsit bordeie din perioada paleoliticului cu câteva resturi de obiecte de silex. Cercetările ulterioare nu au dus la identificarea unor locuinţe paleolitice în această regiune deoarece peştera fusese distrusă. În valea Scrofeni, lângă Topalu, s-au găsit bulgari de silex, materia prima pentru uneltele de piatră, premisă a dezvoltării societăţii în această regiune.

Trecerea de la paleolitic la neolitic a însemnat şi pentru Dobrogea o perioadă de adânci transformări în câmpul forţelor de producţie, organizării sociale. În 1977 este descoperit la Topalu un tumul având caracter princiar conţinând şapte amfore elenistice din a doua epocă a fierului, în vecinătatea bisericii comunale. La 30-40 m spre Dunăre s-a observat existenţa mai multor urme de locuire feudală timpurie. Tumulul de la Topalu este asemănător cu cel de la Mihai Viteazu, Topraisar. S-a precizat ca şi biserica comunei Topalu este amplasată pe un tumul de mari dimensiuni parţial aplatizat.

Tumulul de la Topalu aparţine unei zone bogate în descoperiri getice din a doua epocă a fierului. Astfel, la 1,5 km de Topalu NVN de Cetatea Capidava, la gura văii Alvăneşti, au fost găsite fragmente ceramice din prima epoca a fierului - ciob de strachina cu baza faţadată, fragment de ceaşcă - dar şi trei fragmente ceramice de pastă cenuşie, lucrate la roată, datând din a doua epocă a fierului.

La patru km mai la sud de Capidava pe platoul de sud de Valea Zavalului se găsesc puternice urme geto-dacice datând din a doua epocă a fierului.

Cetatea Capidava

Cele mai vechi urme de aşezare în această zonă, urme ale geţilor, au fost cele de la Capidava. Pe baza informaţiilor stratigrafice şi constructive, s-a presupus că cetatea din secolul al III-lea avea un plan patrulater cu turnuri interioare şi patru porţi. Astăzi pot fi vizitate ruinele restaurate ale cetăţii refăcute la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, în epoca împăraţilor Diocleţian şi Constantin cel Mare.

Cetatea de formă dreptunghiulară este înconjurată de un zid de apărare având pe centrul laturilor turnuri pătrate masive, la colţuri turnuri semicirculare, iar pe latura lungă, turnuri intermediare în formă de U.

 
Poarta principală, aflată pe latura sudică, este apărată de un singur turn, fapt ce nu se mai întâlneşte la alte cetăţi. În interiorul cetăţii au fost scoase la lumină puţine urme romane. În partea de S-V se pot vedea temeliile unei săli cu aspect bazical, cu trei nave şi o cameră cu absidă semicirculară.

Lipită de zidul de apărare se află încă o construcţie cu un şir de pilaştri pe mijloc. S-au mai păstrat, de asemenea, şi resturile unor camere din băile castrului. În colţul de nord a fost dezvelită, prin săpături, o bazilică creştină cu o singură navă şi cu o absidă poligonală.
După anul 337 e.n. au avut loc refaceri generale în cursul cărora turnurile în forma de U au fost demolate, turnul porţii a fost mărit şi zidurile de incinta reparate, în multe locuri folosindu-se drept materiale de construcţie bucăţi din vechile monumente romane.
Din inscripţii aflăm ridicarea castrului din secolul al doilea a căzut sarcina unui detaşament din Legiunea a XI-a Claudia şi la Capidava a staţionat Cohorta I de germani al cărei comandant era prefectul Munatius Venustus.

Descoperirea în zidurile din epoca romană târzie a unor arhitrave, capiteluri, fragmente de statui sau de reliefuri de cult şi funerare reprezintă indicii ale înaltului nivel de dezvoltare urbanistică a Capidavei în primele secole de stăpânire română. Despre aceeaşi epoca înfloritoare ne vorbesc şi inscripţiile. Din descifrarea acestora aflăm că în cetate erau edificii monumentale. Un bust al lui Jupiter ca şi cele câteva altele închinate zeului suprem, atesta dezvoltarea acestui cult. În apropierea cetăţii se întindea cimitirul cu cavouri bogate. De aici constructorii din secolul al IV-lea au adunat frumoase stele de calcar cu reprezentarea banchetului funerar si a cavalerului trac.


În secolul IV-lea la Capidava a staţionat un detaşament din Legiunea a II-a Herculia.
La mijlocul secolului al V-lea cetatea suferă distrugeri datorită atacurilor hunilor. Va fi refăcută abia în vremea lui Anastasius şi a lui Iustinian. Acum s-a construit o fortificaţie mult mai mică, patrulateră în sfertul sudic al vechii cetăţi.

După veacul al VII-lea, ştirile despre Capidava lipsesc. La sfârşitul secolului al IX-lea se constituie pe vechile ruine o altă aşezare fortificată, ale cărei ziduri, fără turnuri, dar cu un şanţ de apărare, urmează traseul vechiului zid otoman. Aşezarea era locuită de populaţie românească.

În această epocă feudală timpurie, datorată deselor şi grelelor vicisitudini, Capidava se va reface de cinci ori, organizarea şi sistematizarea ei, conţinutul vieţii materiale şi spirituale rămân aceleaşi, ceea ce dovedeşte continuitatea etnică românească. Elementele străine ce pătrund sunt rapid asimilate. Resturile de cultură materială permit o descriere destul de exactă în linii mari a vieţii aşezării. Locuitorii se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor, pescuitul şi vânătoarea. Erau creştini după cum o dovedeşte descoperirea a cinci cruci de bronz, între care trei relicvare turnate cu scena răstignirii, reprezentată în relief pe o faţă şi cu fecioara Maria pe cealaltă.
Scrierea intrase în obiceiul multora dintre ei, aşa cum o dovedeşte ulciorul cu inscripţie greacă ce atesta antroponimul strămoşesc Petre ca şi alte fragmente ceramice cu resturi de scriere pe ele.

Un ultim atac al cumanilor, la mijlocul secolului al XI-lea distruge definitiv aşezarea de la Capidava. Spre sfârşitul secolului al XI-lea existau în Dobrogea trei formaţiuni statale conduse de şefi locali. În jurul anului 1320, apare un stat independent în strânsă legătură cu biserica, ce va avea ca şi conducător, recunoscut de Bizanţ pe Balica, urmat de Dobrotici şi Ivanco.

După 1388 este stăpân în Dobrogea Mircea cel Bătrân. După Mircea cel Bătrân, urmează fiul său Mihail ce duce aceeaşi politică antiotomană. Dobrogea este încadrată pe deplin în sistemul administrativ otoman abia către sfârşitul secolului al XV-lea, rămânând sub stăpânirea otomană până la 1877 la Războiul de Independenţă. Pe teritoriul Dobrogei s-au amestecat romanii autohtoni - dacienii - cu cei veniţi de pe malul stâng al Dunării. 
 
Vasile Pârvan spunea ca Dobrogea e o cetate, zidurile ei sunt malul înalt al Dunării şi Marea.   Faptul că Dunărea nu a fost un zid despărţitor ni-l atestă şi istoricul comunei Topalu. Satul Topalu este aşezat pe o colină lângă Dunare, cam la 28 km spre nord de Cernavodă şi 27 km spre sud de Hârşova. Datele privitoare la întemeierea aşezării şi evoluţia sa sunt foarte diverse şi nu de puţine ori contradictorii.

Topalu, trecut, prezent

Documente precise publicate de Anca Ghiaţă îl atesta pentru secolele XVII-XIX, ca sat romanesc. Încă din sec. XVI se arată că în Dobrogea existau sate mari locuite exclusiv de creştini. Astfel, apare în localitatea Topalu-  Topal - AK - numele de Costea, fiul lui Nistor, la Hârşova apar nume ca Vâlcu, fiul lui Dănăilă Danciu, Mirea Neagul, Dragomir Tudor.
Primul strat de populaţie îl constituie dicienii, populaţie românească autohtonă a Dobrogei. Este unul dintre puţinele sate din Dobrogea în care întâlnim ca nume de familie Dicianu.
Peste ei au venit cojianii din Ialomiţa, apoi mocanii.

Mulţi dintre mocani s-au îmbogăţit, dar nu pe seama oilor, ci a căilor. Se zice chiar ca unii aveau 800-900 de cai, adevărate herghelii, pe care luau bani buni la Budapesta, pe Don, la Viena, la Constantinopol. Documentele cartografice ale epocii amintesc componente ale comunei localităţile Hasaneşti şi Balabanu. Aceasta din urma, prin 1828-1829 avea identitate proprie şi era format din 23 de case. La 1849 avea 8 case de ruşi şi 60 moldoveni.
Mai întâi geograful Peters, apoi Ion Ionescu de la Brad amintesc satul ca fiind romanesc.

În documentele publicate de Tudor Mateescu -„Documente privind istoria Dobrogei 1830-1877”, Bucureşti - acoperă cu onomastică corespunzătoare în perioada 1841-1866. Încă o dată, împotriva realităţilor istorice dominate predomina bejenia românilor din Topalu din dreapta Dunării spre stânga ei.

La 1871, conform lui Nicolae Bălăşescu, cel căruia îi datoram una din primele lucrări asupra Dobrogei moderne, Topalu avea 220 de familii româneşti şi în ciuda primejdiilor pe care le-au trăit locuitorii acestui sat din partea turcilor în timpul războiului din 1878 pe motiv ca i-ar fi ajutat pe ruşi este amintit de Ştefan Fianu între marile sate româneşti de pe malul Dunării.
Nici unul dintre bătrânii satului nu pot spune când a fost făcut acesta. Spun numai ca în timpul ciumei din Muntenia, probabil ciuma de la 1718-1730, locuitorii români de pe stânga Dunării au fugit pentru că îi izola în colibe în insulele formate de Dunăre, unde s-au stabilit, formând sate. Românii din Făcăieni, Gaiţa au fugit în Balabanu, o insulă pe Dunare în dreptul satului Topalu.

Numele satului Topalu este turcesc şi provine de la cuvântul topal, care înseamnă şchiop. Cu privire la turcul şchiop care a dat numele satului Topalu sunt doua variante - după unii acesta ar fi fost un cioban şchiop care ar fi avut târla pe aceste locuri. O alta varianta prezentată de Gh. Vintilă în scrierea autobiografică arată că după 1800 câteva familii - vreo 40 de oameni - de la lângă Braşov au părăsit locurile natale pentru ca au fost pârâţi ca ar fi luat parte la revoluţia de la 1848. Printre aceştia erau familiile - Cheleş, Vintilă, Orbocea, Boghianu, Nicoară, Lazu, Murat, Şocarici, Cazacu, Dănilă, Drăghici. După multe peripeţii aceştia împreună cu vitele lor au ajuns la Balabanu. Într-o zi au trecut pe malul dobrogean al Dunării şi au găsit locurile pustii cu iarba multă pentru vite. Au trimis o delegaţie la beiul de Hârşova şi acesta le-a dat voie să se aşeze pe aceste locuri cu condiţia să plătească regulat birul în bani şi animale. După ce s-au aşezat au muncit mult, a început să le meargă bine şi şi-au adus şi familiile din Transilvania, şi-au făcut colibe şi bordeie. După întregirea familiilor au început să se descurce din ce în ce mai bine. Într-o noapte de Crăciun, locuitorii satului au fost tâlhăriţi şi aspru bătuţi de o ceată de turci.

Beiul de la Hârşova aflând de orânduiala localnicilor de oameni harnici, gospodari şi de jaful făcut de tâlhări, a trimis în sat un turc pe nume, Topal, care era şchiop. Acesta avea rol de a-i apăra pe locuitori de duşmani.
Venind în sat s-a gospodărit şi el cu alţi trei turci şi pentru că era un om bun la inimă, oamenii plini de dragoste fata de Topal i-au zis satului Topalu şi aşa i-a rămas numele. Topal a murit după 1877 şi a cerut să fie îngropat în mijlocul satului. Ei îşi făcuseră case din gard, bordeie şi apoi case din chirpic. Satul, fiind supus turcilor era condus de un primar. Acesta trebuia să îndeplinească obligaţiile satului faţă de stăpânire. Bărbaţii erau luaţi primăvara când începea munca şi eliberaţi toamna târziu fără nici o plată. Mai târziu pe la 1850 munca li se plătea.

În timpul diferitelor războaie dintre turci şi ruşi satul se retrăgea cu tot avutul în Balabanu şi aşteptau până se stingea războiul.
La 1877 se află în sat o armată turcească de apărare. Locuitorii erau văzuţi cu ochi răi şi duşmănoşi. La armata şi război nu erau luaţi fiindcă nu aveau încredere în ei, credeau că ar fi fugit în bălţi ori ar fi dezertat la romanii de peste Dunăre.   Jugul greu al stăpânirii turceşti a făcut pe mulţi să-şi schimbe portul, să-si uite limba să treacă la religia musulmană. Satul Topalu a rămas cu nume turcesc însă sufletul lui nu s-a înstrăinat niciodată de cel al fraţilor români.

Armata turcească de apărare, aflată la Topalu, a părăsit satul când au primit vestea că ruşii au trecut pe la Isaccea. În urma turcilor a venit însă o ceată de 50 de cerchezi.
Romanii le-au ieşit înainte la marginea satului, le-au dus apă şi mâncare şi nu i-au lăsat să intre în sat. Cerchezii aveau însă nevoie de vite şi au încercat să intre cu forţa în sat. S-a încins o cruntă bătălie din care românii au ieşit biruitori.

După cucerirea independenţei, Dobrogea a fost alipită la România. Tot malul drept al Dunării este ocupat de sate româneşti. În această perioadă se stabilesc în Dobrogea numeroşi români aflaţi în Transilvania ca: Oancea, Gurgău, Roşculeţ, Sasu, Popa. Aceştia au venit cu câteva oi şi isteţi şi curajoşi, cum erau au luat stăpânire 3.000-4.000 de hectare, s-au înstărit şi au dat naştere la moşiile de mai târziu. Mocanii au ocupat centrul Dobrogei pe lângă satele - Baltagesti, Tortomanu, Cobadin, Topraisar. În scurtă vreme au ajuns boieri şi au ocupat situaţii administrative înalte, în timp ce băştinaşii au sărăcit, au dat înapoi.

Prin 1906, satul a fost cuprins de o secata cumplită. Vitele sufereau de foame şi mureau în număr mare. Oamenii satului s-au gândit să meargă la boierii din jurul satului, să ceara voie să meargă cu oile la păşunat pe moşiile lor. Nici unul dintre boieri nu a fost de acord şi atunci oamenii au intrat cu forţă pe moşia lui Gurgău din zona Băltăgeşti. Acesta a cerut sprijin autorităţilor care au trimis jandarmi şi armata. Moşierii din zonă s-au strâns la moşia lui Gurgău sa vadă ce este de făcut. Între ţărani şi moşieri are loc o încăierare. Conducătorii ţăranilor sunt legaţi şi trimişi pe drumul Constanţei. Vitele sunt trimise înapoi în sat. Oamenii au fost puşi sa muncească pentru aranjarea străzilor şi portului Constanţa. Ei sunt eliberaţi cu sprijinul prefectului şi se întorc în sat.
 
În primăvara lui 1907, regimentele au chemat la concentrare mulţi oameni ca să meargă să potolească răscoală care începuse în Moldova. Oamenii auzind zvonul despre răscoală, au mers sa ceară sfatul primarului Postole Marcu, cu privire la împărţirea moşiilor boiereşti. Printr-un vicleşug acesta a dus lista la Hârşova şi după ce răscoala din 1907 a fost înfrântă a adus în sat 60 de ostaşi, pe subprefect şi poliţaiul din Hârşova, spunând ca cei ce au semnat sunt răzvrătiţii satului. Din cei care au semnat au fost împuşcaţi la marginea satului 4 oameni: Nicoară, Laciu, Drăghici şi Oglan. După aceea primarul a fugit din sat de frica oamenilor.

În timpul Primului Război Mondial, satul a fost ocupat de germani. În timpul luptelor, satul a fost evacuat de două ori, o dată de ruşi şi o dată de bulgari. La evacuare, bulgarii au vrut să pună foc satului, dar n-au avut timpul necesar, căci, sosind vasele de război pe Dunăre, au fost nevoiţi să se retragă. În timpul ocupaţiunii, nemţii aveau comanda unei grupe instalată în localul şcolii. Oamenii o duceau greu din cauza comandantului care era un om aspru. Şcoala n-a funcţionat în acea perioada din lipsa de învăţători. Pe câmpul de luptă în primul război mondial au murit 60 de topoleni, între care eroul sergent Murat Ion, Radu Mărgărit, Vintilă Cazacu, Ţăranu Marin, Oglan Vasile, Andrei Vana, maiorul Vintilă Constantin, căzut sub zidurile Budapestei.

Pentru cinstirea eroilor căzuţi în primul război mondial a fost ridicat în centrul comunei un monument pe frontispiciul căruia sta scris - 1916-1918 - Recunoştinţă ostaşilor morţi pentru întregirea neamului. An de an elevii scolii şi ceilalţi locuitori ai comunei desfăşoară activităţi culturale şi slujbe de pomenire de ziua eroilor.
Mulţi soldaţi ai comunei au scăpat cu viaţă, Topalu numărând peste 40 de veterani de razboi - Paul Morfei, Murat Vasile, Stoica Petcu, Orbocea Vasile şi alţii.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Topalu a adus şi el jertfa lui de sânge. În anii 1941-1945 au decedat pe câmpul de lupta peste 25 de soldaţi topoleni - Belu Traian, Orbocea Iordan, Şocarici Gheorghe, Leta Dumitru, Carsic Nicolae şi alţii. Peste 130 de soldaţi s-au întors cu bine la familiile lor - Dănilă Ion, Drăghici Dumitru, Ghiocel Gheorghe, Stanciu Pandele, Tudor Petre, Coman Drăghici. Dintre cei întorşi din cel de al doilea război mondial mai sunt în viaţă 7 veterani: Nicoară Ion, Gâdei Culea, Coroiu Vasile, Ghiocel Ion, Enache Nicolae, Paldău Nicolae, Şocarici D. P. Ion.

Sub aripile eliberării care se întindeau victorioase de la Pădure şi Mare până peste Carpaţi, patrioţii români s-au ridicat şi au luptat pentru salvarea patriei. Satul s-a dezvoltat, nu i-a mai ajuns colina pe care s-a aşezat vechiul Topal şi s-a răspândit pe alte două coline, una la nord şi alta la sud, despărţite prin câte o vale - Valea Tătărului şi Valea Mututuiului. Satul este format din trei cartiere - Volna, Canara şi Centru.

Centrul este străbătut de o şosea comunală, care vine de la răsărit spre apus până la Dunăre şi alta care vine de la nord, dinspre Hârşova, spre sud la Cernavodă. Pe şosea erau aşezate băcăniile, cârciumile, manufacturile, primăria, banca. Acolo era centrul unde se strângeau oamenii şi discutau nevoile satului. În zilele de sărbătoare fetele şi flăcăii făceau hora.
 
Şcoala este aşezată pe partea şoselei ce vine de la Hârşova. Cele mai pesimiste date consideră că anul 1840 apărând ca dascăl şi învăţător al satului Arsenie. La 1878 documentele timpului notează că Topalu avea local de şcoală cu două posturi. Ca învăţători sunt notaţi Dumitrescu Mihăileanu şi Dinu Vintilă, iar din 1914 Gheorghe Şerbănescu.
Treptat numărul posturilor s-a mărit, iar în 1921 şcoala avea local nou, tip casa şcoalelor, cu patru săli de clasă, clădită din piatră şi cărămidă, prin contribuţia benevolă a locuitorilor. În 1922 s-a înfiinţat o casă de citire cu numele - Izvorul Luminii - având o biblioteca cu 500 de volume.

Pe plan cultural, dacă în 1922 comuna avea ca zestre 500 de volume astăzi, în cadrul Casei de Cultura funcţionează o biblioteca cu un număr de 6296 volume. Biserica este aşezată pe o uliţă care merge spre Dunăre. Unele date arata existenta unei biserici clădite în 1800. Pe o Cazanie din 1844 se afla înscrisă data de 1840 - februarie 6 zile - data la care ar fi fost cumpărată pentru biserica cu hramul - Adormirea Maicii Domnului - din Topalu.

Pe aceeaşi carte există însemnări ale preotului Ilie, care semnează - Popa Ilie, toate datate 1853. Dacă însemnările Ancăi Ghiaţă, presupun pentru semnul crucii, în hărţile ruseşti, ca fiind biserică, atunci în 1828 exista o biserică Topalu.
 
Oricum, este exclus ca la înmormântările locuitorilor din Ostroave, înainte de a deveni Topalu sa nu fi existat dervenţi de cult.
Cruci şi cimitir existau de pe la 1800.
Pe malul Dunării pe o întindere de 10-12 km erau carierele de piatra de var şi construcţii. Cea mai buna piatră de var, care se caută mult la Brăila, se scotea de aici.
 
Tot pe malul Dunării te izbeşte un puternic miros de hidrogen sulfurat în zona Heleşteului.
Între răsărit şi miazănoapte la o depărtare de 2 km de sat, se află o movilă rotundă căreia i se spune Movila Drăgaicii. Legenda spune că vara la 24 iunie, se obişnuia să se joace Drăgaica. Mai multe fete se îmbrăcau în costume turceşti, femeieşti şi bărbăteşti, se înarmau cu săbii, le cântau fluierarii şi mergeau prin sat de jucau, chiar şi prin alte sate.
 
Oamenii trăiau în case zidite din chirpici, cu temelie din piatra, sau case făcute din nuiele. În timpul iernii, casele erau încălzite cu lemne în sobe de tabla sau zidite. Cele mai multe case erau alcătuite dintr-o tindă şi două camere. Bărbaţii se ocupau cu plugăria, creşterea vitelor, a albinelor, tăierea lemnelor, scosul pietrei din cariera şi pescuitul. Femeile lucrau la câmp cu bărbaţii şi vedeau şi de gospodărie. Lucrau lâna oilor din care făceau haine, velinţe, covoare, şaluri.

Portul naţional prin părţile noastre a fost cu şalvari, apropiindu-se de cel turcesc. Cu timpul, a dispărut, oamenii îmbrăcându-se în portul obişnuit astăzi. Ca şi în alte regiuni, costumul popular din Dobrogea reflecta preocuparea ţăranului de a-şi satisface necesităţile materiale cât şi preocupările de natura spirituală. Costume vechi dobrogene a căror vechime se pierde în negura vremurilor se păstrează şi în comuna noastră.

Costumele localnicilor au fost confecţionate după un model descoperit de o localnică, o bucată de fotă descoperită la gura sobei. A existat o formaţie de dansuri populare formată din bătrânii satului. Aceştia au predat ştafeta tinerilor şi astăzi formaţia Mugurelul duce mai departe tradiţia dansului şi portului popular topolean.

Aceştia participa cu succes la festivalul de interpretare a cântecului tradiţional românesc - Dan Moisescu, care se organizează în localitate an de an, din 1996. Costumul vechi dobrogean se caracterizează prin contrastul dintre albul cămăşii şi culorile vii ale catrinţei. Cămaşă este albă şi are cusături discrete la umăr, la capătul mânecilor largi şi pe piept. Catrinţele sunt alese cu motive mari geometrice. Nota specifică a costumului bărbătesc este data de prezenta ilicului împodobit cu găitane. În ciuda impresiei de diversitate din multe puncte de vedere portul românesc dobrogean prezintă toate aspectele esenţiale ale portului românesc de pretutindeni, prin materia prima folosinţă, croiala, ornamentaţie şi cromatică.
 
Comuna Topalu este formată din două sate - Topalu - satul de reşedinţă şi Capidava - situată la 7 km de Topalu. Populaţia comunei, la 1 ianuarie 2005 era de 1818 locuitori la Topalu din care 1511 cu drept de vot si la Capidava de 101 persoane din care 62 cu drept de vot.
Comuna are o suprafaţă agricolă de 6869 ha din care 4737 ha arabil, 1087 ha păşune, 45 ha vii. În structura suprafeţei cultivate cea mai mare pondere o deţin culturile de grâu, porumb, floarea-soarelui.

Comuna Topalu are un spaţiu locativ de 616 case, în care locuiesc 671 de familii şi un bloc de 16 apartamente cu tot atâtea familii. În satul Capidava sunt 40 de case cu 44 de familii.
În comuna sunt 15 magazine alimentare şi nealimentare, 1 restaurant şi 5 baruri şi discoteci, unde tineretul din comună îşi poate petrece timpul liber.
 
La Capidava, cetatea reprezintă un punct de atracţie pentru mulţi turişti. Insula - Ovidius - de la Capidava găzduieşte tabară de vara ştiinţifico-fantastică. Comuna nu dispune de capacităţi de cazare în hoteluri, campinguri, hanuri sau popasuri.

Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă

Comuna Topalu se impune atenţiei turiştilor prin existenta unui foarte valoros muzeu de artă. Muzeul este bazat pe colecţia de 228 de opere de pictură, sculptura şi grafică donată de doctorul Vintilă D. Gheorghe în 1960.
Prin bogăţia sa, muzeul de la Topalu oferă de fapt o istorie reală a picturii româneşti de la Nicolae Grigorescu până la artiştii contemporani. Cele mai valoroase lucrări sunt cele din perioada interbelică, aparţinând unor pictori ca - Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Ştefan Dumitrescu, Marius Bunescu.
 
În aceeaşi colecţie sunt reprezentaţi - Jean Alexandru Sterladi, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuţă, Virgil Almăşan, Ion Bitan. Sălile acestui muzeu, o sinteză a artei româneşti, sunt însufleţite şi de sculpturile semnate de Dimitrie Paciurea, Corneliu Mudrea, Ion Jalea, Oscar Han.

Despre comuna Topalu

La sfârşitul anului 2004, prestările de servicii către populaţie erau asigurate de Ghişeul Postal Topalu, aparţinând Companiei Naţionale Poşta Română, numărul abonaţilor telefonici din comuna fiind de aproximativ 250.
Reţeaua de apă potabilă a comunei, prin grija primăriei, a fost schimbată aproape în totalitate, însumând aproximativ 15 km de conductă.
Pentru o bună desfăşurare a activităţii sanitare, populaţia comunei beneficiază de un cabinet medical individual, de un cabinet stomatologic, unde îşi desfăşoară activitatea doi medici şi o asistentă.

Cultura şi arta ocupa un loc aparte, manifestări de aceasta natura evidenţiindu-se prin activitatea Casei de Cultură din localitate.
Cititorii din rândul localnicilor frecventează Biblioteca Comunală, aflată în centrul comunei. Biblioteca are o sala de lectură cu 10 locuri unde cititorii pot studia în linişte materialele solicitante.

Învăţământul se situează în atenţia şi sprijinul autorităţilor administraţiei locale pentru a asigura spatii şi condiţii procesului de instruire. În anul şcolar 2004-2005 existau în comună două şcoli şi o grădiniţă. Procesul de instruire este asigurat de 12 cadre didactice.

Administraţie liberală la Topalu

Comuna Topalu este condusă de primarul PNL, Valentin Stanciu, iar Consiliul Local Topalu este format din: George Tudor  (PNL) care deţine şi funcţie de viceprimar şi consilierii locali: Mirică Banu (PNL), Anca-Agemona Coman (PSD), Sofica Chisoceanu (PSD), Daniel Dinu (PSD), Marian Dobreanu (Independent), Firica Murat (PNL), Marcel Murat (PNL), Constantin Neagu (PSD), Costel Stancu (PNL), Victor Toma (PSD). Declaraţiile de avere şi de interese ale aleşilor locali din localitatea Topalu pot fi consultate în secţiunea „Documente“.
 
Citeşte şi:
 
Oameni ale căror reuşite, idei, eforturi vor modela judeţul Constanţa în următorii 100 de ani Lansăm „Interviuri live ZIUA de Constanţa“